Teatrul Excelsior va purta numele lui Ion Lucian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Excelsior din Bucureşti va fi redenumit „Ion Lucian", după numele celui care a fondat instituţia de spectacole

Trupul neînsufleţit al lui Ion Lucian a fost depus luni la Teatrul Excelsior, unde familia, prietenii şi admiratorii i-au putut aduce un ultim omagiu, urmând ca în cursul zilei de astăzi, la ora 14.30, să fie înmormântat la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor. Slujba religioasă va avea loc la ora 13.30.

Conform declaraţiei lui Sorin Oprescu, primarul Capitalei, teatrul pe care Ion Lucian l-a fondat îi va purta numele. „Dorim să o facem legal şi să marcăm aşa cum trebuie evenimentul, nu peste noapte", a spus Oprescu, adăugând că va aştepta terminarea stagiunii curente pentru a face demersurile necesare.

„Am o mulţumire că am reuşit să îi redau teatrul", a mai spus el, referindu-se la faptul că a inaugurat, anul trecut, alături de Ion Lucian, noul sediu al Teatrului Excelsior.

Ion Lucian urma să primească, în martie, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Capitală, dar ceremonia a fost amânată, din cauza bolii artistului. Directorul şi fondatorul Teatrului Excelsior, Ion Lucian s-a născut pe 22 aprilie 1924, în Bucureşti şi a absolvit Academia regală de teatru şi muzică din Bucureşti în 1945.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite