Spectacol de trezit constiinte

Asa cum ciocanul se foloseste pentru batut cuie, secera pentru taiat graul, iar microscopul pentru "vizionat" celule, spectacolul lui Alexandru Tocilescu de la Teatrul Mic are o utilitate usor de

Asa cum ciocanul se foloseste pentru batut cuie, secera pentru taiat graul, iar microscopul pentru "vizionat" celule, spectacolul lui Alexandru Tocilescu de la Teatrul Mic are o utilitate usor de descris in cuvinte: trezirea constiintelor. Cei care au trait in comunism nu mai pot evita, dupa ce il vad, sa se intrebe daca nu au cumva o parte de vina in supravietuirea acestui regim, iar cei foarte tineri vor fi curiosi sa afle mai multe despre acel cuplu bizar care a condus candva tara in care traiesc ei acum. Am pomenit obiectele de mai sus - ciocan, secera, microscop - fiindca ele sunt cateva dintre simbolurile folosite in spectacolul O zi din viata lui Ceausescu pentru a se reactiva, cu ajutorul lor, o memorie colectiva prea repede cazuta in adormire. De eficienta procedeului se va convinge - sau nu - fiecare spectator in parte. Simbolurile folosite sunt insa mult mai multe: drapeluri, uniforme, portrete ale unor figuri istorice, tribunele oficiale de la congrese, omniprezentul "baiat de la organizare". Ele refac o parte din arsenalul propagandei care a intoxicat cu metoda un popor intreg timp de cateva decenii. Cu ajutorul lor, Tocilescu construieste un spectacol provocator, cu imagini socante, un spectacol care te face sa razi cu lacrimi, dandu-ti in acelasi timp acuta senzatie ca razi de tine insuti, ceea ce iti starneste, nu de putine ori, fiori pe sira spinarii. Nu e deloc un spectacol comod, ba dimpotriva, creatorul sau isi ia in serios rolul de agitator si articuleaza un foarte limpede discurs politic, a carui esenta este judecarea unui trecut care a lasat urme prea adanci pentru a fi trecute cu vederea. Daca te poti distanta putin de aceasta demonstratie dura, intelegi ca e vorba despre o fabula inspirata din istorie, fabula a carei morala este concentrata in versurile unuia dintre cantecele compuse de Nicu Alifantis, "Comunismul te ajuta si apoi te executa". Intelesul acestor cuvinte se refera deopotriva la cei doi conducatori, a caror inaltare si decadere este descrisa aici, dar si la intreg poporul asupra caruia ei au actionat, unele categorii sociale fiind "inaltate" de comunism, pentru a-si incasa astazi polita falsului rol istoric ce le-a fost atribuit. Artistic vorbind, spectacolul este strident cu intentie, imprumutand procedeele spectacolelor omagiale, "sublimate" in produsul numit "Cantarea Romaniei", despre care si astazi multi spun ca a avut efecte benefice asupra culturii romane, "uitand" ca acesteia i s-a interzis sa evolueze in conditii normale, rana ivita prin aceasta incizie fiind tamponata cu spectacole deschise "talentelor" de la orase si sate. Nici nu mai stii daca sa razi sau sa plangi cand vezi recitatorii si emitatorii de imnuri dedicate cuplului Ceausescu de catre "artistii" tarii, sau cand auzi zgomotul genunchilor pe podea in scena vizitei scriitorilor, cand conducatorul le ordona sa stea jos, iar ei ajung cu fruntea la pamant, de unde se ridica numai ca sa-si noteze "indicatiile pretioase". Necazul este ca personaje precum Adrian Paunescu, Dinu Sararu, Paul Everac, Sergiu Nicolaescu nu vor fi niciodata decat pe scena, nu si in sala, unde ar trebui sa se afle pentru a primi aceasta binemeritata palma morala pe care le-o da spectacolul, lor si celor asemeni lor, care nu au bunul simt de a se retrage din prim-planul vietii sociale. Cat despre "ceilalti", opusul lor, la care se face referire prea putin, cand trec prin scena in haine de ocnas, legati cu lanturi, eu una cred ca nu se vor putea niciodata amuza pe un asemenea subiect. Ideile de distributie pe care le-a avut Tocilescu sunt, in mod cert, un punct forte al spectacolului si au valoare simbolica. Sa joci rolul unui personaj condamnabil istoric implica, pentru un actor, fie spirit de sacrificiu, fie o mare doza de nesimtire, fie o mare ambitie profesionala. E un dat uman, caruia nu-i pot scapa nici actorii. Cine cum s-a descurcat in cazul de fata nu mai trebuie pus in cuvinte, fiindca se vede cu ochiul liber. In rolul Elenei Ceausescu, Coca Bloos isi activeaza un intreg arsenal de gesturi pentru a contura agresivitatea ignorantei personajului ei, hranit dintr-o ambitie monstruoasa. Pe post de "baiat cu ochi albastri" sau "responsabil cu organizarea", supranumit cand Pacepa, cand Iliescu, Mihai Dinvale se transforma cameleonic, reusind performanta de a intrupa ideea de Securitate. Florin Calinescu apeleaza la imitarea, mai mult sau mai putin reusita, a lui Ceausescu, dar tonul general al interpretarii lui este foarte aproape de "reteta Vacanta mare". Eu una ma tot gandesc, de cand l-am vazut, ca lui Ceausescu sigur i-ar fi placut acest program al Pro TV, despre care se spune ca ar fi foarte popular. Este exact genul de "manifestare artistica" pe care cred ca l-ar fi incurajat "conducatorul iubit". Pe langa subiectul propriu-zis, partea muzicala a spectacolului, de care e "responsabil" Nicu Alifantis, ca intotdeauna un profesionist, va atrage cu siguranta mult public. Ramane de vazut in ce masura cei ce-l vor vedea vor intelege ca spectacolul, care incepe inca din foaier - cu proiectii video si o mini - instalatie alcatuita dintr-un volum din Omagiu lui Nicolae Ceausescu, strapuns de o penita de fier - continua, sub o forma sau alta, in viata fiecaruia dintre noi.