Premii pentru "Pa-Ra-Da"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coproducţia italo-franco-română primeşte trei distincţii la Festivalul de la Veneţia Filmul lui Marco Pontecorvo, inspirat de activitatea Fundaţiei Parada de la Bucureşti, a deschis

Coproducţia italo-franco-română primeşte trei distincţii la Festivalul de la Veneţia

Filmul lui Marco Pontecorvo, inspirat de activitatea Fundaţiei Parada de la Bucureşti, a deschis secţiunea Orizzonti a Mostrei de la Veneţia.

Povestea întâlnirii dintre un grup de copii ai străzii din Bucureşti şi clovnul franco-algerian Oukili Miloud, în urma căreia s-a născut grupul şi, mai apoi, Fundaţia Parada, l-a cucerit pe Marco Pontecorvo, cunoscut director de imagine al unor producţii extrem de apreciate (Roma, Eros, Perduto Amor) şi fiul marelui regizor Gillo Pontecorvo.

Prezentat la Veneţia în premieră absolută, filmul a fost distins, sâmbătă seară, cu trei premii: cel al Fundaţiei Don Gnocchi, creat special pentru această a 65-a ediţie a Mostrei, acordat pentru modul de tratare a drepturilor şi demnităţii bolnavilor şi integrării sociale a copiilor şi tinerilor, "Lanterna Magica", decernat de Associazione Cinecircoli Giovanili Socioculturali pentru promovarea problemelor tinerilor, şi menţiunea specială "Francesco Pasinetti", a sindicatului jurnaliştilor din cinematografie.

Drumul către respectul de sine

Au fost prezenţi la Veneţia şi Miloud, interpretat în film de actorul Jalil Lespert (cunoscut din "Călătoria în Armenia al lui Guediguian" sau din "Nu pe gură" de Alain Resnais), şi un grup de copii de la Parada, care a oferit un număr de acrobaţie şi care, în mod sigur, a simţit din plin satisfacţia unui vis împlinit.

Filmul conţine şi scene şocante din viaţa la marginea societăţii a copiilor din canalele bucureştene şi din Gara de Nord a anilor `90, dar, mai ales, este impregnat de tristeţea micilor protagonişti, cărora învăţarea meseriei de clovn, a celei de acrobat sau de jongleur le deschide un drum către respectul de sine.

Ideea înţelegerii şi acceptării celuilalt a stat la baza demersului lui Miloud, venit în România pentru o săptămână şi rămas aici pentru 15 ani.

Sunt convins că acest film trebuia făcut, pentru a povesti dezastrul străzii care există încă nu numai la Bucureşti, dar şi în multe alte oraşe
Oukili Miloud, iniţiatorul Fundaţiei Parada

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite