„Poveşti în pătrăţele“ la Muzeul Benzii Desenate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia „Un portughez în vizită la Muzeu" a autorului lusitan Eugénio Silva va fi vernisată astăzi, 8 septembrie, la Bucureşti

Până pe 16 octombrie, la etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, unde se află Muzeul Benzii Desenate, va rămâne deschisă expoziţia artistului Eugénio Silva, ce reuneşte lucrări şi planşe realizate de artist de-a lungul întregii cariere, anunţă Institutul Cultural Român.

Născut în 1937, la Barreiro, Eugénio a absolvit, în 1954, Şcoala de Arte Decorative António Arroio.

Primele încercări de bandă desenată datează din această perioadă.

A lucrat ca desenator profesionist la Litografia Amorim, apoi la Companhia União Fabril, ca desenator de covoare. În acelaşi timp a început şi colaborarea ca ilustrator şi acuarelist de teatru.

A publicat benzi desenate în scop didactic, volume de povestiri mute, monografii, planşe, broşuri. Primul său album de bandă desenată, Matias Sandór, conţinând 44 de planşe alb-negru, a fost publicat în 1983.

Lucrarea cea mai cunoscută a apărut în 1990, „Eusébio. Pantera Negra", biografia faimosului fotbalist portughez, un album de 54 de planşe color cu un succes comercial fără precedent.

Publicat în 2009, albumul „O crime de Arronches" („Crima din Arronches") este adaptarea în benzi desenate a unei piese de teatru semnată de Henrique Lopes de Mendonça. În prezent lucrează la albumul Zé do Telhado, relatarea poveştii unui Robin Hood portughez.

„Poveşti în pătrăţele" este numele alternativ pentru banda desenată, în Portugalia. Ele au apărut în spaţiul lusitan încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, precursorul acestei practici fiind Rafael Bordalo Pinheiro, unul din cele mai cunoscute nume în arta grafică.

Accesul publicului la expoziţie este liber.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite