Teatrul se întoarce la Cehov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între 28 octombrie şi 6 noiembrie, la Bucureşti, se va desfăşura cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, centrată pe piesele dramaturgului rus.

Cele mai frumoase spectacole ale stagiunii 2010 - 2011 se vor întâlni în Capitală timp de zece zile. „În teatrul românesc nu mai e jale", a spus Alice Georgescu, directorul artistic al ediţiei din acest an a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), în cadrul unei conferinţe de presă, organizate ieri la sediul Uniunii Teatrale din România (UNITER). „Fundul oceanului a fost atins, iar acum a început urcarea." Pe acest fond, selecţia naţională este una destul de serioasă şi e împărţită pe mai multe secţiuni, „Spectacole tematice", „Dans în teatru", „Teatrul de mâine" şi „În prim-plan, actorul".

Nume importante de regizori se regăsesc pe afişul festivalului, printre care László Bocsárdi, Victor Ioan Frunză, Silviu Purcărete, Radu Penciulescu, Alexandru Darie, Alexandru Dabija, Radu Afrim şi Yuryi Kordonskyi. Alice Georgescu aşază ediţia din acest an sub semnul lui Cehov - întrucât în 2010 s-au aniversat 150 de ani de la naşterea lui - şi alege drept motto al festivalului un citat ce-i aparţine dramaturgului: „Omul, acest animal ciudat..." Deşi mai slab reprezentată, pe motive de criză, aşa cum a precizat Alice Georgescu, secţiunea internaţională există şi în acest an, iar montările invitate sunt dintre cele mai aşteptate. Printre ele se află „Trei surori", în regia lui Andrei Şerban, de la Teatrul Naţional din Budapesta, şi „Pescăruşul", în regia lui Christian Benedetti, de la Théâtre-Studio din Paris.

Noutatea acestei ediţii constă în secţiunea „Focus" dedicată personalităţii lui Andrei Şerban şi numită „Cehoviziuni", în cadrul căreia sunt prezente patru dintre spectacolele lui după sau inspirate de Cehov: „Ivanov", „Trei surori", „Unchiul Vanea" şi „Strigăte şi şoapte". Problema cea mai mare, invocată şi de Ion Caramitru, preşedintele UNITER, a fost însă cea a spaţiilor de joc. Bucureştiul - este concluzia tuturor - se află într-un mare deficit de săli, motiv pentru care se încearcă recuperarea unor spaţii care să fie convertite în scopul unor astfel de manifestări. Biletele pentru Festivalul Naţional de Teatru vor fi puse în vânzare la data de 3 octombrie.

Zece spectacole de neratat în FNT

- Strigăte şi şoapte, de Ingmar Bergman, regia Andrei Şerban
- Unchiul Vanea, de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban
- Caligula, de Albert Camus, regia László Bocsárdi
- Furtuna, de William Shakespeare, regia Victor Ioan Frunză
- D'ale carnavalului, de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete
- Neguţătorul din Veneţia, de William Shakespeare, regia László Bocsárdi
- Felii, de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar
- Absolut!, după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija
- Mai întâi te naşti, de Line Knutzon, regia Radu Afrim
- Metoda, de Jordi Galcerán, regia Theodor Cristian Popescu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite