Rushdie, în război cu John Updike

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salman Rushdie, aflat recent în Germania, l-a atacat pe scriitorul John Updike, într-un interviu acordat revistei „Der Spiegel“. Updike declarase, la rândul lui, că pe Rushdie îl afectează, ca scriitor, faptul că a devenit o vedetă a libertăţii de opinie.

În interviul din „Der Spiegel", scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie vorbeşte despre cea mai recentă carte a sa, „Luka şi focul vieţii", despre volumul de memorii la care lucreză, dar se războieşte şi cu colegii de breaslă, cum ar fi scriitorul american John Updike, autorul seriei de romane de mare succes cu personajul Rabbit.

Printre altele, cei de la „Der Spiegel" l-au întrebat pe Rushdie cum a primit criticile care i-au fost aduse de-a lungul timpului, exemplificând cu obiecţia din trecut a scriitorului John Updike, care a spus că „Rushide, ca artist literar, este afectat de faptul că nu a rămas numai scriitor şi că a devenit un caz celebru şi un martir al libertăţii de opinie". Rushdie, deşi recunoaşte că fiecare generaţie de scriitori o atacă pe cea care i-a precedat, ceea ce a făcut şi el însuşi, se enervează pe scriitorul american.

„Şi eu aş putea să vă spun lucruri despre Updike, dar mai bine nu o fac. Eu nu sunt un admirator al lui. Ca om el era foarte în ordine, dar ca scriitor... Eu găsesc că două dintre romanele sale cu Rabbit au fost bune, cel de-al treilea şi cel de-al patrulea. Iar, în afară de asta, el se pricepea să scrie povestiri scurte. Dar restul romanelor sale sunt gunoi", a afirmat Salman Rushdie.

Condamnat la moarte

Salman Rushdie lucrează în momentul de faţă la memoriile în care povesteşte viaţa sa din timpul fatwei, condamnarea la moarte dată în 1988 de ayatollahul Khomeini împotriva lui, în urma publicării „Versetelor satanice".

„Vreme de douăzeci de ani nu am indrăznit să mă ating de acest subiect - viaţa mea în timpul ameninţării cu moartea. Acum câţiva ani nu aş fi fost capabil să scriu despre asta, deşi agenţii şi editorii mei au încercat să mă convingă să o fac. Am refuzat mereu, dar am ştiut că va veni şi timpul când o voi face. Trebuie doar să mă bazez pe instinctul meu", spune scriitorul, în interviul acordat revistei germane „Der Spiegel".

El spune că de mare ajutor i-a fost Universitatea Emory din Atlanta, care a sortat pentru Rushdie documentele referitoare la fatwa şi la consecinţele acesteia, pe care el le ţinea aruncate în cutii. „Acum am deja cam 250 de pagini, iar la finalul anului vreau să predau cartea editurii, dacă nu cumva mă izbesc de vreun blocaj de creativitate", spune Rushdie.

El îşi doreşte ca memoriile sale să nu fie doar simple amintiri redate în stil clasic, ci să aibă şi calităţi literare. „De exemplu, autobiografia lui Garcia Marquez se citeşte ca un roman de Garcia Marquez. Şi eu vreau să merg tot într-acolo", a mai adăugat scriitorul.

"Nu sunt un admirator al lui Updike. Găsesc că două dintre romanele sale cu Rabbit au fost bune (...). Dar restul romanelor sale sunt gunoi.''
Salman Rushdie
scriitor

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite