"Steaua fara nume" s-a aprins iar dupa 20 de ani cu un recital Monica Anghel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa o pauza de mai bine de douazeci de ani, "Steaua fara nume" isi cauta din nou stralucirea de odinioara. In 1969, la prima editie, nimeni nu intuia incredibilul succes pe care urma sa-l aiba

Dupa o pauza de mai bine de douazeci de ani, "Steaua fara nume" isi cauta din nou stralucirea de odinioara. In 1969, la prima editie, nimeni nu intuia incredibilul succes pe care urma sa-l aiba concursul, care a "botezat" in muzica o sumedenie de artisti. Competitia televizata i-a lansat pe Cornel Constantiniu, Corina Chiriac, Mihaela Oancea, Mihaela Runceanu, Marina Scupra, Marina Florea, Eva Chis. "Steaua" prezentului a inceput sa palpaie din nou, timid si aproape neobservat. Nu se mai televizeaza, dar se difuzeaza la Radio. Nu mai sunt selectii nationale, ca pe vreri, ci se primesc CD-uri prin posta. Societatea Romana de Radiodifuziune a organizat, duminica, editia a II-a a spectacolului-concurs de muzica pop. Razletite prin Sala Radio, cateva mamici si bunici inarmate cu aparate foto au pandit aparitia pe scena a odraslelor, venite mai mult din Bucuresti si mai putin din tara, pentru ca "e transportul scump". Din cei zece interpreti, doar cativa nu si-au sabotat interpretarile cu emotii, reusind sa convinga publicul ca trebuie sa mearga mai departe. Aplauzele spectatorilor nu foarte numerosi au oferit repere de valoare juriului format din Simona Patraulea, Anton Suteu, Daniela Caraman-Fotea, Paul Enigarescu si Ionel Tudor, care a selectat trei premianti din 10 concurenti. Gemenii Paul si Virgil Paunescu (locul III), galateanca Minodora Dedis (locul II) si Vladimir Catana (locul I) vor participa, alaturi de castigatorii celorlalte trei editii din acest an, la gala finala din ianuarie 2006. La finalul concursului a urcat pe scena, pentru un recital uluitor, si Monica Anghel, probabil cea mai buna voce de la ora actuala din Romania. Acompaniata de Big Bandul Radio, condus de Ionel Tudor, cantareata n-a interpretat slagarele romanesti prafuite cu care cei mici au venit sa impresioneze juriul, ci a cantat piese care i-au facut celebri pe Frank Sinatra si Celine Dion. In cercul oamenilor frustrati ca aceasta competitie nu mai are notorietatea de altadata am observat si o laudarosenie de tip bumerang, care are un aer vechi, cam cunoscut si care nu aduce nimic constructiv atata timp cat e facuta publica in mod repetat. Poate ca lucrurile s-ar misca mai bine daca organizatorii nu s-ar impletici in multumiri plictisitoare, care gonfleaza nejustificat spatiul de emisie si care s-ar putea consuma foarte subtil in culise. Cu toate astea, "Steaua fara nume" merita totusi "un aplauz" pentru curaj, cum spunea una dintre concurente.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite