Omul care a tras în soţii Ceauşescu, la o lansare de la standul Adevărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La standul Editurii Adevărul de la Târgul Gaudeamus au fost lansate cărţile „După execuţie a nins" şi „Revoluţia de ghips", de Viorel Domenico.

Unul dintre invitaţii lui Domenico la standul Adevărul a fost Ionel Boeru, căpitan la Paraşutişti, în decembrie 1989, şi comandantul plutonului care i-a executat pe soţii Ceauşescu, la Târgovişte. El este cel care a dat comanda "Foc!" şi cel care a tras primele gloanţe în cei condamnaţi la moarte.

Alături de ei s-au aflat Grigore Cartianu, redactorul-şef al "Adevărului" şi Mihail Montanu, responsabil al Frontului Salvării Naţionale în relaţia cu armata, la Revoluţie.

Ionel Boeru i-a spus în şoaptă autorului că îi bate foarte tare inima, înainte să ia cuvântul, şi că n-a mai vorbit de foarte multă vreme despre ce s-a întâmplat atunci.

"Cineva care a fost la Târgovişte în acele zile a mărturisit că dacă Viorel Domenico n-ar fi publicat <<După execuţie a nins>> în 1991, mulţi dintre noi n-ar mai fi trăit. E valabil şi pentru mine", a declarat Boeru.

Grigore Cartianu a subliniat că această carte "a avut o mare valoare, pentru că i-a scos din umbră, din tăcere şi din teamă" pe oamenii implicaţi în evenimentele de la Târgovişte.

Mihail Montanu a apreciat efortul lui Viorel Domenico, de a strânge documente mai mult sau mai puţin studiate şi declaraţii "la cald", de la cei care au fost acolo, iar Viorel Domenico a spus că a căutat adevărul în mărturiile oamenilor mărunţi şi s-a ferit de cele ale marilor nomenclaturişti. Actualul volum de la Editura Adevărul este o reeditare.

Cealaltă carte pe care a lansat-o ca noutate Viorel Domenico, "Revoluţia de ghips", se focusează, după cum a spus Grigore Cartianu, pe cele câteva ore din clădirea Comitetului Central din 22 decembrie 1989, unde s-au aflat Nicolae Ceauşescu şi generalul Victor Stănculescu şi unde s-a născut apoi un viespar cu oportunişti, trădători, dar şi cu oameni cu viziune şi oameni curajoşi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite