Operă rock la Cluj, cu Matei Corvin!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opera Maghiară prezintă "Mathias Rex" în sunet de chitară Iubitorii de operă clujeni se vor putea bucura din 5 iunie de o nouă montare a operei "Matyas a verpadon - Matia pe eşafod", cu

Opera Maghiară prezintă "Mathias Rex" în sunet de chitară

Iubitorii de operă clujeni se vor putea bucura din 5 iunie de o nouă montare a operei "Matyas a verpadon - Matia pe eşafod", cu fiul lui Iancu de Hunedoara în prim-plan.

"Mathias Rex", aşa cum apare în limba română opera "Matyas a verpadon", creată de trioul de autori Csep Sandor, Moravets Levente şi Venczel Peter, se vrea o nouă montare, total nouă, a creaţiei prezentate în 1996 la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Regizorul Vadas Laszlo crede că această versiune se va bucura de mult succes în rândul melomanilor din Cluj.

"Dacă opera clasică se adresează unui public specific, opera rock poate atrage tineretul, pe care îl va împinge, în mod clar, spre dorinţa de a reveni şi la alte spectacole", spune Vadas. "Eu sunt un fan al muzicii rock şi sunt sigur că piesele compuse special pentru această operă de către Venczel Peter şi modul în care este prezentată lupta regelui Matia cu el însuşi vor forma un melanj care se va bucura de mult succes la Cluj.

Să nu uităm că aici este locul cel mai adecvat pentru motivul principal al operei, Mathias Rex sau Matia, cel mai apreciat rege al Ungariei, fiind născut chiar la Cluj", este de părere regizorul operei rock.

Costul montării: peste 150.000 de lei

Ambiţiosul spectacol "Mathias Rex" va fi realizat cu un buget de peste 150.000 de lei, cea mai mare parte a sumei venind de la Ministerul Culturii şi Cultelor.

Din distribuţie fac parte, printre alţii, Fulop Marton (Matia), Kele Brigitte (Orsolya), Adam Janos (Marzio) şi Szekely Zsejke (Maria).

Opera rock, la care vor putea fi auzite, pe lângă instrumentele specifice, şi chitare electrice, va fi subtitrată în limba română, fiind accesibilă tuturor amatorilor de gen.

"Mathias Rex" se va juca pe scena Operei Maghiare din Cluj-Napoca joi, 5 iunie, de la ora 18.30, iar biletele costă 10, 15 sau 20 de lei.

Dacă opera clasică se adresează unui public specific, opera rock poate atrage tineretul
Vadas Lazlo,
regizor

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite