Românii dirijează pe tot globul

Bagheta i-a însoţit peste tot în lume. Moştenind tradiţia marilor maeştri George Enescu, Sergiu Celibidache, Constantin Silvestri, George Georgescu sau Ionel Perlea, dirijorii de astăzi sunt

Bagheta i-a însoţit peste tot în lume. Moştenind tradiţia marilor maeştri George Enescu, Sergiu Celibidache, Constantin Silvestri, George Georgescu sau Ionel Perlea, dirijorii de astăzi sunt recunoscuţi peste hotare pentru îndemânarea lor. De la Berlin, Viena, Halle până la Paris sau Roma, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Iosif Conta, Ion Marin, Cristian Badea sau Camil Marinescu sunt nume care spun multe iubitorilor de muzică cultă.
Cu toţii ne-am întrebat ce face un dirijor, care este menirea lui. Maestrul Cristian Mandeal recunoaşte că nu este uşor să ajungi la cârma unei orchestre internaţionale. Trebuie îndeplinite trei condiţii: calitatea (ceea ce face şi are de spus în domeniu, modul în care abordează partitura şi modul în care este receptat de public), conjunctura (simpatii personale sau nu, critica contează foarte mult şi imaginea în mass-media) şi, deşi aţi fi tentaţi să zâmbiţi, e nevoie şi de noroc. "Dirijorul este cureaua de transmisie între partitura compozitorului şi publicul receptor. Dirijorul este cel care configurează textul abstract, îl transformă apoi în sunete care să capete sens. Este un fel de recreator al unei partituri, care primeşte diferite valenţe. Acestea depind de cultura, gestul, personalitatea fiecărui dirijor", ne-a spus Cristian Mandeal, directorul general al Filarmonicii "George Enescu". O definiţie la fel de frumoasă propune şi maestrul Iosif Conta: "Dirijorul poate fi asemuit şi cu un regizor. El trebuie să fie foarte bine pregătit, mai bine decât toţi muzicienii din orchestră. Trebuie să aibă o cultură bună şi să fie un bun pedagog ca să poată aplica în pregătirea orchestrei cunoştinţe pedagogice, psihologice şi ştiinţa muzicală". "Există aşa-numitele interpretări de referinţă ale marilor dirijori, care impun nişte jaloane, mode, creează curente, şcoli estetice", subliniază Mandeal. şcolile estetice se schimbă la un interval de 15-20 de ani, când mai apare o pleiadă sau doar un dirijor care "imprimă o anumită variantă, preluată apoi de contemporanii lui". Munca unui dirijor nu se poate defini în ore sau zile. Primul pas în pregătirea unui spectacol aparţine dirijorului, de asimilare a partiturii (de la trei zile până la un an). Transmiterea acestei munci orchestrei reprezintă al doilea capitol (un număr de repetiţii, între trei şi cinci, a câte două ore şi jumătate până la patru ore pe zi). Instrumentiştii trebuie să vină la repetiţii cu partitura învăţată (asta înseamnă muncă individuală).