Televiziunile vor fi obligate sa difuzeze 50% productii europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanii si-au propus ca, macar in sfera audiovizulului, sa-i ajunga din urma pe colegii de continent. Astfel, adoptarea acquis-ului comunitar devine o prioritate pentru CNA, care va fi sprijinit, in

Romanii si-au propus ca, macar in sfera audiovizulului, sa-i ajunga din urma pe colegii de continent. Astfel, adoptarea acquis-ului comunitar devine o prioritate pentru CNA, care va fi sprijinit, in acest demers, de Uniunea Europeana, prin fonduri PHARE in valoare de 1,88 milioane de euro. CNA va derula, pana in octombrie 2004, elaborarea de studii asupra pietei audiovizualului romanesc; organizarea de ateliere de lucru pentru Ministerul Culturii si Cultelor si CNA; organizarea de dezbateri publice pe teme legate de procesul de transpunere a acquis-ului comunitar in legislatia nationala si alinierea la standardele europene; sesiuni de instruire in problematica europeana a personalului CNA, reproiectarea paginii de Internet a institutiei. Cele patru studii de piata vizeaza atitudinea publicului de televiziune, expunerea copiilor la programele radio si tv, analiza tematica a programelor tv si influenta media asupra comportamentului civic si electoral. Raportarea la acquis-ul comunitar nu inseamna, insa, pierderea specificului national. "Ne referim la un domeniu cu importanta economica si culturala", puncteaza Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, care este pentru pastrarea identitatii culturale a fiecarui stat membru in parte si in lumea globalizata. "Provocarea Uniunii Europene este aceea de a echilibra acesti doi factori. Pe plan cultural nu avem acquis specific, pentru ca nu dorim o cultura omogenizata. Nu e vorba despre puncte de convergenta europene, ci de unitate in diversitate". De la 1 ianuarie 2007, detinatorii de licente de emisie vor trece la 50% productie europeana, ceea ce va da si productiei romanesti o noua ratiune de a exista, dupa cum subliniaza Ralu Filip. "Acum exista o monotonie si chiar o insatisfactie a publicului. Echilibrarea si diversificarea nu au cum sa faca rau. In plus, in ceea ce priveste productiile americane, ramanand doar 50%, se va face si aici o selectie mai riguroasa", completeaza presedintele CNA. La randul sau, Jonathan Scheele ii linisteste pe sceptici: "Avem ca obiectiv un sector al audiovizualului european competitiv. Nu putem face din Europa o cetate, nu astfel creezi un sector sanatos. Echilibrul este un lucru greu de obtinut, dar foarte important".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite