Teatrul - intre sarbatoare si uitare

Cine trece prin Bucuresti urmarind zonele de afisaj, banner-ele care flutura in vant, gardurile pe care stau lipite afisele "ilegale", ar putea trage o concluzie: cultura romana sta bine, cel putin la

Cine trece prin Bucuresti urmarind zonele de afisaj, banner-ele care flutura in vant, gardurile pe care stau lipite afisele "ilegale", ar putea trage o concluzie: cultura romana sta bine, cel putin la capitolul evenimente. Ce-i drept, numarul de festivitati si sarbatoriri, gale si festivaluri din cultura romana a sporit vizibil in ultimul timp, numai ca suma acestor clipe de stralucire - cateva pe an - contrasteaza cu starea generala a organismului propriu-zis, care se afla in suferinta. Pana duminica, la Bucuresti se afla in plina desfasurare Festivalul National de Teatru "I.L.Caragiale", intalnire anuala care strange laolalta varfurile unei stagiuni. Anul acesta, cand festivalului i-a fost adaugat un eveniment inedit, Congresul Mondial al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, imaginea acestuia a fost mai mult decat de obicei pusa in valoare. Ceea ce s-a observat mai putin este faptul ca pentru prima data festivalului i s-a adaugat o componenta creativa. E vorba despre seria de ateliere deschise sustinute cu aceasta ocazie de cateva pesonalitati care au marcat teatrul romanesc (David Esrig, George Banu) si continua sa faca istoria acestuia (Alexander Hausvater, Tompa Gabor) sau pot transfera ceva din experienta lor provenind dintr-un spatiu de la care avem multe de invatat (actorul britanic Gareth Armstrong). Partea teoretica a festivalului a fost bine completata de lansarile de carte ce au introdus spectatorii in atmosfera din spatele culiselor de teatru, precum si de colocviile ce urmeaza astazi, la ora 11.00, la UNITER - Recitalul ca forma de spectacol, moderat de Ion Caramitru - si duminica, la aceeasi ora si in acelasi loc - Invazia conventionalului in spatii neconventionale. Spectacolele propriu-zise n-au fost lipsite de evenimente colaterale: prezente politice incercand sa profite de vitrina evenimentului, tensiuni din cauza locurilor putine la unele dintre spectacole, care n-au putut fi programate de mai multe ori etc. Se vede inca o data cat de putin firesc se desfasoara schimburile culturale intre orasele tarii, fiecare izolat in propria-i singuratate. Artistii importanti din provincie ajung foarte greu sa-si prezinte spectacolele publicului bucurestean, iar spectacolele "de la centru" sunt la fel de rar jucate in provincie. Cele cateva ocazii care apar intr-un an, sub forma de festival, se dovedesc insuficiente si totusi, in mod inexplicabil, nu apar organizatori interesati sa vanda aceste spectacole publicului care, in mod evident, le asteapta. In topul anormalitatilor care apar mai evidente cu ocazia organizarii unui festival pe primul loc ramane insa intruziunea mediului politic. Un cap de politician se gaseste tot timpul sa se iveasca in fata camerelor de luat vederi, venite sa surprinda cu totul altceva. Discursuri penibile subliniaza agasant sprijinul financiar dat evenimentului, de parca banii ar veni din cine stie ce buzunare particulare si nu din bugetul public. Asemenea interventii sunt o dovada in plus ca ne aflam in plina anormalitate, iar planurile care se amesteca in acest fel nu pot face decat rau oamenilor de cultura. Care isi merita sarbatorile, dar nu si tristele perioade de uitare dintre acestea.