Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Şmecherii în numele lui Mihai Eminescu

7 august 2009, 21:21 |  Autor: Mihaela Iacob  | 

Şmecherii în numele lui Mihai Eminescu

Şmecherii în numele lui Mihai Eminescu

 

Şefii Memorialului de la Ipoteşti au cheltuit bani grei pentru a cumpăra peste 1.100 de obiecte fără legătură cu viaţa sau opera marelui poet. În ultimii zece ani, conducerea muzeului a cumpărat doar două cărţi de vizită care i-au aparţinut lui Mihai Eminescu, în perioada când lucra la redacţia „Timpul”. Click aici pentru foto galerie.

Vizitatorii Memorialului de la Ipoteşti sunt deseori surprinşi de aerul de talcioc ţărănesc. Mii de obiecte deteriorate şi fără valoare istorică împânzesc complexul muzeal. Războaie de ţesut, fusuri, ulcioare, oale, ştergare, coşuri care datează din perioada interbelică sunt doar o parte din exponatele care nu au nicio legătură cu marele poet Mihai Eminescu.

„În casa lui Eminescu de la Ipoteşti nu prea ai ce vedea. Vizitatorii ajung la Ipoteşti să vadă lucruri legate de viaţa şi activitatea lui Eminescu. Nu bat drum la Ipoteşti să vadă fusuri şi oale de lut. Pe acestea le pot vedea la muzee de etnografie“, a declarat Manuela Zarug, consilier judeţean.

La shopping în satele din împrejurimi

Majoritatea exponatelor au fost cumpărate de prin consignaţii sau din satele din apropiere. Un audit comandat de Consiliul Judeţean Botoşani arată că şefii Memorialului Ipoteşti au plătit sume uriaşe pentru aceste achiziţii.

Astfel, un cearşaf vechi a ajuns să coste 300 de lei, iar o torcătoare pentru lână a fost achiziţionată cu 1.000 de lei. „Au cumpărat o cutie de lemn cu scândura bătută în cuie şi tablă şi au denumit-o «ladă de zestre». Pe ea au dat 5.000 de lei şi nu este expusă. Au mai luat o poartă făcută din două blaturi de scândură şi un copac tăiat în două, la preţul de 6.700 de lei.  Până anul trecut, aceste obiecte stăteau aruncate în podul instituţiei“, a subliniat Marius Ştefanachi, restaurator în lemn la Memorialul Ipoteşti.

O tiparniţă degradată şi fără valoare istorică a fost cumpărată pentru 4.500 de lei doar pentru a le aminti vizitatorilor că Mihai Eminescu a fost redactor-şef la „Timpul“. Grădinarul Memorialului Ipoteşti a fost desemnat să se ocupe de conservarea şi restaurarea mastodontului amplasat în curtea instituţiei.

„Reconstituim epoca eminesciană“

Şefii complexului se apără şi susţin că aceste obiecte erau necesare pentru a reconstrui atmosfera epocii eminesciene. „Este greu să găsim obiecte ce au aparţinut familiei Eminovici, întrucât casa originală a fost abandonată şi devastată de-a lungul timpului, iar multe lucruri au dispărut. În lipsa acestora, încercăm să reconstituim epoca eminesciană cu obiecte de etnografie“, a explicat Valentin Coşereanu, directorul Memorialului Ipoteşti.

Cele mai importante achiziţii ce au legătură cu familia lui Eminescu au fost un sigiliu de bronz al fratelui său şi câteva fotografii de familie. Singurele obiecte ce au aparţinut poetului şi au intrat în patrimoniul muzeului în ultimii zece ani sunt două cărţi de vizită din perioada în care lucra la publicaţia „Timpul”.

Angajaţii susţin, în schimb, că din muzeu au dispărut exponate valoroase. „Mobilier stil Ludovic compus din trei piese nu mai este în sala de lectură a bibliotecii de aproape nouă ani. I-am întrebat unde este mobilierul şi au spus că nu ştiu“, a adăugat restauratorul Ştefanachi.

Misterul bustului din curte

Statuia poetului din curtea Memorialului a răsărit ca din pământ. Bustul nu figurează în evidenţele contabile ale muzeului şi nimeni din conducerea instituţiei nu poate explica provenienţa acestuia. De asemenea, nimeni nu ştie cine a realizat bustul poetului şi, mai ales, cât a costat lucrarea. Inspectorii trimişi de Consiliul Judeţean la muzeu au reuşit doar să afle că soclul pe care e amplasată statuia a fost realizat, printr-un contract de sponsorizare, de către S.C. Tridex S.R.L şi este evaluat la 7.649,34 de lei.

Mai mult, auditorii spun că nu au siguranţa că bustul îl reprezintă pe Mihai Eminescu, mai ales că pe soclu nu există nicio inscripţionare din care să rezulte că bustul aparţine poetului.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole