Spectacol cu aluzii despre evrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

>> Maia Morgenstern critică pornirile antisemite ale umanităţii într-o piesă de la Teatrul Metropolis. Ambulanţele curg nestrunit pe strada Mihai Eminescu. La fel şi mâinile lui A.G.

>> Maia Morgenstern critică pornirile antisemite ale umanităţii într-o piesă de la Teatrul Metropolis.

Ambulanţele curg nestrunit pe strada Mihai Eminescu. La fel şi mâinile lui A.G. Weinberger pe coarde. La fel şi vocea Maiei Morgenstern în întuneric. Zgomotul sirenelor pătrunde în sala Teatrului Metropolis din Bucureşti, dar e anihilat imediat de vocea tunătoare a actriţei. A început piesa "De la Muntele Sinai la Muntele lui Venus", un amestec unic de blues live şi poezie. O revoltă personală, un spectacol-confesiune despre neliniştile şi obsesiile actriţei.

Maia Morgenstern intră desculţă pe scenă, pe ritmurile blânde ale chitarei. "Cine sunt eu? Sunt jidanul care a scris Biblia şi acum nu mai ştie s-o citească". Maia se prinde în jocul tristeţii şi al bucuriei, recitând poezii cu versuri puternice, răsunătoare şi controversate, scrise de Boris Marian, Martha Izsak, Ştefan Iureş, Toma George Maiorescu, Tania Lovinescu şi Aurel Storin.

Dumnezeu, criticat în piesă

Exuberantă sau statică, meditativă sau puerilă, Maia cântă melodii pentru copii, sare şotronul, plânge sau râde zgomotos şi îi ordonă publicului să simtă. "Dacă s-ar aprinde câte o lumină de opaiţ pentru fiecare iubire, ar fi atâta lumină în lume încât n-ar mai încăpea nicio umbră".

Prin versuri bine alese, actriţa critică dur decăderea speciei umane, şovinismul, antisemitismul. "Se-ncarcă lumea de prostie şi se descarcă pe evrei. De 5000 de ani, evreii, musulmanii şi creştinii se tot omoară între ei".

Ironiile cad în avalanşă, actriţa amintind de "teribilul păcat că pur şi simplu eşti evreu", dar şi de setea autodistructivă a umanităţii: "Spune ce vrei, ştreangule? Doar tăcere, omule! Spune ce vrei, glonţule? Sânge, spaimă, omule! E secetă mare în viaţa noastră. Şi atunci, de ce ne mai naştem? Hai să murim de Paşte! Că Dumnezeu, pe unde este, tace!". Spectacolul ar putea fi reluat la sfârşitul lunii decembrie sau la începutul anului viitor, la Teatrul Metropolis.

Maia dă un premiu la Berlin

Maia Morgenstern a fost invitată să înmâneze unul dintre Premiile Academiei Europene de Film, care vor fi decernate sâmbătă, la Berlin. Filmul "4,3,2" al lui Cristian Mungiu a fost nominalizat la patru categorii, printre care şi la Marele Premiu pentru "cel mai bun film european".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite