„Periferic“ merge la Locarno

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Periferic“, debutul în lungmetraj al tânărului regizor Bogdan George Apetri, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 63-a ediţii a prestigiosului Festival de Film de la Locarno, din Elveţia, care va avea loc în perioada 4 -14 august. Pelicula îi are în rolurile principale pe Ana Ularu, Mimi Brănescu, Andi Vasluianu, Ioana Flora şi copilul Timotei Duma.

Pornind de la o povestire scrisă de Cristian Mungiu şi Ioana Uricaru, scenariul lungmetrajului „Periferic“, scris de Tudor Voican şi Bogdan George Apetri, spune povestea Matildei, interpretată de tânăra Ana Ularu.

24 de ore


Eliberată din închisoare pentru 24 ore, Matilda plănuieşte să fugă din ţară şi să înceapă o viaţă nouă. Până la sfârşitul zilei ea trebuie să se confrunte cu trecutul ei dureros – familia care a respins-o, fostul ei iubit şi, mai ales, copilul lăsat în urmă. Lupta pentru o viaţă mai bună îi aminteşte că libertatea poate atârna doar de o alegere.
„Mă bucură această primă selecţie“, a declarat Bogdan Apetri. „Ca regizor, lucrul pe care ţi-l doreşti înainte de toate este ca filmul tău să atingă, într-un fel sau altul, cât mai mulţi oameni. Pentru mine, festivalurile sunt, în primul rând, o modalitate de a ajunge la spectatori, iar Locarno e un prim pas important. Atât eu, cât şi echipa de filmare şi actorii abia aşteptăm întâlnirea cu publicul din ţară, întâlnire care sperăm să fie cât mai curând“.

Regizor cu studii în State şi producător de Oscar

„Periferic“, produs de Saga Film, este debutul în lungmetraj al lui Bogdan George Apetri. Tânărul regizor a absolvit renumita Universitate Columbia din New York, cu specializare dublă în regie de film şi imagine, şi a fost nominalizat la Student Academy Awards (Oscarul pentru studenţi) în 2006. Scurtmetrajele sale au fost selecţionate şi au rulat cu succes la multe festivaluri de film din întreaga lume (Clermont-Ferrand, Rotterdam, Palm Springs, Cottbus, Montreal). Bogdan Apetri a coprodus recent filmul american „3 Backyards“, regizat de Eric Mendelsohn, care a câştigat premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Sundance din 2010.

„Periferic“ este o coproducţie româno-austriacă, iar coproducătorul Josef Aichholzer este deţinătorul unui premiu Oscar pentru cel mai bun film străin: „Die Falscher / Falsificatorii“ (2007).

Locarno i-a lansat pe Kubrick, Jarmusch sau Gus Van Sant

Festivalul de Film de la Locarno, fondat în 1946, este unul dintre cele mai vechi şi mai importante festivaluri de film din lume, alături de cele de la Cannes si Veneţia. De-a lungul anilor, datorită încercării de a descoperi noi talente şi tendinţe, festivalul a fost o rampă de lansare pentru regizori precum Stanley Kubrick, Milos Forman, Jim Jarmusch, Mike Leigh, Gus Van Sant, Spike Lee şi mulţi alţii. Selecţia de filme înglobează în fiecare an principalii autori de azi şi de mâine, Locarno urmând să devină între 4 şi 14 august capitala cinema-ului de autor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite