„Rămas bun, José Saramago!“

Cel mai în vogă scriitor portughez, numit de critica literară „noul Saramago“, vorbeşte despre moartea unei legende. José Luís Peixoto (36 de ani) l-a cunoscut pe celebrul scriitor portughez José Saramago în 2001, când acesta i-a înmânat un premiu pentru debut.

A murit José Saramago

VIDEO Vaticanul nu-l iartă pe José Saramago nici mort

José Saramago, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, s-a stins din viaţă săptămâna trecută, la vârsta de 87 de ani. José Luís Peixoto este singurul scriitor portughez de generaţie tânără pe care Saramago l-a îndrăgit şi pe care l-a considerat descendentul său literar.

Cei doi s-au întâlnit de mai multe ori în decursul ultimilor ani. Anul trecut, Peixoto a vizitat România ca invitat al Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti pentru o lectură publică din romanul „Nici o privire", o carte despre identitatea portugheză, fragilitatea umană şi lumea morţii. Cel mai recent roman al său, „Cimitirul de piane", a apărut de curând la Editura Polirom.

„Adevărul": L-ai cunoscut pe Saramago ca om, nu doar ca scriitor. Care e faţa nevăzută a lui?

José Luís Peixoto: Aş spune că Saramago a fost un om al marilor credinţe, unul foarte consecvent. Dar a avut şi o latură tandră, pe care puţini oameni au avut şansa s-o cunoască: era un om bun şi blând într-un fel foarte propriu, special...

Ce a pierdut lumea odată cu moartea lui José Saramago?

Cu toţii am pierdut o voce critică excepţională. Pe cineva care agita apele culturii şi lumii politice portugheze şi internaţionale. De fiecare dată când Saramago vorbea, remarcile sale despre lumea portugheză, dar şi despre lume în sine erau auzite şi discutate peste tot pe glob. Întreaga lume va trebui să găsească resurse să treacă peste această pierdere. Poate cel mai bun fel de a ne recupera e să încercăm să fim măcar la fel de vigilenţi pe cât a fost Saramago...

La scurt timp după moartea lui, ziarul Vaticanului, „Osservatore Romano", l-a criticat dur pentru romanul „Evanghelia după Isus Cristos". Ca scriitor, cum te poziţionezi faţă de atfel de reacţii?

Unul dintre cele mai frapante aspecte legate de Saramago este felul în care, la el, se înlănţuie atitudinea personală şi literatura. Cred că romanele lui nu pot fi înţelese pe deplin dacă ignorăm luările de poziţie publice. Era un om care credea cu toată fiinţa în ce spunea. Şi şi-a exprimat convingerile de multe ori, prin literatură, dar şi ca figură publică. Făcând asta, Saramago atingea subiecte pe care majoritatea prefer să le evite. Iar multe dintre aceste subiecte sunt foarte controversate. Şi e normal ca mulţă lume să aibă opinii divergente. Vorbind, Saramago a generat dezbateri, iar confruntările de idei sunt întotdeauna sănătoase.

Care e relaţia dintre moartea unui scriitor şi literatura lui?

Cea mai mare parte a literaturii e scrisă împotriva morţii, împotriva trecerii timpului. Cumva, literatura e unul dintre mijloacele prin care omenirea rezistă în faţa morţii. Literatura fixează lucrurile, le face să rămână. Şi asta nu se va schimba niciodată.

Ce-ţi aminteşti despre prima dată când l-ai întâlnit pe Saramago?

Rămâne cel mai emoţionant moment... Se întâmpla în 2001, când am primit premiul „José Saramago" pentru romanul meu de debut, aveam 26 de ani şi nici nu îndrăzneam măcar să visez că l-aş putea cunoaşte vreodată pe Saramago. De atunci încoace, Saramago a fost foarte bun cu mine şi cu munca mea, pe care a urmărit-o cu o atenţie pe care o voi preţui cât timp voi trăi.

„Saramago ne arăta calităţile şi defectele"

Cum ai primit vestea morţii lui José Saramago?

Prin telefon, în timp ce mă plimbam pe malul Tamisei. Mă aflam la Londra la nişte evenimente culturale. M-au sunat de la o televiziune portugheză şi m-au rugat să comentez ştirea, live. M-am dus până într-un parc din apropiere şi le-am răspuns la întrebări... Apoi, m‑am întors în camera mea de hotel. Mi-am petrecut după-amiaza răspunzând la telefoane de la presa portugheză, spaniolă şi braziliană. A fost un sentiment bizar să fiu departe de Lisabona tocmai într-o zi ca asta. În zilele următoare, am urmărit ştirile televiziunii portugheze, felul în care au reflectat evenimentul, omagiile aduse au fost emoţionante.

Ce comparaţie ai folosi ca să îi descrii romanele?

Sunt ca o oglindă pentru umanitate. Prin scrierile sale, Saramago ne arăta calităţile şi defectele pe care le avem. Cea mai mare realizare a operei lui Saramago este însăşi această descoperire a umanului. Cuvintele lui Saramago sunt făcute din acelaşi material din care e făcută omenirea.

Şi, dacă ai avea în faţă un om care nu a citit nimic de Saramago, cu ce i-ai recomanda să înceapă?

Sunt atât de multe romane care ar putea deschide oricărui cititor porţi către lumea lui Saramago... Aş propune trei mari romane: „Memorialul mânăstirii",„Eseu despre orbire" şi „Anul morţii lui Ricardo Reis". Dar sunt doar trei sugestii. Saramago nu ştia să scrie romane nereuşite...

Tu şi Saramago eraţi apropiaţi. Ai avut un mod personal de a-i spune rămas-bun?

Încă îmi iau rămas-bun de la Saramago... Rămas bun, José Saramago!

Care e cea mai recentă expresie a lui Saramago pe care o păstrezi în minte?

E o imagine de la aniversarea a zece ani de când i s-a decernat Premiul Nobel lui Saramago, care a avut loc în 2008. Pe atunci, mă invitase şi pe mine să citesc public dintr-un roman - „Esteiros" - al unui autor portughez neorealist, Soeiro Pereira Gomes. La finalul ceremoniei, i-am spus lui Saramago: „Peste zece ani vom sărbători cea de-a douăzecea aniversare a Premiului tău Nobel..." El a zâmbit larg şi sincer. E un zâmbet pe care mi-l amintesc des.

Scriitorul de Nobel

Un scriitor vizionar şi cu o fineţe umană rară, José Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922 la Azinhaga. În 1998 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură. În scrierile sale, a trecut, de-a lungul anilor, de la radiografierea identităţii portugheze - în romane precum „Memorialul mânăstirii", „Anul morţii lui Ricardo Reis" sau „Istoria asediului Lisabonei" - la alegorii ale destinului umanităţii - „Pluta de piatră", „Eseu despre orbire". Cel mai polemic roman al său, „Evanghelia după Isus Cristos", a fost publicat în 1991 şi reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus.

„Cimitirul de piane", un roman realist marca Peixoto

José Luís Peixoto s-a născut în 1974, într-un sat din regiunea Alentejo din sudul Portugaliei. Destinul său este asemănător cu cel al lui José Saramago, care s-a născut, de asemenea, într-o familie modestă. Peixoto a scris primul roman la vârsta de 21 de ani. A mai scris poezie, teatru şi critică literară. În 2001, „Nicio privire", romanul său de debut, a fost distins cu Premiul Literar „José Saramago".

Cel mai recent roman tradus în româneşte care poartă semnătura lui Peixoto, „Cimitirul de piane" (2006), a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia Biblioteca Polirom. Despre carte, Peixoto spune că este cea mai reuşită dintre scrierile sale. Romanul este cronica realistă a relaţiei dintre un tată şi un fiu, proiectată pe lumea misterioasă a unui cimitir din Lisabona.