O feministă sceptică

Doris Lessing (n. 1919) primeşte Nobelul literar, fiind a unsprezecea femeie onorată cu înalta distincţie. La primirea premiului, autoarea Doris Lessing a fost numită „acea cronicară a experienţei feminine care a supus civilizaţia divizată unei analize atente“.

Scriitoarea britanică Doris Lessing s-a născut în oraşul Kermanshah din Persia, astăzi Iran, ambii săi părinţi fiind de naţionalitate engleză. Tatăl său, care pierduse un picior în primul război mondial, lucra ca funcţionar la Banca imperială a Persiei. La mijlocul anilor '20, familia a cumpărat o fermă în colonia engleză Rhodesia de Sud, astăzi Zimbabwe. La 7 ani, Doris era trimisă la o şcoală de fete din Salisbury, astăzi Harare, cel mai mare oraş şi capitala ţării. La 14 ani, Lessing părăsea şcoala. Nu avea să se mai integreze în nicio instituţie de învăţământ, toată educaţia sa fiind acumulată ulterior pe cont propriu.

A lucrat ca infirmieră de la 15 ani, apoi ca operatoare de telefon, iar la 19 ani s-a căsătorit. În 1943, anul în care a divorţat, Lessing a început să frecventeze cercuri de stânga, interzise în Rhodesia de Sud, în principal un cenaclu literar numit „Left Book Club", unde Doris l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină al doilea său soţ. Şase ani mai târziu, şi această căsătorie eşua. Împreună cu cel mai mic fiu al său şi cu manuscrisul primului roman în bagaj, Doris Lessing pleca către Londra, în 1949. Datorită aderării sale la mişcarea de stânga din Rhodesia, reîntoarcerea în această ţară i-a fost interzisă mulţi ani la rând.

Comunismul, o deziluzie

„The Grass is Singing", publicat în 1950, la un an după stabilirea autoarei în Marea Britanie, urmărea tensiunile rasiale dintre albi şi negri pe continentul african. Romanul relata povestea unei femei albe din Rhodesia, Mary Turner, frustrată de viaţa solitară la fermă, de căsătoria sa rece şi dispreţuitoare faţă de servitorii de culoare, ce sfârşeşte prin a fi ucisă de către Moses, unul dintre aceştia.

Deziluzionată de comunism, la mijlocul anilor '50, Doris Lessing s-a îndepărtat definitiv de orice mişcare de stânga, concentrându-se exclusiv pe cariera sa de scriitoare. În 1962, autoarea publica romanul ce avea să o consacreze - „The Golden Notebook", povestea unei scriitoare, Anna Wulf şi a celor patru caiete în care aceasta îşi relatează patru etape diferite ale vieţii sale. Wulf încearcă să comaseze aceste mărturii într-o singură carte, care să îi explice existenţa. „The Golden Notebook" alternează dimensiunile spaţio-temporale ale celor patru etape, aşezându-le în contrast şi dialog. Al doilea roman al lui Lessing a avut un succes imediat la public şi a asociat-o pentru prima dată pe scriitoare cu mişcarea feministă.

Distopii sociale

„The Golden Notebook" deschisese seria romanelor lui Lessing clasate de către critică în aşa-numita categorie a „ficţiunilor spaţiului interior", în care autoarea diseca atât decăderea mentală, cât şi cea socială. Seria acestor romane a continuat cu „Briefing for a Descent into Hell" (1971), ce i-a adus autoarei o nominalizare la Premiul Booker în 1971, şi „Memoirs of a Survivor" (1974). Aceasta din urmă este o distopie cu tente ştiinţifico-fantastice ce relatează destrămarea vieţii urbane într-un viitor incert, din perspectiva unei femei între două vârste ce se trezeşte că este nevoită să aibă grijă de o adolescentă necunoscută.

Despre „Memoirs of a Survivor", autoarea a afirmat că a reprezentat încercarea sa de a scrie „o autobiografie onirică" , romanul fiind ecranizat într-o producţie britanică regizată de David Gladwell, cu Julie Christie în rolul principal. Filmul a participat la secţiunea „Un Certain Regard", în cadrul Festivalului de film de la Cannes, 1981. Lessing a experimentat cel mai coerent genul ştiinţifico-fantastic într-o serie de cinci romane intitulată „The Canopus of Argos" dintre care cel mai cunoscut este „The Making for a Representative for Planet 8" (1982). A patra carte din serie urmăreşte destinul micii planete 8, colonizată de imperiul galactic Canopus, ai cărei locuitori trebuie să lupte pentru a supravieţui intrării într-o eră glacială. Lessing a întâmpinat diverse critici la adresa acestei serii de romane SF, dar a răspuns atacurilor cu afirmaţia că „literatura ştiinţifico-fantastică este una dintre cele mai bune categorii de literatură socială a vremurilor noastre".

Militantism pentru echilibru

Critica politică, de care Lessing nu se îndepărtase prea mult nicăieri în opera sa, a aparut cel mai pregnant în romanul „The Good Terrorist" (1985), în care autoarea examinează cu ironie militantismul de stânga şi distanţa periculos de scurtă dintre idealism şi terorism.
Cele mai recente romane ale autoarei sunt „The Cleft"(2007) şi „Arthur and Emily" (2008). Primul dintre acestea conţine probabil cea mai severă analiză a feminismului dintre toate lucrările precedente ale autoarei. „The Cleft" povesteşte o istorie secretă a începuturilor umanităţii, când pământul era populat numai de femei ce se reproduc asexuat şi care întâmpină apariţia primilor bărbaţi ca pe o ameninţare monstruoasă pe care trebuie să o înlăture. În ciuda tonalităţilor puternic feministe din scrierile sale, Lessing a refuzat, în varii ocazii, să fie etichetată drept feministă, dispreţuind vederile monocrome proferate de această mişcare.

"Chiar vor feministele ca oamenii să facă astfel de afirmaţii ultra-simpliste despre femei şi bărbaţi? Din nefericire, am ajuns la trista concluzie că da."
Doris Lessing scriitoare

Fragment din „Memoriile unei supravieţuitoare"

„Deoarece dacă acum Emily se retrăsese în sine, în această nouă activitate, aşa cum o făcuse pe vremea când era leneşă şi visătoare, măcar de data asta imaginea ei de sine era cât se poate de vizibilă, căci ni se prezenta în forma costumelor ei fantastice. Primul ei autoportret... găsise o rochie veche, albă, cu flori roz. Pe alocuri era pătată şi tocită. Tăie aceste porţiuni. Bucăţi de dantelă şi tul, mărgele şi eşarfe au fost adăugate şi înlăturate la o ţinută caleidoscop care se modifica în funcţie de nevoile ei. Cel mai adesea era rochie de mireasă. Apoi era o rochie de tânără - acea declaraţie ambiguă de naivitate creată de obicei de o viziune mai matură decât aceea a putătoarei, de un ochi care vede fragilitatea anumitor tipuri de haine pentru fete ca fiind expresia evanescenţei acelui trup". (traducere în limba română de Mihaela Negrilă)