Petru Popescu:„Toate romanele mele sunt de dragoste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul român, stabilit în SUA din 1974, a lansat la Bookfest romanul „Fata din Nazaret“. Volumul „Fata din Nazaret“ s-a vândut în 500 de exemplare, iar lumea a stat, sâmbătă, o oră la coadă pentru autografe la standul Editurii Curtea Veche.

Titlul „Fata din Nazaret" a fost unul dintre cele mai bine vândute cărţi la Bookfest, pentru Editura Curtea Veche. Cât de controversat este acest titlu?

Romanul „Fata din Nazaret" (publicat în 2009 sub titlul „Girl Mary", editura Simon&Schuster, New York), e o poveste de dragoste, istorică. N-am scris multe cărţi de acest gen, „Fata din Nazaret" e legată într-un fel de „Copiii Domnului",  pe care am publicat-o în România chiar înainte să mă declar refugiat şi care a fost tiparită in 100.000 de exemplare - atunci, în anul 1974!  În fine, sunt foarte mândru de „Fata din Nazaret" şi sper să fie controversată în bunul sens al cuvântului, pentru că e vorba de viaţa erotică a Mariei din Nazaret, deci... Fecioara!

E un roman de dragoste istoric?

Da. Într-un fel toate romanele mele sunt de dragoste, deghizate un pic uneori. Dar de la „Oaza" încoace („The Oasis", St.Martin's Press, New York), pe care vreau s-o retipăresc în România cât mai curând, cărţile mele sunt din ce în ce mai accentuat de dragoste, chiar şi autobiografic vorbind. Luxul bătrâneţii, să nu mai fii timid!

Evangheliile au mai fost desacralizate în diverse romane comerciale, inclusiv în cele ale lui Dan Brown. Care sunt resorturile personajului dvs.?

În legătura cu Maria din Nazaret, ideea că „icoanele" au avut o viaţă personală nu e nouă, dar a fost tratată bine în foarte puţine romane. „Fata din Nazaret" e îndrăgostita fierbinte, iar ideea mea şi a cărţii e că tocmai erotismul Mariei e ceea ce o califică în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu, de altfel, e un personaj romantic în carte, o invenţie literară de care sunt mândru şi care a fost remarcată. Cartea a apărut în SUA cu nişte citate laudative pe copertă de la nişte somităţi, inclusiv Deepak Chopra şi Elie Wiesel, care sunt nu numai autori respectaţi, dar sunt preocupaţi de misticism. Tema romanului e uşor de rezumat - Maria e o femeie în carne şi oase. Ponţiu Pilat, personajul mondial cel mai cunoscut după Maria şi Isus, e un roman, în carne şi oase, martorul şi deţinătorul secretelor începutului creştinismului.

 „Supleantul", romanul dvs. anterior, va fi ecranizat?

Scriu deja scenariul de film, în engleză.  Sunt multe filme bune în multe limbi, dar sunt destule filme în engleză care descriu specific un timp istoric şi o generaţie „străină" întruchipate în actori de limbă engleză.

E posibil să faci un film convingător, în engleză, despre un moment al istoriei româneşti?

Din punct de vedere al scrisului, filmul e cel mai internaţional gen de scriitură, ăsta e un truism. Întorcând argumentul pe dos: mult citatele filme româneşti „432" sau „Poliţist, adjectiv" sunt turnate în limba română. Dar impresia „făcut în",  „trăit în", aparţinând de România, vine de la limbă? Da şi nu. Dacă filmele se ridică la o oarecare valoare mondială, fireşte, se ţine minte naţionalitatea, dar mai mult se ţine minte şi contează drama însăşi. Exemplele sunt celebre, de la „Război şi pace" în engleză, cu Pierre Bezuhov jucat de Henry Fonda şi Nataşa Rostova de Audrey Hepburn. Mai sunt o mulţime de filme clasice, „Doctor Jivago", „The Unbearable Lightness of  Being", bazat pe romanul lui Kundera. „Z", în franceză, regia Costa-Gavras, despre Grecia. „The Last King of Scotland", tot în engleză, nicio vorbă în Swahili. Există actori, inclusiv toţi protagoniştii clasicelor de mai sus, care pot să exprime excelent o naţionalitate străină, fără să vorbească limba respectivă.

Succesul în varianta Petru Popescu

Popularitatea de care se bucură Petru Popescu nu a apărut deloc peste noapte. Scriitorul a fost unul dintre cei mai înzestraţi tineri ai generaţiei '60, reuşind să publice, în Bucureştiul acelor ani de relativă liberalizare, două romane care nu pot fi scoase din istoria literaturii române şi din memoria cititorilor: „Prins" şi „Dulce ca mierea e glonţul patriei".

Este perioada în care i-a atras atenţia Zoiei Ceauşescu, fiica dictatorului, amănunt biografic pe care-l dezvoltă în romanul de succes „Supleantul", publicat în 2009. Până la plecarea din ţară, Petru Popescu a publicat şi alte cărţi de poezie sau proză, cum ar fi „Sfârşitul bahic" şi romanul istoric „Copiii Domnului".

După ce a ales libertatea şi s-a stabilit în SUA, românul Popescu a devenit un prozator şi scenarist de succes, autor de bestselleruri precum „Amazon Beaming", „Almost Adam" sau „Înainte şi după Edith".

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite