Politica si delicatese

Conform unei vorbe de spirit, cu destul adevar, ghinionul lui Eminescu este acela de a se fi nascut si trait in tara lui Caragiale. Valoarea butadei consta si in faptul ca i se recunoaste astfel lui

Conform unei vorbe de spirit, cu destul adevar, ghinionul lui Eminescu este acela de a se fi nascut si trait in tara lui Caragiale. Valoarea butadei consta si in faptul ca i se recunoaste astfel lui Caragiale, operei lui, legatura stransa, aproape ombilicala, cu spatiul si mentalul romanesc. O parte dintre detractorii sai (de la N. Davidescu la Marian Popa) s-au straduit din rasputeri sa-l "expulzeze" din acest spatiu, scriind despre el ca despre un element alogen, batjocoritor al tarisoarei si al valorilor ei - de care el ar ramane strain. Realitatea cotidiana da raspunsul cel mai adecvat acestor ineptii. Pe strada si la tribuna Parlamentului, intr-un birt de gara sau in salonul chic al unui miliardar "de carton", ne aflam in plin Caragiale: situatii, personaje, replici si dialoguri, scene intregi par decupate cu foarfeca din opera lui. La atata vreme de la scrierea pieselor si Momentelor sale, caragialismul iriga pe dedesubt corpul social si reactiile temperamentale, regasindu-se in insasi fibra intima a romanismului. Cat de al nostru e Caragiale si cat de ai lui suntem noi se vede si dintr-un volum savuros de publicistica politica, intitulat chiar Politica si... delicatese (editie si prefata de Viola Vancea, Editura Fundatiei Culturale Romane, 2003). Sunt reunite aici cronici "fantastice" si "sentimentale", articole de fond cu spinoasa problematica sau mici "mofturi", comentarii sarcastice si pamflete in toata regula. De asemenea, mai multe cuvantari electorale, in care scriitorul, ispitit de sirenele ideologiei, face risipa de elocinta si umor pentru a sustine un partid nou infiintat (Partidul Conservator-Democrat, desprins din cel Conservator) si pe liderul acestuia (Take Ionescu, figura intr-adevar remarcabila). Ceea ce uimeste, in toate aceste pagini neingalbenite de vreme, este, pe langa arta scriitorului gazetar, deplina lui familiarizare cu obiectul de studiu: viata politica, economica si sociala inconjuratoare. Pare sa fie la curent cu totul, cu toate; nimic nu e prea marunt, neinsemnat, pentru a retine privirea scrutatoare a analistului. De citit neaparat si articolul 1907. Din primavara pana-n toamna, impresionant prin luciditate, obiectivitate si un anumit patos al adevarului, pe care n-ar fi rau sa-l inregistreze si cei ce vorbesc necontenit de "neseriozitatea" funciara a lui Caragiale. Unele dintre delicatesele acestei publicistici sunt asadar amare; altele sunt in schimb atat de dulci, mon cher, ca nu te mai poti opri din degustare. intregul e insa mult mai mult decat suma partilor componente, dezvaluind diferitele fatete ale unui clasic mereu actual. Zambitor si ingrijorat, malitios si empatic, observator si totodata personaj pe scena politica a vremii, scriitorul se afla intr-o relatie de reciproca definire cu tara lui - si a noastra. Invocand, la final, o alta vorba celebra, se poate spune, fara teama de a gresi, ca lui Caragiale nimic din ceea ce e romanesc nu i-a fost strain.