Trei sfaturi pentru Adrian Iorgulescu, noul ministru al Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Care sunt primele masuri pe care ar trebui sa le ia Adrian Iorgulescu, noul ministru al Culturii, pentru a asigura viabilitatea sistemului pe care il conduce? Am luat un prim puls din zona artei,

Care sunt primele masuri pe care ar trebui sa le ia Adrian Iorgulescu, noul ministru al Culturii, pentru a asigura viabilitatea sistemului pe care il conduce? Am luat un prim puls din zona artei, incercand sa aflam ce asteptari au unii oameni de cultura de la acesta.
Dan Puric: "Cultura este armata nationala in contextul globalizarii"
Actorul si regizorul Dan Puric ii cere ministrului "sa aiba grija nu de cultura Guvernului, ci de cultura tarii. Adrian Iorgulescu trebuie sa realizeze un lucru: cultura este armata nationala in contextul globalizarii, deci trebuie sa parieze pe valori ca pe un act de identitate nationala. De aici rezulta altele: schimbarea legislatiei, in teatru, in arta... Fara logistica sau sprijin economic, lucrurile raman la nivel de entuziasm. In rest, cu toata increderea inainte! E un om din parohia culturii, a artei, eu creditez, cel putin din punct de vedere moral, un om de-al meu. Este situatia atat de vulnerabila in tara, incat nu inundatiile care ne-au rupt copacii si acoperisurile sunt importante, ci inundatia care ne-a rupt gena de roman. Acesta este cel mai mare pericol. Trebuie sa-si dea seama ca, paradoxal, nu prin economie, ci prin cultura ne mantuim si sa iasa din zona asta de servitor la bugetul national. Cultura, sanatatea si invatamantul sunt princeps, sunt lucruri de strategie nationala".
Dan C.Mihailescu: "Sa stimuleze traducatorii din limba romana"
Dan C. Mihailescu il sfatuieste pe ministru "sa se bazeze pe board-urile de specialisti (posibil sa aiba deja asa ceva), asadar pentru fiecare decizie sa evite consilieri personali si sa constituie board-uri cat mai echilibrat planuite. Mai pe scurt: evitarea consilierilor de ocazie si increderea in board-urile de specialisti. Al doilea sfat al meu este sa incerce sa nu-si concentreze, in calitate de ministru al Culturii, 90% din preocupari numai in directia muzicii, sa nu neglijeze celelalte arte (lucru, de altfel, firesc, si eu daca as fi in locul sau as acorda, bineinteles, mai multa importanta literaturii). In concluzie, sa faca incercari, exercitii de obiectivitate. In al treilea rand, sa aprecieze si sa sustina eforturile Institutului Cultural Roman care are un proiect amplu de stimulare a traducatorilor din limba romana. Nu avem retroversionisti, avem, desigur, traducatori buni din limba franceza in limba romana, dar invers nu. Stiu ca Mona Musca si Patapievici aveau de gand sa faca tabere de vara, sa aduca traducatori. Sa se acorde mai multa atentie activitatilor culturale din tarile vecine, nu numai celei importate din Occident. Nu prea ne focalizam atentia si asupra acestora, sa ne interesam ce fel de idei filozofice se vehiculeaza, de exemplu, in Rusia acum sau in Bulgaria, Polonia sau Cehia".
Dan Mircea Cipariu: "Sa asigure transparenta ministerului"
Poetul si directorul de Relatii Publice al APLER (Asociatia Publicatiilor Literare si Editurilor din Romania), Dan Mircea Cipariu, este parere ca "Adrian Iorgulescu trebuie sa urmareasca foarte atent procesul de transparenta al tuturor mecanismelor interne legate de MCC. E important ca membrii comisiilor sa nu intre in conflict de interese. Ii recomand sa grabeasca imediat numirea comisiilor pentru toate directiile ministerului si pentru fondul cultural national. Ne aflam aproape de 1 septembrie si pentru multi editori anul acesta este compromis, pentru ca nu vad cand se vor face si comisiile, evaluarea cererilor, contractele si apoi operatiunea de decontare. Ma refer la comisia de carte, la comisia de subventii, la comisia de achizitii, la o comisie care nu a fost inca inventata, desi ea exista prin lege - comisia de promovare a culturii scrise in strainatate; sa aleaga un om competent la Directia pentru carte, pentru ca, pana acum, ce s-a intamplat in mandatul lui Razvan Theodorescu a aratat multa lipsa de coerenta si de profesionalism. Ar fi bine fie sa-si ia un consilier, fie sa numeasca un om care se pricepe la carte si cunoaste mecanismele de editare in Romania".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite