Relaţia profesor elev, încurajată de UNATC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conferinţa „Paradigma comunicării profesor elev“ va avea loc mâine, 20 mai, între orele 9.30-12.30, la Biblioteca Academiei Române, amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu (strada Calea Victoriei, 125, Bucureşti).

Evenimentul are loc în cadrul proiectului European „Competenţe în comunicare – performanţă în educaţie“ (CCPE), coordonat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ (UNATC).

Conferinţa este prima dintr-o serie de evenimente ce vor avea loc în cele trei centre de implementare ale proiectului „Competenţe în comunicare – performanţă în educaţie“, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj. La conferinţă şi-au anunţat mâine participarea peste 150 de educatori, învăţători şi profesori din Bucureşti.

Obiectivele şi motivaţiile acestui proiect european - derulat până în 2013 şi finalizat cu un program pluridisciplinar de pregătire gratuit – vor fi, mâine, prezentate publicului de către Adrian Titieni – director de proiect şi prorector al UNATC, Adriana Tran – asistent de proiect, Diana Tudose – psiholog, Delia Goia – psiholog şi Cosmin Holeab – sociolog.

Cursurile de pregătire vor fi acreditate de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS) şi în urma absolvirii lor, profesorii vor primi 12 credite transferabile. Ca urmare a parcurgerii programului de formare profesională, 2.000 de cadre didactice vor dobândi capacităţi noi de relaţionare cu elevii, colegii şi comunitatea.

Modelul lui Nae Ionescu

Ne propunem să restaurăm sensul de acord, legatură, relatie al cuvântului comunicare. Pentru că, în trei ani, 2.000 de cadre didactice din toată ţara să corespundă acelui profil de profesor de vocaţie despre care vorbea Mircea Eliade în „Memorii“, referindu-se la Nae Ionescu: „«veai impresia că lecţia întreagă e doar o parte dintr-un dialog, ca fiecare dintre noi era invitat să ia parte la discuţie, să-şi mărturisească părerile la sfârşitul orei. Omul de la catedră ţi se adresa direct, îţi deschidea probleme şi te învăţa să le rezolvi, te silea să gândeşti”, spune spune Adrian Titieni, directorul proiectului CCPE.

 „Intenţionăm să redefinim paradigma comunicării din învăţământul românesc pentru o educaţie în conformitate cu standardele europene. Lecţia primă şi ultimă, dincolo de materia de studiu, este chiar comportamentul profesorului, modelul pe care acesta îl propune”, subliniază profesorul Adrian Titieni.

Conferinţa este prima dintr-o serie de evenimente ce vor avea loc în cele trei centre de implementare ale proiectului „Competenţe în comunicare – performanţă în educaţie” - Bucureşti, Iaşi şi Cluj. La conferinţă şi-au anunţat, mâine, participarea peste 150 de educatori, învăţători şi profesori din Bucureşti.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, POSDRU, proiectul strategic Competenţe în comunicare - performanţă în educaţie se derulează între anii 2010-2013, fiind coordonat de Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

Cei patru parteneri strategici sunt: Facultatea de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, Facultatea de Comunicare din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti şi
Direcţia Formare Continuă a Personalului din Învăţământul Preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite