Thierry de Montbrial şi-a lansat cartea „Jurnal Românesc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Thierry de Montbrial, una dintre marile personalități ale lumii intelectuale europene, specialist renumit în domeniul economiei și politologiei, a lansat în seara aceasta volumul „Jurnal Românesc", o radiografie personală a unei ţări de care s-a declarat îndrăgostit.

Cartea apărută la Editura Rao are 400 de pagini şi este inspirată din vizitele pe care autorul le-a avut în ultimii 22 de ani. Multe dintre însemnările sale au fost scrise în avion. Când a ajuns pentru prima oară în România, în iulie 1990, Thierry de Montbrial a avut o surpriză plăcută: capitala i-a părut mult mai puţin monstruoasă decât i se povestise, iar discuţiile cu intelectualii români - seducătoare.

Deşi a fost incomodat de gunoaiele oraşului şi de aerul prăfuit al hotelului în care a fost cazat, a ştiut să găsească frumuseţe, dincolo de aparenţe. "M-am cufundat imediat în atmosfera unor istorii absolut fabuloase, cu multe intrigi şi cu mulţi oameni care îmi prezentau, fiecare în felul lui, versiuni despre ce s-a întâmplat la Revoluţie", a declarat Thierry de Montbrial, la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării volumului.

Politologul a mai spus că priveşte România cu obiectivitate, uneori cu un ochi critic, dar întotdeauna cu tandreţe. El a vorbit despre prietenia pe care i-au arătat-o oameni care trăiesc într-o ţară pasionantă. "Acest <<Jurnal Românesc>> este povestea, pe viu, a unei aventuri umane pe care nimic nu o prevestea. Nimic, cu excepţia destinului, poate", spune autorul, în prefaţa cărţii.

File de jurnal: prima întâlnire cu România

"Primul contact cu Bucureştiul este o surpriză plăcută. Frumos, plin de verdeaţă, cu bulevarde splendide şi case atrăgătoare, în pofida comunismului şi dictaturii. (...) Ca peste tot în ţările comuniste, eşti luat de nas de mirosul înţepător al benzinei prost rafinate. Maşinile lipsite de confort şi aspectul magazinelor îmi amintesc vag de începutul anilor 1950 în Franţa. Pe stradă, oamenii sunt destul de bine îmbrăcaţi, femeile sunt elegante, adeseori frumoase, în ciuda vieţii aspre. (...) Ca mulţi alţii, şi eu sunt imediat cucerit de români. Există totuşi oameni care îi acuză de toate şireteniile, de toate compromisurile, de toate ambiguităţile, de intrigi sau trădări. De aici şi îndoiala ce planează asupra semnificaţiei şi chiar a realităţii revoluţiei din decembrie 89." - fragment din cartea "Jurnal Românesc", Editura Rao, 2012.

Cine este Thierry de Montbrial

Unul dintre artizanii conceptelor care au construit şi modelat lumea în ultimele decenii, Thierry de Montbrial este fondatorul şi preşedintele Institutului Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI).

Institutul îşi propune elaborarea de studii şi analize pe probleme de actualitate internaţională şi facilitarea schimbului de idei între decidenţii politici, cercetători şi alţi lideri din plan intern şi internaţional.

Considerat drept o "fabrică de idei", IFRI este recunoscut ca unul dintre cele mai influente think - thankuri din lume.
Cu 30 de cercetători permanenţi şi o reţea vastă de cercetători afiliaţi, 80 de organizaţii partenere şi 15 programe de cercetare în desfăşurare, IFRI organizează anual peste 200 de conferinţe şi dezbateri în Paris, Bruxelles şi în alte capitale ale lumii, găzduieşte peste 10 000 de invitaţi, şi publică peste 100 de studii şi rapoarte.

În anii recenţi, IFRI a fost gazda mai multor şefi de state şi de guverne: preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, preşedintele Federaţiei Ruse, Dimitri Medvedev, fostul preşedinte chinez, Hu Jintao, Hamid Karzai preşedintele Afganistanului, Mikhail Saakachvili, preşedintele Georgiei, Vaclav Klaus, preşedintele Republicii Cehe.

În România, Thierry de Montbrial a primit Ordinul Naţional „Steaua României" în gradele de Ofiţer, Comandor şi Mare Ofiţer din partea Preşedinţilor Emil Constantinescu, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia la dezvoltarea relaţiilor academice, umane, politice şi culturale dintre Franţa şi România şi pentru talentul şi dăruirea de care a dat dovadă în întreaga lui carieră universitară şi academică, pentru contribuţia personală avută la îmbogăţirea patrimoniului cultural universal.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite