Recital de muzică ţărănească

"Horesc că aşa m-a făcut mama. De la ea moştenesc glasul, nu că am făcut academia de muzică sau doctoratul. Aici mi-am făurit doar mintea. Mama mea era îngrijitoare la vacile satului şi

"Horesc că aşa m-a făcut mama. De la ea moştenesc glasul, nu că am făcut academia de muzică sau doctoratul. Aici mi-am făurit doar mintea. Mama mea era îngrijitoare la vacile satului şi horea pe câmp", a spus sincer Grigore Leşe, la cea de-a patra întâlnire interactivă, dintr-o serie de nouă, pe tema "Instrumente muzicale arhaice româneşti".
Evenimentul s-a înscris în proiectul "Tradiţii nemuritoare", organizat la Casa de Cultură a Studenţilor. Grigore Leşe a venit cu aproape o oră mai devreme în sală, şi-a pus clopul şi haina în cuier şi a început să facă ordine. A eliberat trei mese, aşezându-şi meticulos materialul didactic: cinci fluiere, toaca, iar doba la gât... Nu s-a apucat de vorbit până nu s-au liniştit toţi, cu telefoane şi uşi închise. Nu suportă să fie deranjat. "O să fie cu totul special în seara aceasta". Aşa a şi fost. Lecţia a început cu explicaţii atente despre fluier. "Ce zicem în fluier e important, nu teoria despre el. Vă zic eu din fluier. Ia ascultaţi" (a cântat pe viu pentru câţiva zeci de tineri, şi nu numai, veniţi special pentru Grigore Leşe). "Se zice la fluier de când lumea, la oi, la înmormântare sau la jocul satului. Fluierul e zicală de unul singur. Nu se acompaniază". Cântăreţul din ţara Lăpuşului ne explică ce este aceea o zicală. "La ţărani nu există muzică, ci zicală, bocet, vaiet, cântare, cântătură". Se spune la sat: "Zîî din fluier". A "zâs" când la fluierul românesc din Carpaţi, cu care s-a dus în toată lumea, moştenit de la un cioban "care nu mai e printre noi", când la cel din Bali (ca să ne demonstreze că "nu numai românii cântă la fluier"). Nu-i plac cuvintele "muzică arhaică sau autentică", ci mai sănătos "muzică ţărănească". Deşi mulţi dintre noi nu acceptă aceşti termeni, pentru că ţăranii sunt "fără dinţi şi urâţi", după cum mărturiseşte cu umor Grigore Leşe, aceasta este muzica adevărată. "Cei care horesc nu sunt înalţi, ci mititei, care horesc cu sufletul". A abandonat instrumentele pe mese şi s-a folosit de voce, "cea mai mare minune". A lansat chiar o provocare celor din sală care-l ascultau cu gura căscată. "Sunteţi primii care veţi învăţa ce este doina, fără cinci conservatoare şi cinci şcoli populare de artă. Dacă ar fi să pui pe note, zău că nu se poate, e o creaţie orală".
Grigore Leşe, cu cele două feţe ale sale (ţăranul şi artistul), a mai mărturisit că nu vrea să mai cânte oriunde, a devenit mai selectiv. "Nu mă mai îmbrac în costum popular. Nu se mai poartă. Nu e important ceea ce suntem, ci cântecul ţărănesc. Pălăria o pun nu numai pe scenă, ci şi pe stradă. Alţii pun pe scenă costumul popular, iar pe stradă haine obişnuite de nu-i mai recunoaşte nimeni".