VIDEO O feministă la Academia Suedeză

Scriitoarea Elfriede Jelinek (n. 1946) primeşte Nobelul literar, dar nu participă la ceremonia de decernare a prestigiosului premiu. Distincţia i-a fost acordată autoarei pentru „fluxul muzical al vocilor şi contravocilor în romane şi piese ce demaschează, cu un extraordinar zel lingvistic, absurditatea clişeelor sociale“.

Parţial asemănător Erikăi Kohut, eroina celui mai apreciat roman al său - „Pianista" (1983) -, Elfriede Jelinek a crescut într-un mediu strict impus de o educaţie catolică ultra-restrictivă. Ca şi Erika, Elfriede a trăit, în prima parte a vieţii, alături de o mamă severă cu care a avut o relaţie dificilă şi care plănuise pentru fiica ei o carieră de muziciană strălucită.

Elfriede a luat de timpuriu lecţii de pian, orgă, vioară, violoncel şi chitară. Se născuse în oraşul Mürzzuschlag din Austria, în 1946. Tatăl ei, de origine evreiască, reuşise să eludeze Holocaustul datorită unei funcţii importante de chimist, dar murise în 1969, într-o instituţie de boli mintale.

Conform planurilor imaginate de mama sa, Elfriede a fost înscrisă la Conservatorul din Viena, de unde a pleacat cu o diplomă de organistă. De asemenea, a urmat cursuri de teatru şi istoria artei la Universitatea din Viena. O tulburare psihică ce îi cauza atacuri de anxietate a silit-o însă să îşi întrerupă studiile.

Moştenirea războiului

Elfriede Jelinek începuse să scrie poezie cu mult înainte să abandoneze Universitatea din Viena. Primul volum publicat a fost unul de versuri - „Lisas Schatten" („Faptele Lisei", 1967) -, conceput sub influenţa dadaismului şi expresionismului. Primul roman a apărut opt ani mai târziu - „Die Liebhaberinnen" („Îndrăgostitele", 1975).

Totuşi, abia odată cu „Die Ausgesperrten" („Excluşii", 1990) scriitoarea austraică obţinea aprecierea şi faima internaţională. La fel ca şi Anthony Burgess în „A Clockwork Orange" („Portocala mecanică", 1962), în „Excluşii", Jelinek explorează tema violenţei gratuite profesate de un grup de tineri în derivă, urmărind să chestioneze moştenirea morală primită de societatea austriacă postbelică.

Relaţii de putere

În 1983, Jelinek publica romanul ce avea să o consacreze - „Die Klavierspielerin" („Pianista"). Erika Kohut, o femeie de treizeci şi cinci de ani, locuieşte cu mama sa tiranică, care a sacrificat toată copilăria fiicei sale pentru ca aceasta să devină o mare artistă. Erika nu este însă atât de talentată încât să devină pianistă de concert şi se resemnează cu statutul de profesoară la Conservatorul din Viena.

Împotriva educaţiei ultrarigide primite, Erika ascunde obsesii lugubre, frecventează pe ascuns peep-show-uri, localuri dubioase şi se automutilează. Atunci când îl întâlneşte pe Walter, un elev de la Conservator, destabilizarea ei emoţională ia proporţii. Îl atrage pe tânăr în tulburările ei, acesta o violează, iar sfârşitul este, inevitabil, teribil.

În 1989, Jelinek publica romanul „Lust" („Poftă"), care declanşa un imens scandal din pricina sexualităţii violente. Ceva asemănător se întâmpla şi după apariţia următoarei cărţi - „Gier" („Lăcomie", 2000). La toate acuzaţiile, Jelinek se justifica cu argumentul că relaţiile sexuale în societate sunt, într-adevăr, relaţii de putere şi că ele trebuie prezentate ca atare. Etichetată drept feministă, scriitoarea răspundea: „Nu intenţionez să lupt împotriva bărbaţilor, ci împotriva sistemului sexist".

Pe scene de renume

Elfriede Jelinek a scris de asemenea piese dramatice încadrate în genul „teatrului postdramatic". Acestea au fost puse în scenă de regizori celebri în teatre prestigioase din Germania şi Austria. Jelinek este şi autoarea unor scenarii de film, eseuri şi librete de operă, unul dintre acestea bazat pe scenariul şi filmul „Lost Highway", realizat de David Lynch. A tradus în germană din operele unor autori precum Thomas Pynchon, Christopher Marlowe, Georges Feydeau şi Eugène Labiche.

Înainte de Nobel, a fost distinsă, printre altele, cu Premiul Brener (1996), Premiul Georg Büchner (1998), Premiul Heinrich Heine al oraşului Düsseldorf (2002) şi Premiul Stig Dagerman (2004).

Mărturisind că suferă de „fobie socială" şi că detestă orice formă de atenţie publică, Jelinek nu a participat la ceremonia de decernare a premiului Nobel, în 2004. A trimis, în schimb, o înregistrare video a discursului de acceptare a premiului.

Nobel şi Cannes

Romanul „Pianista" a fost ecranizat de Michael Haneke în 2001, cu Isabelle Huppert în rolul principal, care a şi câştigat premiul pentru cel mai bun rol feminin la prestigiosul Festival de la Cannes.

Trailerul filmului Pianista, făcut după romanul care i-a adus autoarei Premiul Nobel în anul 2004