"Romanii au teama de vizual"

Era o vreme cand tot romanul stia sa faca poze. Mestesugul era deprins din copilarie, in cluburile foto, iar cand cetateanul crestea developa filmele in baie sau pe balcon. La 14 ani de la

Era o vreme cand tot romanul stia sa faca poze. Mestesugul era deprins din copilarie, in cluburile foto, iar cand cetateanul crestea developa filmele in baie sau pe balcon. La 14 ani de la schimbarile din 1990, romanii "consuma" fotografie, din ziare si reviste, dar nu au ajuns inca sa o considere o arta. Cristian Crisbasan, tanar artist fotograf, crede ca va dura mult si bine pana cand asta se va intampla.
- In ce masura este considerata fotografia o arta la noi, in Romania?
- Nu e, decat intr-o masura insignifianta. Deja nu mai putem vorbi strict numai despre fotografie, daca tinem seama de definitia clasica a acesteia - o imagine imprimata pe un film de celuloid, developata si scoasa apoi pe hartie fotografica. In momentul in care a aparut computerul, a avut loc o revolutie foarte mare, am ajuns si concret la un lucru pe care multi teoreticieni ai comunicarii l-au intuit inainte sa apara imaginea digitala: in secolul XXI totul e imagine. Imaginea face azi istorie. Problema la noi e ca mai sunt unii care cred ca exista arte majore si arte minore, anume ca "nobletea" materialelor cu care lucrezi ar putea avea un impact major asupra calitatii creatiei. Mie asta mi se pare o tampenie. Eu cred ca o imagine e valoroasa si poate fi considerata arta daca are un mesaj care e transmis si receptat si, in urma acestui proces misterios, se intampla ceva pozitiv - sau aparent negativ. Mai departe... Sigur, la noi in tara fotografia n-a fost niciodata privita astfel. Ea a fost asimilata, cel mult, ca o culme a virtutii ei, cu jurnalismul. Facem fotografii ca sa punem in ziare, la panoul de perete, in albumul de nunta, mai stiu eu unde(...)
- Cat va mai trece pana cand romanii sa devina cu adevarat consumatori de fotografie, ca arta?
- Deocamdata, romanii consuma imagine din presa, din televiziune etc. Si imaginea asta este arta in extrem de putine cazuri. Romanul e mai tentat de asa ceva decat de albumele de arta fotografica, care nu vand decat poezie si idei, spre deosebire de celelalte imagini, care vand informatii sau produse de un fel sau altul. Apoi mai e ceva: nu-ti arde sa te uiti pe albume cand n-ai bani sa-ti platesti intretinerea. Prin urmare, un raspuns la intrebare ar fi: cand vor avea frigiderul plin, vor incepe sa se gandeasca si la alte lucruri, vor avea si nevoi spirituale. Oamenii investesc in ceea ce ii face sa se simta bine. Cand vom avea o clasa de mijloc, acea multime de snobi - snobismul, cum demonstra foarte bine Alexandru George intr-o carte, e un lucru pozitiv pentru arta si artisti - va investi in achizitia de obiecte de arta precum si in fotografie, impingand-o inainte, creand cerere pentru asa ceva.
Din alt punct de vedere, exista o problema a raportarii romanului la imagine. Romanii au teama de vizual, le e frica sa se expuna, au un soi de ipocrizie, fiindca tabuurile functioneaza la noi numai in spatiul public - acasa totul devine relativ. E foarte greu sa-i lasi pe altii sa depuna marturie despre tine prin fotografie sau sa fii de acord sa depui tu marturie despre tine insuti. Publicarea unui album la Taschen cu lucrarile unei tinere artiste americance - Natacha Merritt - care si-a fotografiat ipostaze din viata sexuala ne suna socant noua. E greu sa-i explici unui roman de ce Taschen publica asa ceva, in loc sa publice un album cu satele noastre din Maramures. Nu ca as avea ceva cu satele din Maramures. In schimb, am o problema cu zecile de albume cu fotografii reprezentand Romania - arata toate la fel. Ai zice ca sunt facute de acelasi fotograf. Ce vezi stii de la inceput: Maramures, Delta Dunarii, Ateneul, o fetita rosie in obraji imbracata in costum popular, un batran cu riduri expresive sprijinit in baston, Varful Omul, holdele de grau unduind in vant etc... Parca sunt cataloage de carti postale!
- Daca cineva ti-ar comanda tie un album de fotografie despre Romania, ce-ai alege sa pui in locul acestor locuri comune?
- Oameni. Oameni normali, in atitudini normale, pornind de la spatiul public pana la spatiul privat. De altfel, eu am un proiect pe care visez sa-l fac, desi stiu ca va fi greu. As vrea sa fac o calatorie prin orasele Romaniei si sa fotografiez prostituatele de pe centura. Sa scot un album cu ele. Nu spun ca ele sunt relevante sau reprezinta Romania - dar sunt tot oameni si reprezinta o ipostaza a interactiunii de un anumit tip a feminitatii cu societatea masculina. De aia le-a pictat obsesiv si Toulouse-Lautrec. Si mai spun ca exista foarte multe cotloane ale vietii oamenilor de aici care ar depune o marturie mult mai sincera despre aceasta societate, azi, acum.
(Textul integral in Adevarul literar si artistic)