Un artist talentat şi scandalos

Poet, romancier, jurnalist şi regizor de film, Pier Paolo Pasolini (1922 – 1975) a fost o personalitate culturală impresionantă prin versatilitate, devenind, în acelaşi timp, o figură destul de controversată datorită abordărilor utilizate şi a tematicilor tratate în creaţiile sale.

Cine a vizionat filmul „Salò" (1975) poate cântări greutatea acestor controverse la adevărata lor proporţie. „Salò", ultimul film realizat de Pasolini, este o adaptare a romanului „120 Days in the Life of Sodom", scris de Marchizul de Sade şi conţine o serie de scene explicite de violenţă sadică care va goni mulţi spectatori din faţa ecranului înaintea primei jumătaţi a filmului. Pelicula a fost considerată una dintre cele mai controversate ale tuturor timpurilor.

Consacrarea şi scandalurile

Pasolini a fost de asemenea unul dintre puţinii poeţi care au scris versuri în friuliană, o limbă romanică vorbită în regiunea Veneţiei, prima colecţie de acest gen fiind „Versi a Casarsa".

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, îndeplinind rolul de editor-şef la revista „Il Setaccio", îşi schimbă convingerile fasciste, adoptând o poziţie de stânga ce îi va influenţa considerabil creaţiile artistice ulterioare.

Primul roman „Ragazzi di vita" (Băieţi de viaţă, 1955) este povestea unui copil de stradă care intră în cele mai ilicite „afaceri" pentru a reuşi să se descurce. Doi ani mai târziu, volumul de versuri  „Le Cenere di Gramsci" („Cenuşa lui Gramsci", 1957) îi confirmă consacrarea.

Este prins, în acelaşi timp, în mai multe scandaluri, fiind acuzat de obscenitate în public şi corupere de minori. Romanul „Una vita violenta" („O viaţă violentă", 1959) îi aduce notorietatea în întreaga Europă. Debutul în cinematografie şi-l face cu filmul „Accattone" (1961), o adaptare a acestui roman.

Pasolini devine la fel de celebru ca regizor, prin cunoscutele „Il Vangelo Secondo Matteo" (Evanghelia după Matei, 1964), „Medeea" (1969) sau „I racconti di Canterbury" (Povestirile din Canterbury, 1972). Artistul moare asasinat în condiţii macabre şi obscure în 1975, imediat după finisarea controversatului „Salò".