Pacepa dezvăluie motivul care l-a făcut să părăsească România în '78, deşi îl aştepta o avansare

Ion Mihai Pacepa dezvăluie pentru prima dată motivul care l-a făcut să părăsească România şi regimul Ceauşescu în 1978, deşi îl aştepta o avansare spectaculoasă. Editura Humanitas publică, în mai, o nouă ediţie a „Orizonturilor roşii“, de Ion Mihai Pacepa, revăzută de autor şi îmbogăţită cu capitole inedite.

„Cititorii vor fi încântaţi să descopere în această ediţie nu doar un înzestrat povestitor, cu o memorie fabuloasă, ci şi un bun analist al epocii postcomuniste din Europa de Est şi din România. «Orizonturi roşii», în varianta care va apărea la Humanitas, are în prima sa parte câteva valoroase studii de caz privind reforma anevoioasă şi nedesăvârşită a vechilor structuri de poliţie politică şi informative", a declarat pentru „Adevărul" Cătălin Strat, redactorul noii ediţii.

El susţine şi că aceasta va furniza prima explicaţie dată de Pacepa privind plecarea lui din România în 1978.

La plajă cu Ceauşescu

„În memorabila zi de sâmbătă 22 iulie 1978 eram cu Ceauşescu pe plaja lacului Techirghiol, unde Gospodăria de Partid şi Direcţia V-a a Securităţii (care urmau să fie curând unite în Casa Prezidenţială) amenajaseră o porţiune numai pentru el. Datorită depozitelor de nămol radioactiv şi izvoarelor calde de apă sulfuroasă, se crede că lacul are miraculoase puteri terapeutice împotriva impotenţei sexuale, a infertilităţii şi artritei. Om de stil vechi în materie de sănătate, ca şi în politică, Ceauşescu s-a dus la Techirghiol cu regularitate în luna iulie a fiecăruia din ultimii 20 de ani. La început credea că băile de nămol îl vor feri de reumatism şi impotenţă. Acum spera că o să i le vindece. Aşadar, în acea memorabilă zi de 22 iulie 1978, mărşăluiam pe plaja lacului alături de Ceauşescu, aşteptând să crape crustele de nămol de pe trupurile noastre goale", povesteşte Pacepa în epilogul adăugat în noua ediţie.

În pragul asasinatului

„Doar când am ajuns, în aceeaşi barcă, în mijlocul lacului, unde nimeni nu ne putea auzi, am înţeles în sfârşit motivul real pentru care Ceauşescu m-a chemat de urgenţă la Neptun. El a bătut încet apa cu mâinile, până când umărul lui a atins umărul meu, şi mi-a murmurat în ureche: «N-Noël t-trebuie omorât!» Noël Bernard era directorul programului în limba română al postului de radio Europa Liberă, căruia Ceauşescu îi vroia de mult capul. Ultimele ironii ale lui Noël la adresa absurdului cult al personalităţii din România au stârnit însă acum un nou val de furie din partea Elenei, care se vedea deja vicepreşedintă a Romniei. Ceauşescu s-a apropiat şi mai mult de mine.

- Dă-i-l pe «Radu», mi-a şoptit, referindu-se la pulberea de izotop de taliu primită de la KGB care, potrivit descrierii trimisă de Moscova, odată ingerată, provoca o formă letală de cancer galopant. Ai î-înţeles?

- Am înţeles, tovarăşe Comandant Suprem!

- Dup'aia celelalte vespi, una dup'alta. Începând cu Goma şi Georgescu. Scriitorul Paul Goma, care acum locuia la Paris, şi jurnalistul Emil Georgescu, de la postul de radio Europa Liberă din München, erau de asemenea, de mult pe lista lui Ceauşescu.

- La ăştia le dai Semtex, m-a instruit Ceauşescu profesional. Semtex era un exploziv greu de detectat produs de securitatea cehoslovacă, pe care DIE îl primise recent din Moscova pentru a-l folosi în acţiuni teroriste internaţionale. Un pachet plin cu Semtex, să-i facă carne tocată, a explicat Ceauşescu. El s-a referit la pachete explozive ce trebuiau trimise prin poştă victimelor sale. Apoi trebe distrus întreg vesparu! Viesparul era sediul central al Europei Libere din München.

- O valiză plină cu Semtex!

Timp de 27 de ani am trăit cu coşmarul că într-o zi am să primesc un asemenea ordin", povesteşte Pacepa.

Fără întoarcere

Generalul-locotent susţine că acela a fost începutul sfârşitului. „M-am reîntors la Bucureşti cu un avion AN-24 din Flotila Specială, hotârât să fac, în sfârşit, acel pas care nu avea întoarcere. Ideea de a mă rupe de comunism s-a conturat în mintea mea în 1972, când am ajuns la vârful piramidei româneşti.

Atunci am înţeles, fără drept de apel, că aberantul comunism importat din Moscova va duce România la faliment total şi am decis să mă desprind de el.

Actul fizic s-a dovedit însă mult mai dificil de realizat decât decizia mintală.

În primul rând nu mi-a fost uşor să renunţ la viaţa extrem de privilegiată pe care o duceam în România: vila mea cu bazin de înot şi saună de pe Aleea Alexandru 28, terenul de tenis, maşinile cu doi şoferi permanenţi, salariul care îl egala pe cel al primului-ministru, vilele gratuite de la Marea Neagră şi cabanele de vânătoare din Munţii Carpaţi. În al doilea rând a fost teama de a-mi pierde trecutul.

Eram convins că Ceauşescu şi Securitatea lui vor face tot ce le va sta în putere ca să şteargă din minţile oamenilor chiar şi faptul că ar fi existat cândva un «general Pacepa»", conchide fostul spion.

Tipărită în 27 de ţări, dar adusă ilegal în România

„Orizonturi roşii" a fost publicată prima oară în septembrie 1987 de editura Regnery Gateway din Washington D.C. în limba engleză, atât în volum, cât şi sub formă de înregistrare magnetică (opt casete), cu textul citit de un popular actor american al vremii. A durat două luni pentru ca volumul să fie tipărit la New York în limba română, apoi a fost larg difuzat în rândul emigraţiei române din Occident şi introdus ilegal în România de echipajele TAROM şi TIR, dar şi de turiştii străini.

La 1 ianuarie 1988, Radio Europa Liberă a început să transmită în serial ediţia în limba română. „Orizonturi roşii" a fost publicată în 27 de ţări. Noua ediţie de la Humanitas păstrează traducerea iniţială semnată de Horia Gănescu şi Aurel Ştefănescu în 1992 (editura Venus), care a fost însă revizuită de gen.-lt. Ion Mihai Pacepa în 2010.

Nicolae Ceauşescu se interesa personal de alimentarea conturilor sale cu valută

Banii, Nobelul şi diamantele

„- Ce-a ieşit săptămâna trecută? m-a întrebat tiranul, frecându-şi arătătorul cu degetul mare ca să-mi fie clar că se referea la parale.

- Un milion o sută cincizeci, i-am spus. Totul în dolari cash, am adăugat, încercând să-mi îndulcesc răspunsul. Ceauşescu a întors capul spre mine cu viteza şarpelui.

- A-asta-i t-tot?

O bucată de nămol i s-a desprins de pe mărul lui Adam şi a căzut ca un solz de plumb pe nisip.

Pe vremea aceea obţinerea de dolari din Occident avea prioritate faţă de toate celelalte sarcini ale DIE, inclusiv spionajul industrial. Compartimentul însărcinat cu această activitate, denumit „OV" (Operaţiuni Valutare), avea ofiţeri în toate diviziile, brigăzile şi celelalte unităţi operative ale DIE. Mai avea în subordine nemijlocită o fabrică de diamante sintetice proiectată pe baza unui proiect furat de DIE de la compania sud-africană De Beers şi dotată cu prese de peste 1 000 de atmosfere şi cu alte echipamente specializate ce fuseseră importate ilegal din Suedia.

Această fabrică, înfiinţată în mai 1976 printr-un decret secret semnat de Ceauşescu, a fost amplasată într-o clădire a Ministerului de Interne din cartierul Militari şi a avut o schemă iniţială de 140 posturi (ulterior majorată la 526 posturi). La această fabrică se adăuga o întreprindere de comerţ exterior, care era specializată în contrabandă cu armament şi de diamante industriale.

În 1977, DIE a avut sarcina să producă 10% din totalul valutei necesare pentru plata dobânzilor datoriei naţionale a României. Pentru 1978, Ceauşescu a ridicat contribuţia DIE la 20% din valoarea dobânzilor externe ale ţării şi i-a stabilit o cotă anuală de un miliard de dolari. Acesta era peste miliardul de dolari care trebuia atras în România pe baza planului întocmit împreună cu vicepremierul Gheorghe Oprea. În fiecare zi de luni trebuia să-i raportez lui Ceauşescu suma în valută obţinută în săptămâna precedentă şi să-i prezint bilanţul contabil al contului OV, care era la dispoziţia sa exclusivă.

Evident, DIE nu a fost în măsură să fure din Occident o asemenea sumă în decurs de un an. În acea zi de 22 iulie 1978, contul OV, care atunci se numea AT-78, număra aproximativ 400 milioane de dolari. Este adevărat, Elena a cheltuit bani grei pentru bijuteriile şi blănurile ei şi a mai făcut o gaură în AT-78 când a comandat Mercedesul blindat, armele de vânătoare Holland & Holland şi celelalte cadouri pentru «Tovarăşu'» cu ocazia împlinirii a 60 de ani. Astea însă nu erau scuze în ochii tiranului.

A trecut o vreme până când Ceauşescu s-a oprit iar din mers.

- Ce se aude cu Nobelul meu? m-a întrebat.

- Se lucrează, i-am răspuns neangajant. Într-una dintre nopţile pe care le-am petrecut împreună la Washington, mi-a ordonat să organizez o acţiune de influenţă menită să convingă pe premierul Israelului, Menachem Begin, şi pe preşedintele Egiptului, Anwar Sadat, să accepte pe Ceauşescu, ca mediator, şi Castelul Peleş din Sinaia, ca loc de mediere a unui tratat de pace între ţările lor. Ceauşescu era convins că Begin şi Sadat vor primi Premiul Nobel dacă vor încheia un tratat de pace între Israel şi Egipt şi spera să devină cel de al treilea beneficiar al premiului, dacă tratatul va fi semnat în România.

Preşedintele Sadat fusese câştigat de Ceauşescu, cu care făcusem deja două călătorii la Cairo. Problema era premierul Begin, care prefera să aibă ca mediator pe preşedintele SUA, nu pe un comunist. Întreaga capacitate de influenţă a DIE era acum îndreptată către Begin.

Ceauşescu şi-a plimbat degetele boante pe nămolul de pe piept să vadă dacă s-a uscat. Mulţumit, s-a întors cu spatele spre soare.

- Când se duce Pungan acolo? m-a întrebat. Vasile Pungan, care era de asemenea consilier al lui Ceauşescu, urma să se ducă la Tel Aviv peste zece zile, ca să vorbească cu premierul Begin şi să «ungă» noi rotiţe ale guvernului său.

- Te duci cu el să-i spui lui Begin că le dublăm vizele, mi-a soptit Ceauşescu, referindu-se la vizele de emigrare pentru românii evrei pe care DIE le vindea Mossadului pe valută forte. Dă-le câte vor! (...)

În 1951, când am devenit ofiţer de securitate, mi-am jurat că nu mă voi lăsa implicat în acţiuni care să ducă la pierderi de vieţi omeneşti. (...) Ambasadorul american Cleo A. Noel Jr., adjunctul său, George Curtis Moore, şi însărcinatul cu afaceri belgian Guy Eid au fost imediat omorâţi. Ceauşescu a aplaudat. Ion Gheorghe Maurer, care abia se retrăsese din funcţia de premier, l-a averizat: «Asasinatul politic este crimă internaţională, Nicule.

Indiferent de funcţia pe care o ai, poţi fi condamnat pentru el.» Deşi comunist fanatic, Maurer, care fusese educat în Occident, avea o repulsie superstiţioasă împotriva celor ce nu respectau ceea ce el numea «legea fundamentală a civilizaţiei».

În anii negri în care am lucrat pentru Securitate şi DIE am comis nenumărate fapte reprobabile, dar mi-am respectat cu sfinţenie acel jurământ. Până acum, generalul Doicaru, care a fost şef al DIE din 1959, a condus toate «operaţiunile ude», cum se numeau în jargonul serviciilor de spionaj ale blocului sovietic asasinatele politice comise în Occident. Acum eu eram şef al Casei Prezidenţiale şi nu mai puteam evita implicarea în asasinate, care deveniseră instrument de politica externă". ; Fragment din noua ediţie a cărţii „Orizonturi roşii"

Revelaţie

Jurnalul ultimelor trei luni petrecute de generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa cu Ceauşescu a fost primul document care a rupt vraja occidentală din jurul tiranului.