Premiul Nobel pentru literatură trece Oceanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eugene O’Neill este al doilea american care primeşte prestigioasa distincţie. Între premierea cu Nobelul a scriitorului Sinclair Lewis şi cea a lui O’Neill au trecut numai şase ani. Literatura americană a fost definitiv luată în calcul de Comitetul Nobel.

Citiţi şi: Un alt american important

Eugene Gladstone O’Neill, născut în 1888, într-o cameră de hotel de pe Broadway, a primit Premiul Nobel pentru literatură „pentru puterea, onestitatea şi emoţiile profunde ale operei sale dramatice, care întruchipează o concepţie originală a tragediei“.

Scriitorul era fiul actorului James O’Neill, cunoscut pe Broadway mai ales pentru rolul Montecristo. A fost educat întâi într-un internat catolic, apoi într-unul laic, iar în 1906 a intrat la Universitatea Princeton. După un an a fost exmatriculat pentru că a aruncat pe fereastră cu o sticlă de bere în preşedintele universităţii, care nu era altul decât Woodrow Wilson, viitorul preşedinte al Statelor Unite.

Urmează o viaţă aventuroasă, cu multe călătorii pe mare între SUA şi America de Sud, Africa de Sud şi din nou America Latină. Între călătorii lucrează ca secretar de poştă, prospector de aur, muncitor la o uzină electrică, salvamar sau reporter. O tuberculoză, apărută la 27 de ani, îl obligă să stea un an într-un sanatoriu. Este perioada în care reuşeşte să descopere exact ceea ce vrea să devină.

Drame în imperiul comediei

O’Neill începe să scrie la mijlocul primului deceniu al secolului şi devine, în numai câţiva ani, cel mai preţuit dramaturg american, pentru noutatea subiectelor tratate şi a scriiturii moderne. Punerea în scenă a primelor lui piese se petrece într-un moment în care pe Broadway se jucau cam 70 de piese pe săptămână.

Era vorba despre spectacole de divertisment, comedii şi reviste, care transformau zona într-un loc de distracţie. Dramatismul care străbate textele lui O’Neill este nou şi atrage nu numai din acest motiv, ci şi pentru analiza psihologică a personajelor. În plus, limbajul nu păstrează nimic din grandilocvenţa melodramelor secolului al XIX-lea, ceea ce ajută la identificarea spectatorului cu personajele.

Prima piesă, „Îmbarcat pentru Cardiff”, este scrisă în 1914 şi va fi jucată doi ani mai târziu în deschiderea stagiunii mişcării teatrale „Provincetown Players”, de care autorul se apropiase între timp. Îi urmează câteva piese într-un act, iar în 1920, piesa „Dincolo de orizont” este acceptată pe Broadway, jucată însă mai ales la matinee, de patru ori pe săptămână.

O viaţă între două camere de hotel

Succesul de critică îi aduce un premiu Pulitzer pentru teatru. Premiu pe care autorul îl va mai primi de două ori: pentru „Anna Christie”, în 1922 şi pentru „Straniul interludiu”, în 1928.

Eugene O’Neill a scris, în total, 45 de piese de teatru: 44 de drame şi o singură comedie, „Ah, Wilderness!”, o amuzantă punere în scenă a poveştii unei tinereţi pe care şi-ar fi dorit-o. Printre cele mai cunoscute şi jucate texte ale sale se numără „Patima de sub ulmi”, „Din jale se întrupează Electra“, „Fire de poet”, „Luna dezmoşteniţilor”, „Lungul drum al zilei către noapte”. Trei piese, scrise după 1935, au un accentuat caracter autobiografic: „Vine omul cu gheaţa”, „Lungul drum al zilei către noapte” şi „Luna dezmoşteniţilor”.

Cea mai mare parte a operei lui O’Neill datează dinaintea acordării Premiului Nobel pentru literatură. În momentul decernării artistul era deja bolnav. O atrofie a scoarţei cerebrale, cu simptome asemănătoare Parkinsonului, îi îngreuna din ce în ce mai mult scrisul. După 1936, au urmat aproape zece ani de pauză în creaţia sa.

Eugene O’Neill este considerat iniţiatorul teatrului modern în America prin realismul pe care îl introduce în dramele sale, prin elementele de expresionism european al unora dintre ele. Influenţa lui Ibsen şi Strindberg, vizibilă în creaţia sa, a determinat o nouă viziune dramatică în SUA, care i-a marcat pe toţi dramaturgii care i-au urmat.

Ieşirea din lume a lui O’Neill seamănă cu o ieşire din scenă. A murit, în 1953, într-o cameră a Hotelului Shelton din Boston. Se spune că ultimele sale cuvinte au fost: „Născut într-o cameră de hotel şi, fir-ar să fie, mort în alta”.

Soţ şi tată

Reputatul dramaturg american a fost căsătorit de trei ori. Prima soţie a fost, timp de trei ani, Kathleen Jenkins. Au avut un fiu, Eugene Jr. Cu a doua soţie, Agnes Boulton, a avut doi copii, Dhane şi Oona. Cei 11 ani ai acestei căsătorii au fost descrişi într-un volum de memorii din 1958, intitulat „Part of a Long Story”. În sfârşit, o legătură furtunoasă, care a durat cu întreruperi până la sfârşitul vieţii, a avut cu actriţa Carlotta Monterey.

Relaţiile lui O’Neill cu fiul cel mare au fost întrerupte, tatăl neputând accepta stilul de viaţă al unui fiu alcoolic. De altfel, tânărul Eugene, profesor de studii clasice la Yale, s-a sinucis în 1950, la vârsta de 40 de ani. Nici cu Oona, singura sa fiică, lucrurile n-au stat prea bine. Scriitorul a dezmoştenit-o în 1943, în momentul în care tânăra, în vârstă de 18 ani, s-a căsătorit cu actorul, regizorul şi producătorul englez Charlie Chaplin, care era cu numai şase luni mai tânăr decât socrul său. Nu s-au mai văzut niciodată.

Straniul interludiu

image


„NINA (citind pentru sine ceea ce a scris): Ce casă ciudată, Ned. Este ceva necurat în duhul ei, sunt sigură. De aceea, n-ai încotro, trebui s-o adori. Un loc bătrânesc şi hidos, ca turta dulce, uscată, cu tot felul de zorzoane portocalii şi o mulţime de paratrăsnete. În jurul ei, pogoane şi iar pogoane cu meri înfloriţi, numai alb şi roz, cât vezi cu ochii, şi frumoşi, ca nişte mirese ieşind din biserică cu mirele, la braţ.

Asta-mi aminteşte, Ned, c-au trecut peste şase luni de când m-am căsătorit cu Sam şi că de la nuntă n-ai mai dat niciun semn de viaţă. Crezi că e frumos să te porţi astfel? Puteai să-mi fi scris măcar un rând. Dar, glumesc.

Îmi dau seama cât de ocupat trebuie să fii acum, când ţi s-a împlinit dorinţa: totdeauna ai vrut să faci cercetări ştiinţifice. Ai primit scrisoarea de felicitare pe care ţi-am trimis-o noi, după ce-am citit despre numirea ta?

Dar să revin la casa asta. Simt că şi-a pierdut sufletul şi că-şi duce veleatul fără el“. Traducere: Petru Comarnescu

image
Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite