Spectacolul unei constiinte

Spectaculoase sunt de cele mai multe ori lucrurile ce tin de exterior, suprafata, nu ceea ce se petrece in adancime. Dar ca se poate face un spectacol, si nu unul oarecare, din constiinta unui om o

Spectaculoase sunt de cele mai multe ori lucrurile ce tin de exterior, suprafata, nu ceea ce se petrece in adancime. Dar ca se poate face un spectacol, si nu unul oarecare, din constiinta unui om o demonstreaza cea mai noua productie a Teatrului de Stat din Oradea - Shoah.Versiunea Primo Levi -, semnata de regizorul Mihai Maniutiu. Dupa Electra, deja un succes recunoscut al acestui teatru, purtand aceeasi semnatura, Shoah e un nou prilej de propulsare a trupei oradene in prim-planul miscarii teatrale de la noi. Si nu numai de la noi, fiindca noul spectacol are cel putin tot atatea sanse ca Electra (care dupa turneul din Coreea de Sud va pleca in primavara la Florenta) sa fie chemat peste granite. Titlul poate parea complicat, dar e de fapt foarte simplu: Shoah inseamna Holocaust, iar restul nu face decat sa precizeze ca felul in care descrie scriitorul Primo Levi experientele prin care a trecut in lagarul de la Auschwitz nu este decat al lui. O precizare aproape jurnalistica, si asta nu intamplator, ci fiindca spectacolul lui Maniutiu pleaca de la o serie de Conversatii si interviuri cu Primo Levi (traducerea Anca Maniutiu) si nu de la celelalte scrieri ale acestuia (dintre care doua, Mai este oare acesta un om si Armistitiul, au aparut recent la Polirom). Vocile jurnalistilor care il intervieveaza (in spectacol Mariana Presecan, Suzana Macovei, Doru Presecan) sunt, intr-un fel, cele ale constiintei scriitorului, asa cum jurnalistul ar trebui sa fie o constiinta a societatii din care face parte. Departe de a fi insa o constructie arida, cu tenta teoretica, aceasta "versiune" e adusa in scena sub forma unui vis plin de semnificatii. Un vis in care o sina de cale ferata traverseaza o sala de bal (decoruri Valentin Codoiu), a carei podea e populata de pantofi desperecheati, ce au imprumutat ceva din personalitatea fostilor posesori, un vis in care oameni ca niste umbre poarta haine cu doua fete (costume Iuliana Valsan), un vis in care trecutul, sub forma amintirilor lui Levi, se intalneste cu viitorul simbolizat de cei cativa copii, carora li se spune povestea lui. Un vis la limita cu cosmarul, dar sustinut permanent de speranta ce vine din muzica traditionala interpretata live de Orchestra evreiasca din Oradea. Un vis in care va intra un trenulet ca o jucarie, varianta umanizata a trenurilor de care isi aminteste Levi. Un vis cu un final luminos. Shoah este spectacolul unei constiinte in plina desfasurare, al luptei unui om de a ramane pana la capat om, de a-si pastra echilibrul, in ciuda impulsurilor exterioare menite sa i-l strice iremediabil, de a depune o marturie pentru ca greselile fatale sa nu se mai repete. In rolul lui Primo Levi, Marian Ralea este deopotriva precis, in discursul prin care raspunde jurnalistilor, si transportat in lumea propriilor amintiri, ce par mai adevarate decat realitatea. De fapt, el este personajul propriului vis, un vis cu valoare de revelatie pentru intreaga umanitate.