Statuia lui Alexandru Ioan Cuza - "un monument ce lipsea de mult Capitalei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul acesta se implineste "o cifra rotunda" de la nasterea domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza: exact 184 de ani. Cum asemenea aniversari nu pot fi ignorate doar pentru ca pica in an electoral -

Anul acesta se implineste "o cifra rotunda" de la nasterea domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza: exact 184 de ani. Cum asemenea aniversari nu pot fi ignorate doar pentru ca pica in an electoral - ne-a atras atentia in nenumarate randuri ministrul Culturii Razvan Theodorescu -, Guvernul si-a asumat riscul de a fi acuzat de propaganda si a dezvelit sambata o statuie infatisandu-l pe domnitor, chiar in fata Patriarhiei. Ceremoniei nu i-a lipsit nimic. Au fost prezenti presedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Nastase, ministrul Culturii Razvan Theodorescu, patriarhul Teoctist si alti politicieni (Nicolae Vacaroiu, Ioan Talpes, Rodica Stanoiu etc.). Nu a lipsit nici garda militara, care a dat onorul presedintelui, si nici soldatul care a rupt randurile lesinand "la datorie" si cazand pe pavajul aleii Dealului Mitropoliei. Reprezentand o initiativa a presedintelui, statuia, realizata din bronz, este o opera a sculptorului Paul Vasilescu, iar amplasarea ei este rezultatul colaborarii Ministerului Culturii si Cultelor cu Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic. De asemenea, monumentul se inscrie printre obiectivele Programului guvernamental "Romania Curata". In stilul caracteristic, Razvan Theodorescu a apreciat ca "statuia face parte dintr-o salba care incepe aici si se termina cu Fantana Miorita (aflata intr-o avansata stare de degradare - n. red.)". "Se face o indreptare a unei nedreptati istorice. Domnitorul nu avea o statuie in Bucuresti", a spus la randul sau presedintele Iliescu, pentru ca mai apoi sa le tina celor prezenti o mica lectie de istorie descriind imprejurarile alegerii lui Cuza drept domn unic al celor doua Principate. Dupa discursul patriarhului Teoctist a avut loc si o scurta slujba de pomenire. Retragerea alaiului oficial a lasat in urma un monument care, asa cum ne-au informat comunicatele MCC, "lipsea de mult Capitalei".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite