Poeziile populare ale românilor din Timoc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai interesante şi greu încercate comunităţi româneşti este aceea situată în Valea Timocului, la frontiera dintre Serbia şi Bulgaria. Aceşti confraţi s-au încăpăţânat

Una dintre cele mai interesante şi greu încercate comunităţi româneşti este aceea situată în Valea Timocului, la frontiera dintre Serbia şi Bulgaria. Aceşti confraţi s-au încăpăţânat să-şi păstreze identitatea şi tradiţiile, chiar în condiţiile în care şi astăzi viaţa lor nu este deloc uşoară. Editura Ager îşi face o datorie de suflet prin reeditarea unei culegeri intitulate "Poezii populare de la românii din Timoc", culese de C. Sandu-Timoc, cu o introducere de acad. Nicolae Cartojan. Frumuseţea limbii ce străbate din doinele şi baladele cărţii nu este egalată decât de impresionantele costume populare oglindite în fotografiile de epocă ce însoţesc versurile. Culegerea, alcătuită acum şapte decenii, aduce astfel un parfum de autenticitate pe care graiul original al acestor români nu l-a pierdut până azi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite