„Omul cu mârţoaga“, în premieră la Teatrul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premiera oficială a spectacolului „Omul cu mârţoaga" de George Ciprian, cea de-a doua premieră a actualei stagiuni, va avea loc miercuri, 23 noiembrie 2011, ora 20.00, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale" din Bucureşti.

Este vorba despre una din cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei româneşti interbelice, amestec de satiră, idealism şi gravitate, în care eroul, un modest arhivar, este mistuit de pasiunea pentru cai şi, dintre ei, de cea mai jalnică mârţoagă.

Să crezi cu fanatism în visul tău, strigă peste ani personajul lui G. Ciprian, ca un Don Quijote de secol trecut. Astăzi, într-o lume care nu mai crede în miracole, dar are atâta nevoie de ele, eroul lui G. Ciprian e simbolul umanităţii umilite, însă învingătoare prin forţa unui destin exemplar, iar mârţoaga sa, cu încheieturile la fel de elastice ca la premiera din 1927, continuă să ne tulbure, se arată într-un comunicat al teatrului.

Teatrul Naţional propune o întâlnire plină de farmec şi culoare, cu lumea de ieri dar şi cu cea de azi, divizată mereu în oameni de bună şi de rea credinţă, în vizionari şi farisei, cu felurite chipuri şi multe măşti, în care poate că nu haina-l face pe om, dar cu siguranţă banul îi aduce o neaşteptată faimă.

Acestei lumi îi dau viaţă scenică, sub îndrumarea regizorală a Ancăi Bradu, actorii: Daniel Badale, Ioan Andrei Ionescu, Gavril Pătru, Monica Davidescu, Raluca Petra, Marius Bodochi, Andrei Finţi, Mihai Verbiţchi, Bogdan Muşatescu, Magdalena Cernat/Amalia Ciolan , Ion Ionuţ Ciocia.

Scenografia este semnată de Ştefania Cenean, iar muzica spectacolului a fost compusă de Vlaicu Golcea.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite