"Salvati Titanicul si abia apoi castigati la ruleta"

Cred ca hazardul (caruia uneori i se poate spune Destin, alteori, mai simplu, Dumnezeu) nu ni l-a trimis deloc din intamplare pe scriitorul Javier Cercas tocmai la inceputul acestui decembrie: in

Cred ca hazardul (caruia uneori i se poate spune Destin, alteori, mai simplu, Dumnezeu) nu ni l-a trimis deloc din intamplare pe scriitorul Javier Cercas tocmai la inceputul acestui decembrie: in noiembrie s-au implinit 28 de ani de la moartea lui Francisco Franco, in februarie viitor se vor implini 21 de la ultima incercare de lovitura de stat din Spania, iar la sfarsitul acestei luni - 14 de la miraculosul nostru decembrie. Despre aceste si multe alte lucruri am avut privilegiul de a sta de vorba cu un Javier Cercas care m-a uimit cu modestia, prietenia si interesul pentru Romania si miracolul din decembrie 1989. in cele ce urmeaza, puteti citi doar unele din interesantele lucruri pe care le-a spus pentru cititorii acestei reviste. - Soldatii de la Salamina, cartea ta aparuta recent la Humanitas, este - dupa parerea ta, sau poate chiar dupa intentiile tale, un roman psihologic sau, din contra, un medicament, o pilula magico-istorica pe care ai prescris-o occidentalei Spanii "desmemoriada" (un cuvant splendid, care inseamna "ramasa fara memorie") pentru a-si putea vindeca ultimele rani neinchise? - in parte asta s-a si petrecut in Spania. Vreau sa spun ca exista in acest sens o lectura foarte spaniola a cartii, care nu-i in mod obligatoriu si cea mai buna. De aceea, cartea nu a fost in Spania un best-seller, ci un fenomen. E romanul cu cele mai multe exemplare vandute din istoria cartii spaniole. Dupa mine, trebuie citit in cheie nu psihologica, ci etica. Ai dreptate, a fost citit ca o carte a reconcilierii cu istoria. Probabil ca voi, in Romania, intelegeti textul acesta mult mai bine ca altii. Uite: in Spania, dupa patruzeci de ani de dictatura (spun dictatura, dar ea nu se poate compara cu ce ati avut din Romania, chiar daca amandoua tarile am avut cate o dictatura), Franco moare si, noi, spaniolii, facem tranzitia politica, care consta in trecerea de la un sistem totalitar la unul democratic, lucru inedit si foarte greu de facut, care de altfel nu se mai facuse niciodata in istorie pe cale pasnica. (...) La noi lucrul acesta a functionat, pentru ca la noi totul a fost mai usor decat in Romania. Spun asta pentru ca romanii sa nu creada ca spaniolii au avut noroc si "noi, romanii, iata, au trecut aproape paisprezece ani de la moartea dictatorului, si inca se pare ca nu suntem pe de-a-ntregul europeni si nu avem inca nivelul de trai al Spaniei, etc.". Asa e, dar pentru noi a fost infinit mai usor, deoarece dispuneam de structuri economice deja capitaliste. Probabil ca a fost necesar sa facem tranzitia fara a privi inapoi ... cu manie.(...) - Prietenul nostru comun, scriitorul Ignacio Vidal-Folch, e unul dintre strainii care iubesc nespus de mult Romania. Poate ca iti amintesti ca romanul sau Si a fost ziua Lambadei, aparut in urma cu cativa ani la editura Univers si inspirat din realitatile romanesti dinainte de 1989, se sfarseste cu o patetica ruga adresata lui Dumnezeu sa nu ii uite si sa ii ocroteasca pe romani. Tu cum te-ai simtit printre noi? - Am sosit ieri si toata dimineata am haimanalit prin oras. Eram extrem de curios sa cunosc Romania. De asta am si venit. Si, pe deasupra, Romania e prima tara fosta comunista din Estul Europei pe care o vizitez. Cunosc foarte bine o serie de scriitori romani, dar nu stiu daca ii considerati romani. De exemplu, Emil Cioran e un scriitor fundamental, esential, enorm, care a fost si continua sa fie foarte important pentru mine, mai important chiar decat Eugen Ionesco, din care am citit aproape totul. Am citit, desigur, pe Mircea Eliade, dar, asa cum mi-ai povestit ca Eliade marturisea ca doarme cu eseurile lui Unamuno pe noptiera, eu tin acolo cartile lui Emil Cioran. Nu cunosc nimic din literatura romana actuala, dupa cum stii, se traduce foarte putin. Nu stiu mai nimic despre literatura voastra si despre tara voastra. Sunt extrem de interesat de schimbarile care se petrec la voi, adica, mai exact, as vrea sa aflu cum se trece de la o situatie atat de dura la democratie si cum reusiti sa mergeti inainte. Toate aceste lucruri ma intereseaza nespus de mult, imi tin treaza curiozitatea, desi, uite, nu am izbutit sa citesc mai nimic despre revolutia voastra. Asa cum am vazut-o din Spania, mi se pare ceva insolit, eu am privit-o "cu toata credulitatea", ca de altfel toti spaniolii. Multe lucruri nu le-am inteles. De exemplu, cum a fost cu putinta ca, intr-un regim ca cel al lui Ceausescu, atat de opresiv si de brutal, o manifestatie in favoarea dictatorului sa se poata transforma atat de usor intr-una impotriva dictatorului si sa dea semnalul de incepere al revolutiei. As dori sa citesc tot ce se poate despre lucrul acesta. Sunt extrem de interesat sa aflu cum traiati pe vremea aceea, ce credeti despre Europa occidentala, despre Uniunea Europeana, sa cunosc viata voastra literara. imi dau seama ca stanga voastra, sau comunismul asa cum a fost poate inteles de voi, trebuie sa fie ceva cu totul deosebit de stanga occidentala si modul in care concepe ea comunismul. Nu sunt o mare de intrebari, sunt, pur si simplu, o intrebare. Mesajul meu pentru cititorii revistei unde vei publica interviul este foarte simplu: singurul mod in care o tara ca Romania, frumoasa, cu oameni simpatici si fete nespus de frumoase, si unde se mananca extrem de bine, poate iesi la liman - si lucrul acesta noi il stim foarte bine in Spania - este ca toata lumea sa traga in aceeasi directie. Asta e bine pentru toti. Nu ajuta la nimic sa castigi milioane la ruleta, daca ruleta se afla pe Titanic. De aceea va urez sa salvati Titanicul si abia apoi sa castigati la ruleta. (Textul integral in Adevarul literar si artistic)