"Tristetea imi e ca o sora"

E un personaj fascinant pe scena, unde iti taie respiratia cantand fado sfasietor. E un personaj fascinant si departe de sala de spectacol, cand vorbeste la fel de senin despre grandoarea si mizeria

E un personaj fascinant pe scena, unde iti taie respiratia cantand fado sfasietor. E un personaj fascinant si departe de sala de spectacol, cand vorbeste la fel de senin despre grandoarea si mizeria vietii. N-a contat ca romanii nu inteleg portugheza, la concertele ei toata lumea vibreaza la fel. Misia stie de ce se intampla astfel: "Limbajul sentimentelor este mai important decat orice idiom. Iar fado-ul este un ritual al emotiilor. Cand plangi, te purifici pe dinauntru. Eu cant toate sentimentele vietii, nu doar despre destinul meu". Dar propriul sau destin, sinonim cu fado-ul, explica pe de-a-ntregul de ce canta. Crescuta la orfelinat pana la 6 ani, Misia nu are amintiri prea luminoase din copilarie. "Probabil ca am ramas, de atunci, cu un vid afectiv. Urc pe scena pentru a fi iubita". O iubesc oameni din toata lumea, desi i-a fost destul de greu sa razbata in elita fado-ului. Nu fiindca n-ar fi un artist exceptional, ci pentru ca ii este complet strain compromisul. "Alegerile mele artistice si chiar cele etice fac sa nu am aceeasi vizibilitate ca alti muzicieni, fie ei si de fado. Cand am inceput, nu exista un public pentru mine, cu o astfel de muzica, o astfel de imagine si poetii pe versurile carora am hotarat sa cant. In meseria asta, poti face un lucru fiindca simti nevoia sau fiindca asta se cere pe piata. E ceea ce face diferenta intre cultura si industrie. Misia continua sa se tina departe de industrie. Pentru ea, e important ca oamenii sa afle ce e cu muzica asta apasatoare precum bolovanul lui Sisif si diafana ca matasea. "Fado-ul a urmat intotdeauna societatea. A existat, la inceput de secol XX, un fado anarhist, apoi unul cu tenta religioasa, pentru ca mai tarziu sa le urmeze un fado al dictaturii si chiar unul comunist - fado Lenin. In dictatura, se canta despre o Portugalie saraca si curata, mica si fericita". Dar Misia nu canta doar Portugalia, ci golul din vietile fiecaruia, indiferent de locurile in care s-a nascut. Pentru ca iubirile totale si terminale trec fraudulos granitele si ne complica tuturor viata. Disperarile ne sunt cunostinte vechi, oriunde am ales sa traim. Misia nu se cruta, nu canta "precaut", asa ceva nu exista in fado. Si-n plus, versurile amare ca si dezamagirea nu-i sunt straine: "Tristetea imi e ca o sora".