VIDEO Romancierul care a înfuriat Biserica Catolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul José Saramago a primit Nobelul literar pentru romane care au stârnit dispute cu autorităţile. Academia Suedeză i-a acordat distincţia pentru că, „prin intermediul unor parabole hrănite de imaginaţie, compasiune şi ironie, opera lui ne ajută să descifrăm o realitate iluzorie“.

José de Sousa Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, „într-o familie de ţărani fără pământ", în Azinhaga, în nord-estul Lisabonei. În autobiografia pe care avea s-o scrie peste decenii, scriitorul povestea că porecla pe care consătenii i-au dat-o familiei sale - Saramago -, trecută în certificatul său de naştere drept nume de familie, denumea o plantă sălbatică, cu ale cărei frunze se hraneau săracii. Din cauza condiţiilor grele de viaţă, familia s-a mutat în Lisabona la doi ani după naşterea lui José, care a continuat să petreacă mult timp în satul natal.

În ciuda rezultatelor bune la şcoală şi a interesului crescând pentru literatură, José s-a mutat la o şcoală profesională să înveţe meseria de mecanic, pe care o şi profesează doi ani. Seara, se refugiază într-o bibliotecă publică a Lisabonei. „Acolo, fără ajutor sau îndrumare, mânat doar de curiozitate şi de dorinţa de a învăţa, gustul meu pentru lectură s-a dezvoltat şi s-a rafinat."

Cărţi şi controverse

În 1947, anul în care s-a născut singurul său fiu, Saramago şi-a publicat primul său roman, „Tărâmul păcatului". A mai încearcat unul, dar acesta a rămas nepublicat şi apoi tânărul aspirat s-a hotărât brusc să renunţe, simţind că nu are nimic important de spus. Avea să revină la roman abia peste trei decenii.

Totuşi, n-a putut lăsa în urmă pasiunea pentru literatură şi a scris poezii, publicând volumul „Poeme posibile", în 1966. A lucrat la Editura Estúdios Cor până în 1971 şi la publicaţia „Diário de Lisboa", timp în care i-au apărut texte de critică literară şi multe traduceri din operele lui Maupassant, Tolstoi, Baudelaire şi Hegel.

În 1975, din motive politice, şi-a pierdut slujba recent obţinută de redactor-şef al cotidianului „Diário de Nóticias". „A fost cea mai mare şansă a vieţii mele", avea să spună mai târziu. „Aşa a început existenţa mea de scriitor."

Cu „Manual de pictură şi caligrafie" (1977), proză despre actului artistic văzut din perspectiva unui artist mediocru, dureros de conştient de propriile limitări, Saramago revine pe scena literară cu primul roman notabil, ce îi aduce recunoaşterea. Cu următoarele titluri, scriitorul câştigă din ce în ce mai mult teren pe piaţa literară internaţională. Seria alcătuită din „Memorialul mănăstirii", „Anul morţii lui Ricardo Reis" şi „Istoria asediului Lisabonei", abordează teme din istorie, scriitorul fiind preocupat de o analiză critică a trecutului Portugaliei şi de încercarea de a înţelege evoluţia ţării sale.

În 1991, a publicat cel mai controversat roman al său, „Evanghelia după Isus Hristos", în care îşi imaginează viaţa apocrifă a Mântuitorului, reinterpretând evenimentele biblice, pentru a diseca ideea de vină. Cartea stârneşte controverse aprinse. Participarea sa la concursul European Literary Prize este interzisă de guvernul portughez. Împreună cu soţia sa, Saramago se autoexilează pe insula Lanzarote (Insulele Canare), unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Romanul „Pluta de piatră" (1986) deschisese o serie de ficţiuni alegorice, cu note de suprarealism. Seria a continuat cu „Eseu despre orbire" (1995), „Toate numele" (1997), „Peştera" (2000), „Eseu despre luciditate" (2004). Din toate aceste scrieri transpare neîncrederea în progresul tehnologic acumulat la sfârşitul secolului XX şi interesul pentru crizele morale ale umanităţii, provocate de acest progres.

La aflarea veştii că a cîştigat Premiului Nobel, în 1998, Saramago ar fi exclamat că el nu era menit unei asemenea glorii. După ce i s-a decernat prestigioasa distincţie, a rămas o personalitate apreciată, dar şi controversată în Portugalia. Anul trecut, la lansarea ultimului său roman, „Cain", Biserica Catolică s-a înfuriat iar din cauza afirmaţiei că „Biblia este un manual de principii morale greşite". Scriitorul a murit un mai târziu, la 18 iunie 2010, în casa sa din insula Lanzarote.

Orientare politică

Saramago avea convingeri politice de stânga, motiv pentru care şi-a pierdut slujba de redactor-şef al cotidianului „Diário de Nóticias", în 1975. Mai târziu, a susţinut că nu a scris niciodată pentru a se pune în slujba vreunei ideologii politice.

A treia cale (fragment)

„Voi continua să pictez al doilea tablou, dar ştiu că nu-l voi termina niciodată. Tentativa a eşuat şi nu există o dovadă mai bună a acestei înfrângeri, să-i spunem eşec sau imposibilitate, decât foaia de hârtie pe care încep să scriu: ba chiar, într-o zi, mai curând sau mai târziu, mă voi preumbla între primul şi al doilea tablou, iar apoi voi reveni la scrierea aceasta sau voi sări peste etapa intermediară, voi întrerupe un cuvânt ca să mă duc să trag încă o tuşă de penel pe pânza portretului pe care l-a comandat S. sau pe celălalt, paralel, pe care S. nu-l va vedea. În ziua aceea nu voi şti mai mult decât ştiu azi, (că ambele portrete sunt inutile), dar voi putea hotărî dacă a meritat să mă las ispitit de o formă de exprimare care nu e a mea, deşi această ispită înseamnă, la urma urmelor, că nu era a mea, de fapt, nici forma de exprimare pe care am folosit-o, utilizat-o, până acum, atât de sârguincios, de parcă aş fi urmat regulile rigide ale vreunui manual. Nu vreau să mă gândesc, deocamdată, ce voi face dacă şi scrierea aceasta va da greş, dacă, din momentul acela, pânzele albe şi foile albe vor fi pentru mine o lume care gravitează pe o orbită situată la milioane de ani-lumină, unde nu voi putea să trasez nici cel mai mic semn." (fragment din romanul „Manual de pictură şi caligrafie", traducere de Georgiana Bărbulescu, publicat la Editura Polirom)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite