Sculptura nu este o meserie banoasa

spune artistul Marcel Guguianu

Marcel Guguianu este un nume in lumea artei romanesti. Acest artist, atat de prolific, a creat numeroase sculpturi monumentale, ansambluri statuare, busturi de bronz si marmura ale unor scriitori, savanti, actori, care pot fi admirate prin parcuri, institutii, teatre, muzee, atat in Romania, cat si in strainatate.
- Care a fost primul contact cu lumea sculpturii?
- Fiind copilas, tatal meu a vrut sa-i faca pe toti sa dea examen de admitere la liceu. Toate notele mele nu erau la un loc cat o medie de intrare. Numai note de unu. Si atunci m-a dat la scoala de arte si meserii. Ei, uite asta a fost norocul meu. Nu, cineva, un client de-al tatei, in cofetarie (ca tata era cofetar), un sculptor, a venit cu ideea. Acolo am facut sculptura in lemn. Deci, am fost indrumat in directia asta. La varsta de 11 ani, ce stiam eu? Prin urmare, totul este intamplare in cariera. In viata mea totul a fost intamplare. Nu am alergat dupa nimic, niciodata. Totul a venit absolut firesc. Destinul.
- Si, dupa acea scoala de arte si meserii, ce v-a mai rezervat destinul?
- Dupa aceea am ajuns la Academia de Arte Frumoase, la Belle Arte, unde l-am avut ca maestru pe Medrea. Ei, si desi sculptura nu este o meserie banoasa, eu am ramas la ea. Nu m-a trimis Medrea la etaj, la Ressu, sa lucrez cu vopsele, la pictura. Sculptura este foarte dificila, nu numai efortul fizic, care, la urma urmelor, e foarte bun, pentru ca e educational.
- Ce simteati cand lucrati la o statuie monumentala?
- E cea mai mare bucurie a unui om. E nevoie, intr-adevar, de rabdare. Dar rabdarea nu se pierde niciodata cand ai ceva frumos de facut. Bineinteles ca mai sunt momente grele, intemperiile firesti pe care trebuie sa le infrunti uneori, toate care se intampla in viata unui om. Asadar, va puteti da seama ca nu pot spune din capul locului ca asta am vrut sau ca asa trebuie. In orice caz, destinul a asezat lucrurile de asa maniera.
- Cum va vin ideile pentru proiectarea unei sculpturi?
- Ideea iti vine dupa starea pe care o ai, dupa o vorba schimbata cu cineva, dupa o intamplare, dupa un eveniment, dupa o bucurie sau o tristete. Totul e curgator. Totul curge.
- Ma incanta curgerea si translucidul sculpturilor dumneavoastra.
- Tot ce e frumos curge. Marmura... este un miraj, un miracol. Cum si subiectele sunt miracole. In special, corpul feminin. Femeia, in general. Toata lumea ma ataca, referitor la femeia - sculptura lui Guguianu. Nu este asa. Am peste treizeci de portrete de barbati, incepand de la Beethoven. Dar femei, doar trei-patru portrete. Corpul femeiesc este altceva. Este vorba de launtricitatea femeii care este un mister. Femeia este prin definitie un mister.
- Ce parere aveti despre starea monumentelor de acum in Romania?
- Postbelic, este firesc sa fie cum este acum. Chiar si regimul care a fost, a fost tot o stare de razboi intre idei si este normal ca a lasat urme nefiresti. Dar, eu n-o sa mai apuc schimbari mari. Fundatia mea, de exemplu, restaureaza la Craiova si Barlad... Ce se intampla... cultura are o cautare mai mica. Este firesc sa se intample asa. Dar, atat cat vor trai Carpatii, atat va trai si Romania.
- Cum va raportati acum la spatiul in care v-ati nascut?
- Astazi, in targul meu, exista o scoala care se cheama "Marcel Guguianu", care acum e grup de licee. Acolo a fost scoala de meserii de care va povesteam. Eu am intervenit la domnul Adrian Nastase acum doi ani si la o saptamana a aparut o hotarare pentru reinfiintarea scolilor de arte si meserii. Si prima este cea care imi poarta numele, la Barlad. La acest liceu la care nu am putut primi note ca sa fiu admis, tocmai acolo, la scoala aceea, exista acum o sala care se cheama "Sala sculptor Marcel Guguianu". Acolo unde am fost "trantit", nu am fost primit, si unde am fost si profesor. Vedeti, viata este un dans. Dansul destinului. Dar si o sarba cateodata.