Scurtmetrajul „Colivia“, de Adrian Sitaru, premiat în Mexic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul regizat de Adrian Sitaru a câştigat premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj internaţional la cea de-a şasea ediţie a Short Shorts Film Festival México (SSFFM), desfăşurat între 1 şi 9 septembrie la Ciudad de Mexico.

Regizor, scenarist şi producător, Adrian Sitaru a debutat cu scurtmetrajul „Valuri" în 2007, film câştigător a peste 20 de premii, printre care Leopardul de aur la Locarno, cel mai bun scurtmetraj la Sarajevo, Namur, Dresda şi Aspen sau în Competiţia Oficială de la Sundance. „Pescuit sportive" este debutul său în lungmetraj în 2008, câştigător al trofeelor Silver Alexander şi Cea mai buna actriţă într-un rol principal la festivalul de la Salonic şi participant la festivalurile de la Veneţia, Toronto sau Londra.

În 2011, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii" a avut premiera mondială la Festivalul de la Locarno, de unde a plecat cu două trofee, pentru regie şi interpretare masculină, Bogdan Dumitrache.

Citeşte şi un interviu cu regizorul Adrian Sitaru: „Filmul meu este despre dispariţia celor dragi“

De asemenea, Festivalul Internaţional de Film de la Reykjavik va dedica regizorului Adrian Sitaru, în perioada 24 septembrie-2 octombrie, o secţiune întreagă, intitulată „emerging master", care prezintă un cineast în plină afirmare, capabil să câştige recunoştere internaţională şi să se remarce în cinematografia recentă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite