PREMIERA LA COMEDIE

Marlene Dietrich - in culise si sub reflectoare O fata buna transformata in diva hollywoodiana, temperamentala si sadica uneori, cu accese de isterie si exercitii de seductie - cam asa s-ar putea

Marlene Dietrich - in culise si sub reflectoare
O fata buna transformata in diva hollywoodiana, temperamentala si sadica uneori, cu accese de isterie si exercitii de seductie - cam asa s-ar putea rezuma spectacolul semnat de regizoarea Catalina Buzoianu la Teatrul de Comedie. Aceasta a ales-o de la bun inceput pe actrita Emilia Popescu pentru a-i da viata celebrei Marlene Dietrich, asa cum apare ea in piesa autoarei britanice Pam Gems (tradusa de Antoaneta Ralian). E vorba de un recital pentru care calitatile actoricesti nu erau suficiente, la fel de importante fiind cele vocale. Iar Emilia Popescu face aceasta transformare credibila, in ciuda faptului ca "stofa" ei de fata buna se mai face vazuta in rastimpuri. Exista insa scene, precum cea in care Marlene acorda un interviu (ziaristul a fost jucat, la premiera, chiar de catre George Mihaita, desi numai vocea i se aude, din intuneric), in care intreg misterul divei pare sa fi coborat in privirea actritei, invaluita in fumul tigarii. De altfel, aceasta reda foarte bine completa schimbare suferita de diva la aparitia unui reprezentant al sexului opus. Daca in lipsa barbatilor pare o fiara, chinuind-o pe asistenta ei, si ea o actrita, insa ratata (interpretata de Aurora Leonte, cu farmecul trist al unui biet clovn prins in lumina reflectoarelor ca un fluture), in prezenta lor capata unduiri de felina si respira seductie prin toti porii. Cel mai dificil capitol al spectacolului ramane imbinarea momentelor muzicale, tratate de regizoare drept clipe de reverie, de iesire din realitatea imediata, prea apasatoare. Hit-urile Marlenei Dietrich, orchestrate si aranjate pentru vocea Emiliei Popescu de catre Petru Margineanu (printre ele - Another spring, another love, Lola, I may never go home anymore, Where have all the flowers gone, Lili Marlene s.a.) sunt piese muzicale valoroase, profesionist interpretate, ce isi merita pe deplin includerea pe CD-ul lansat cu ocazia premierei (pacat de ele sa fie "sabotate" de sonorizarea defectuoasa, care joaca feste la interpretarea "live"). Elementele spectacolului sunt atent supravegheate de realizatori. Velica Panduru imagineaza companioni tacuti, usor macabri, pentru Marlene, cateva manechine imbracate in tinute ale divei, in spatiul cabinei acesteia, care aduce usor cu o inchisoare luminata artifical de spoturi. Coregraful Florin Fieroiu ajuta la schitarea, in final, a "spectacolului in spectacol", care o "condamna" pe Marlene la stralucire vesnica, dincolo de toate slabiciunile, crizele, tristetile, vazute pana atunci de noi, spectatorii, in culisele existentei ei. Sub reflectoare, ea devine o alta, semanand mai bine cu protagonista secventelor de film proiectate in debutul reprezentatiei, ca o introducere in universul divei. Performanta Emiliei Popescu este tocmai aceea de a da viata celor doua Marlene: cea din culise si cea de sub reflectoare, diferentele nefiind numai exterioare, fiindca Marlene renastea in stralucirea luminilor rampei, de care era dependenta. Imaginea Marlenei Dietrich e completata la Comedie cu o expozitie realizata in colaborare cu Institutul Goethe, fotografiile actritei, provenind de la Muzeul de film din Berlin fiind expuse in foaier. Se continua astfel un bun obicei al acestui teatru de a combina in jurul unei premiere mai multe evenimente culturale, care sa o completeze fericit.