Succes „Adevărul“ la „Gaudeamus“ din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a X-a ediţie a Târgului de Carte „Gaudeamus” a început, ieri,  în Cluj-Napoca şi se desfăşoară până duminică. La ediţia de la Cluj participă, anul acesta, 55 de expozanţi, printre care şi cele mai reprezentative edituri din ţară.

La cea de-a X-a ediţie a târgului “Gaudeamus” expozanţii au la dispoziţie 350 de metri pătraţi pentru standuri. În cadrul manifestării, vor avea loc 28 de evenimente, lansări de carte şi diferite concursuri.

Clujenii s-au grăbit încă de la primele minute după ce s-a dat startul celei de-a X-a ediţii a târgului să-şi completeze colecţia editată de Adevărul Holding - „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă”.

 În primele trei ore de la deschidere, s-au vândut aproximativ 3.000 de cărţi „Adevărul“, iar până la închiderea programului, numărul acestora a ajuns la 5.000 de exemplare.

„Este un semn că am reuşit să creştem apetitul publicului pentru lectură şi asta datorită faptului că sunt cărţi de calitate, la un preţ accesibil”, a declarat Marius Petrovai, publisherul pe Transilvania al Adevărul Holding.

În cadrul târgului, se pot achiziţiona toate volumele apărute în colecţia „Cartea de Lux” a editurii „Adevărul”, cărţi legate în piele ecologică şi al căror preţ începe de la 50 de lei. De asemenea, pot fi cumpărate toate colecţiile de DVD-uri care au apărut împreună cu ziarul „Adevărul”.

Probleme din cauza crizei

La târg participă cele mai importante edituri din ţară, anul acesta fiind 55 de expozanţi, mult mai mulţi faţă de ediţiile anterioare. Cu toate acestea, Vladimir Epstein, directorul executiv al Târgului de Carte „Gaudeamus”, a precizat că au existat mari dificultăţi în organizarea celei de-a zecea ediţii la Cluj, din cauza crizei economice.

Preşedintele de onoare al acestei ediţii, clujeanul Ovidiu Pecican a îndemnat vizitatorii să cumpere cel puţin o carte. „Să nu lăsăm precarităţile clipei – care şomează şi obligă la false ori discutabile liste de priorităţi – să afecteze grav, aducând într-o stare instabilă cultura locală, naţională şi universală”, a precizat Pecican.

Reduceri de până la 50%

Printre editurile participante se regăsesc Humanitas, Paralela 45, Grupul Editorial Rao, Sigma, Nemira etc. Majoritatea editurilor practică discounturi de până la 50%, cărţile neavând adaosuri comerciale. Cele mai vândute volume la standul Humanitas sunt cele din colecţia “Raftul Denisei” şi “Râsul lumii”, care pot fi cumpărate la promoţia “cumperi trei, plăteşti doar două”.

“Memoriile unei gheişe”, de Arthur Golden sau “Maestrul şi Margareta”, de Mihail Bulgakov au fost printre cele mai căutate cărţi ale Editurii Humanitas, în prima zi a târgului. Cea mai cerută carte la Editura Paralela 45 a fost, ieri, “Istoria critică a literaturii române”, de Nicolae Manolescu, care beneficiază de o reducere de 50 de lei.

Autorii români sunt la mare căutare, Cioran sau Liiceanu fiind printre preferaţii iubitorilor de carte. “Mi se pare oferta mult mai bună şi mai diversificată faţă de anul trecut. Eu am venit ca să îmbunătăţesc biblioteca fetiţei mele”, a declarat Mariana Mocan.

Clujenii pot să viziteze târgul de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, iar duminică, între orele 10.00 şi 14.00. 

Magazin „Adevărul“ la Cluj

Adevărul Holding deschide, astăzi, un magazin pentru vânzarea de carte şi la sediul ziarului din Cluj-Napoca, de pe strada Bucureşti nr. 16.  De aici, ardelenii vor putea să cumpere titlurile apărute în toate colecţiile editate de Adevărul Holding. Magazinul va fi deschis zilnic, de luni până vineri, între  orele 10.00 şi 18.00.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite