"Traducatoarea" - Cealalta fata a cortinei

Cine a vizionat Hotel Rwanda (r. Terry George, scn. Keir Pearson si Terry George) a urmarit povestea unui recent razboi interetnic central-african, fabricat de undeva din afara Continentului Negru. Cu

Cine a vizionat Hotel Rwanda (r. Terry George, scn. Keir Pearson si Terry George) a urmarit povestea unui recent razboi interetnic central-african, fabricat de undeva din afara Continentului Negru. Cu demnitatea omului care mai intai trebuie sa-si numere si sa-si jeleasca mortii, iar abia apoi (si doar eventual) sa dea tur mapamondului in cautarea orchestratorilor crimei, scenaristii au dat intaietate dramei faptului concret (pe care au trait-o pe propria piele), lasand descifrarea paienjenisurilor marii politici (enuntata, totusi, aluziv) pe seama celor indreptatiti sa o faca. Cu sufletul la gura, spectatorii au urmarit decimarea unei semintii de catre o alta, ambele ale aceluiasi popor, si au asistat la indolenta dirijata a fortelor ONU "de mentinere a pacii", impasibile la valul ascendent de criminalitate si sovinism ce cuprinsese intreaga tara. Ordinele de a nu se trage, indiferent de gradul de violenta al confruntarilor si de evitare in presa internationala (si asa, foarte cenzurata) a cuvantului "genocid" erau venite de "foarte sus" (din emisfera boreala), iar spectatorul, care asistase la reconstituirea unei istorii adevarate, pleca nedumerit asupra scopurilor obscure ale "Marelui Frate Alb" care-si propusese sa spulbere de pe harta un statulet african. Dupa ce au fost macelariti peste un milion de etnici, un stol de elicoptere din "tarile septentrionului" venea nu sa salveze ce se mai putea, ci sa ridice putinii confrati de aceeasi culoare a pielii (diplomati, bone, asistenti sociali), rataciti in nefericitul colt al continentului. Filmul Traducatoarea/The Interpreter (Anglia, 2005, r. Sydney Pollack, scn. Charles Randolph, Scott Frank, Steven Zaillian), cu actiunea mai camuflata in fictional, se situeaza de cealalta parte a cortinei. Adica in "inima ONU" sau, mai precis si politiceste-ireprosabil, chiar in brand-ul sau (imaginea sa oficiala). Aceasta este o mare organizatie in care insi importanti si bine paziti au grija de bunul mers al planetei... asta o stie tot pamanteanul alfabetizat, dar o transmit si posturile TV, o sugereaza si camera de filmat survoland glorios peste cladirile institutiei, muzica trepidant-triumfalista, o repeta camasile scrobite ale functionarilor, murmura mobilierul fara zgarieturi al salilor de conferinte captusite cu geamuri antiglont, descriind un plan semicircular ce aminteste romanului (dupa puterea sa de reprezentare) de Sala Mare a Palatului RSR. Scenariul filmului este centrat pe relatia psihologica de tip urmarit-urmaritor dintre Silvia (Nicole Kidman), interpreta angajata sa traduca discursul presedintelui "Liliputului african" (numele tarii este unul fictiv) si supraveghetorul acesteia, Tobin (Sean Penn), unul din agentii raspunzatori de securitatea organizatiei. Silvia a emigrat de mult din "Liliput", dupa ce oamenii presedintelui i-au macelarit intreaga familie; acest lucru trebuie sa ramana secret. Dupa o perioada de angajare in disidenta interna, Silvia decide ca lupta din interior este mai eficienta, pentru ca permite, in anumite conditii, contactul direct (si, eventual, cu consecinte letale) cu presedintele. Patriotism? Vendeta personala? Replicile actritei inclina (conform bunelor intentii ale scenaristilor) spre prima motivatie, grimasele ei, spre cea de a doua. Tobin, un singuratic a carui sarcina este sa nu aiba incredere in nimeni, mai ales in proaspetii angajati ahtiati sa lucreze la ONU, o interogheaza si o urmareste din umbra. Armele lui sunt cercetarea amanuntita a dosarelor si pistolul, armele Silviei ar trebui sa fie cuvintele (daca N. Kidman ar sti sa le nuanteze), evident, propriul look si duplicitatea (daca aceeasi ar fi reusit sa-si umanizeze, din cand in cand, aerul glacial). in urma reciprocelor spionari, cei doi singuratici se imprietenesc, fara a se indragosti si fara a renunta sa se cerceteze.
(textul integral poate fi citit in "Adevarul literar si artistic" din 9 august 2005)