Un Rambo intors din Kosovo

Am trecut peste pretioasele citate biblice, rostite la inceputul filmului de un fel de Big Brother, si vazand secventa atrocitatii unei lupte din Kosovo - din pacate, prea bine stiuta de noi, din

Am trecut peste pretioasele citate biblice, rostite la inceputul filmului de un fel de Big Brother, si vazand secventa atrocitatii unei lupte din Kosovo - din pacate, prea bine stiuta de noi, din documentarele televizate - cu sarbi, albanezi si americani (trimisi sa dea o mana de ajutor), mi-am zis: poate ca William Friedkin tasneste din nou, in centrul atentiei, dupa o cariera cu multe promisiuni si mari dezamagiri. Castigator, la 32 de ani, al unui Oscar pentru "Filiera franceza", a devenit, in scurt timp, o adevarata vedeta in lumea regizorilor americani, rasfatat de europeni (Jeanne Moreau chiar s-a casatorit cu el) pentru ca, apoi, sa bajbaie in cautarea propriului drum. "Cruising" din 1980, descindere halucinanta in lumea homosexualilor sadomasochisti, cu un Al Pacino de o ambiguitate ametitoare, parea sa-l fi redresat. Film mai putin cunoscut si rar de tot programat pe ecranele televiziunii, "Incrucisarea" este, dupa parerea multora, pe nedrept lasat in umbra, in favoarea supraestimatului "Filiera...". Cu acest proaspat "Animal de prada" ("The Hunted"), Friedkin anunta o revenire spectaculoasa, fie si numai pentru sansa de a-i fi dat , drept partener, lui Tommy Lee Jones, tot un "oscarizat", pe Benicio Del Torro. Sperantele mergeau mai departe. Luptatorul american, ingrozit de tot ce a vazut intr-o localitate europeana cu nume greu de pronuntat, Kosovo, ar fi putut fi eroul unui film despre o mare trauma. Un Rambo care, la inceput de mileniu, ar fi putut sa inteleaga altfel istoria, dupa atatea tragedii ale trecutului. A trebuit sa ne multumim, insa, doar cu buna intentie a scenaristilor David si Peter Griffith, a regizorului, de a fi spus, fie si in treacat, ca "acolo" au fost trimisi ucigasi de elita. Pana si ei au cosmaruri de cate le-a fost dat sa le treaca prin fata ochilor. Filmul se muta repede peste Ocean, prin zapezile nordului, prin padurile din Oregon, devenind o pelicula "de actiune" cu un urmarit si un urmaritor ale caror roluri se schimba, din cand in cand. Unul este omul nostru din Balcani, care haladuieste prin desisuri, aplicand corectii mortale vanatorilor lacomi. Un fel de a-si spala pacatele. Celalalt este chiar fostul lui maestru de instructie, cel care il invatase cum sa ucida in sase timpi. Retras si el in maretia naturii, departe de societatea corupatoare. Invatacelul de odinioara pare sa-si fi intrecut profesorul. Pentru ca, oricum, se poate ghici incotro bate vantul, ceea ce urmeaza este doar etalarea unei infruntari a carei ultima grija pare sa fie realismul, iar prima - punerea in valoare a unei salbaticiuni tinere, asa cum poate fi Benicio Del Torro (nu intamplator, in salile din SUA, au intrat neobisnuit de multe femei, pentru un film atat de dur) si a unui actor caruia asezarea, singuratatea, mutenia ii stau atat de bine: Tommy Lee Jones. Curge mult sange fara rost. Am fi preferat, daca tot era vorba despre morti nemiloase, ca autorii sa nu fi trecut atat de in fuga peste masacrul din Kosovo, peste scena in care un copil gaseste, printre cadavre, trupul sfartecat al mamei sale si o papusa. Se pare, insa, ca nu au avut nevoie decat de o premiza induiosatoare. Ora istoriei inca nu a batut.