Strada este noul sediu al Fundaţiei Anastasia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Vreau să-mi reiau activitatea de pictor şi mersul editurii să nu fie pus în pericol". Dumitrescu consideră nedreaptă decizia de punere în posesie a imobilului în care şi-a desfăşurat

"Vreau să-mi reiau activitatea de pictor şi mersul editurii să nu fie pus în pericol". Dumitrescu consideră nedreaptă decizia de punere în posesie a imobilului în care şi-a desfăşurat activitatea timp de 22 de ani. Retrocedarea s-a făcut în baza Legii 10, privind proprietăţile preluate în mod abuziv de comunişti, dar Sorin Dumitrescu a adus la Curtea Supremă un document nou, care ar putea răsturna situaţia în favoarea fundaţiei sale. Acesta acuză autorităţile de indolenţă şi superficialitate, spunând că judecătorii de la Curtea Supremă n-au luat în considerare acest document, care arată că beneficiarul retrocedării nu ocupa, în momentul naţionalizării casei, decât o cameră, în timp ce restul aparţinea unei instituţii maghiare. "Cer un singur lucru: primăria să reprivească dosarul pe baza căruia a făcut punerea în posesie. Nu doresc neapărat o altă locaţie în care să exist, ci să mi se facă dreptate. Există şi soluţii pentru un nou sediu, în cazul în care nu s-ar rezolva în acest mod situaţia. Una ar fi în Muzeul Kalinderu. I-am cerut ministrului culturii, Adrian Iorgulescu, să ia în consideraţie această oportunitate, dar n-am primit niciun răspuns". Dumitrescu mai crede că situaţia ar putea fi tranşată pozitiv şi de o contestaţie în anulare pe care ar face-o chiar primăria, după ce ar reanaliza "acest dosar moale, slăbănog", care le-a adus, pe nedrept, mari prejudicii. În acest caz, editura şi-ar păstra actualul sediu.
Prin intermediul Fundaţiei Anastasia - devenită de doi ani ONG de utilitate publică - s-au organizat, de-a lungul anilor, nenumărate acţiuni culturale de importanţă naţională la care au participat cele mai de seamă personalităţi ale culturii româneşti, au fost editate cărţi, CD-uri şi casete video. Toţi marii oameni de cultură români au avut prilejul a se exprima laudativ asupra realizărilor lui Sorin Dumitrescu. Iată de ce, astăzi, acesta ne-a declarat că este în continuare susţinut de intelectuali precum Andrei Pleşu, Dan Hăulică, Eugen Simion, Virgil Cândea, Mihnea Gheorghiu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite