Semne de intrebare

Fiecare editie a Galei absolventilor aminteste in mod public toate problemele unui sistem care isi respinge "progeniturile" si nu le da nici o sansa dupa ce a investit ani de zile in ele. Nici o sansa

Fiecare editie a Galei absolventilor aminteste in mod public toate problemele unui sistem care isi respinge "progeniturile" si nu le da nici o sansa dupa ce a investit ani de zile in ele. Nici o sansa pentru ca, pe de o parte, schemele teatrelor de stat sunt pline - si nu de oameni tineri - iar in rest, in lipsa unei piete autentice, in care sa functioneze concurenta, tinerii nu au nici o sansa de a se face remarcati din multime. Asa se face ca absolventii Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti (dar si cei din tara) nu au numai motive de bucurie in aceste zile, cand isi dau examenele in fata unui public alcatuit deopotriva din specialisti si simpli iubitori de teatru. Aceasta sansa de a juca pe o scena profesionista, de a fi judecati de un juriu alcatuit din personalitati ale scenei romanesti - Miriam Raducanu, Dorina Lazar, Mihai Dinvale, Lia Mantoc, Tudor Marascu, Ion Parhon, Victor Ioan Frunza - s-ar putea sa nu se mai repete curand pentru unii dintre ei. Dincolo de incarcatura emotionala a momentului, ceea ce ramane este tristetea lipsei de perspectiva, care umbreste finalul scolii. Ce poate face pentru ei cel care consemneaza acest eveniment? Sa treaca in revista niste nume, sa publice o fotografie, sa puna un semn de exclamare dupa fraza avertisment de mai sus, repetata, cu alte cuvinte si tot mai putin elan, cu fiecare ocazie de acest gen, de cativa ani incoace... Fiindca e, totusi, ceva mai mult decat nimic, voi spune ca am retinut in aceste zile de spectacole la Casandra (imposibil de urmarit toate) cativa actori pe care i-as vedea foarte bine - si imediat - in spectacole profesioniste: Maria Roman (foarte buna in Pescarusul, regia Corina Oprea, si conducandu-si onorabil partitura in Opt femei, spectacol de clasa semnat de Florin Zamfirescu), Raluca Gheorghiu (care surprinde foarte multe dintre nuantele personajului Nina Zarecinaia - in acelasi Pescarusul - controland cu precizie stari diverse), Alex Margineanu (care a dovedit, jucandu-l pe Treplev, ca ar putea deveni un actor foarte bun, daca si-ar stapani mai bine pronuntia in limba romana), Caroline Gombe si Violeta Aldea - doua actrite pline de nerv si toti actorii din distributia spectacolului Badaranii, realizat de Adrian Pintea la clasa pe care o conduce. Este, de altfel, un spectacol ce ar putea fi oricand preluat in repertoriu de catre un teatru profesionist, fiind bine inchegat din toate punctele de vedere (scenografia Maria Dore, an IV), cu foarte amuzante momente extratext si o constructie inteligenta, dinamica, incluzand fine aluzii la contemporaneitate (ceva probleme cu dictia sunt si aici, dar se pot corecta). N-am vazut suficiente spectacole ca sa vorbesc despre noua generatie de regizori, dar soarta lor e ceva mai clara - sunt mai putini, iar cei ce vor dovedi ca au forta necesara si capacitatea de adaptare vor reusi. In ceea ce-i priveste pe actori, situatia e, asa cum spuneam, mai complicata si, pana la clarificarea ei, multi tineri de talent vor fi pur si simplu sacrificati. Se spune despre studioul Casandra ca ar fi un loc magic. Acolo unde se strang atatea energii bune, unde se nasc atatea sperante, unde vibreaza atatea emotii, acolo unde peretii sunt impregnati de amintirea trecerii atator oameni talentati nu poate fi decat un loc special. Pacat numai ca, de la un timp, deasupra acestui loc plutesc atatea semne de intrebare.