Slang - Poveste cu invingatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"E loc sub soare pentru toata lumea", vine, din cand in cand, verdictul unora sau altora dintre artisti. Marinimia studiata, laolalta cu un soi de modestie trucata ("las pe altii sa aprecieze munca

"E loc sub soare pentru toata lumea", vine, din cand in cand, verdictul unora sau altora dintre artisti. Marinimia studiata, laolalta cu un soi de modestie trucata ("las pe altii sa aprecieze munca mea") dau, cel mai adesea, imaginea unui functionar in industrie, in loc de cea a unui creator. Ei sunt altfel. Sunt tineri, hotarati si, mai ales, stiu foarte bine de ce sunt in stare. N-au de ce sa joace cartea smereniei, au decis ca a venit vremea lor si vor ca si ceilalti s-o afle. Au inceput cu dreptul, anul acesta, la Cerbul de Aur: au castigat premiul intai. Se numesc Slang. Povestea acestei trupe este, ca si muzica pe care o fac, mai speciala. O mana de oameni, venind din toate colturile tarii, s-au adunat pentru a pune la cale o intamplare care sa sune bine. Cine sunt? "Niste oameni care muncesc foarte mult, dincolo de imaginea de copii buni pe care ne-am capatat-o aproape fara voie. Niste oameni care stiu ce vor: sa aiba succes. Iar premisele sunt foarte bune, suntem sase oameni care se potrivesc". Acestea sunt cuvintele Luizei, solista trupei. O farama de fata care, atunci cand deschide gura pe scena, te face sa te intrebi daca nu te inseala vederea. Ori auzul. Faptura asta firava are un glas care te prinde si nu-ti mai da drumul nici dupa ultimul acord. A stiut dintotdeauna ce vrea sa faca: a terminat conservatorul la Sectia Opera, dar jazz-ul i-a fost mai aproape. "Am cantat jazz pe ascuns in liceu, apoi in facultate, macar 25 de ani de-acum incolo tot asta vreau sa fac". Are o energie si-o profunzime care, intr-o lume de papusi Barbie cu computer pe post de voce, fac diferenta. Diferenta o face si mentalitatea celor de la Slang, care canta in formula actuala de foarte putina vreme. "Echipa de acum s-a format cu doar cateva zile inainte de preselectia pentru Cerb. Participarea noastra ar putea fi privita ca o nebunie, dar noi nu ne-am gandit la castig, am vrut doar sa cantam. Era bucuria unor oameni care ardeau de nerabdare sa arate ce pot. N-am crezut ca vom avea succes, doar veneam cu o muzica noua. Inainte de preselectie, am avut sedinta toata noaptea. Ne-am spus ca, daca ajungem la Brasov, inseamna ca s-a schimbat ceva in industria muzicala sau macar in mentalitatea consumatorului de muzica. Pentru ca rezultatele erau decise, in proportie de 50 la suta, de televoting, iar noi veneam cu altceva decat pop sau genurile care se cauta acum". Cei de la Slang cauta, deocamdata, sa se adune, toti sase, in Bucuresti. Fiecare dintre provinciali isi va lasa in urma viata de pana acum, pentru a putea continua povestea comuna. E un sacrificiu, insa sunt dispusi sa-l faca. "Avem incredere in noi", declara deschis, chiar daca nu se asteapta ca sistemul sa faca minuni pentru ei. "Cu totii am umblat prin festivaluri, am luat premii importante. Eu am obtinut locul doi la Festivalul de Jazz de la Montreux", spune Luiza. "Dupa concurs, ma asteptam la o ploaie de oferte si promisiuni. Daca n-au venit acolo, de ce s-ar intampla altfel aici?" Slang isi vad, insa, de treaba, pentru ca "avem totul in mana, totul depinde de noi". E in puterea lor sa convinga publicul: "La un concert, la care am cantat numai jazz, pe langa fanii genului, dadeau din cap si baietii "smecheri" cu sepci de baseball, obisnuiti cu altfel de muzica". E in puterea lor sa schimbe ceva: "Nu ne propunem sa traim din vanzari de discuri, noi vrem sa avem concerte. Sunt destule trupe care scot albume in studio, cu ajutorul calculatorului, si se feresc de spectacole sau fac doar play-back. Noi vrem sa scoatem disc pentru ca lumea sa se intrebe daca in concert trupa suna la fel de bine ca in studio. Suna mai bine".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite