Valeria Seciu deţine rolul principal în spectacolul „Doamna noastră din Pascagoula“, care se joacă azi, de la ora 19.00, în Bucureşti. Ultima piesă a lui Tennessee Williams, publicată în 1982, cu un an înainte de moartea dramaturgului, a fost montată de regizorul Florin Fătulescu.
Ioana Ieronim şi Rodica Fătulescu au tradus pentru prima dată textul în limba română pentru această montare, care reprezintă o premieră europeană. Williams a reuşit să ofere o viziune personală asupra bătrâneţii şi bolii, punând în centrul poveştii sale un bărbat şi o femeie care înfruntă ultimele clipe ale vieţii împreună.
Criză financiară şi alegeri locale
Cornelius McCorkle (Mircea Andreescu) încearcă să găsească averea pierdută a familiei soţiei sale. El bănuieşte că banii sunt ascunşi undeva în casă şi urmăreşte, cu orice preţ, să intre în posesia lor. Deşi bătrân şi bolnav, Cornelius vrea bancnotele pentru a le investi în propria campanie electorală.
Bella McCorkle (Valeria Seciu), în rarele momente de luciditate, nu recunoaşte că ar deţine aceşti bani, despre care oricum nu-şi mai aminteşte unde i-a pus. În peisaj apare şi fiul cel mic, care este însoţit de logodnica sa. În casa bătrânilor încep să se perinde apoi tot felul de oameni care ascund sub masca jovialităţii nenumărate angoase, depresii şi nevroze. Conversaţiile personajelor ating teme precum criza financiară, alegerile locale, deprecierea banilor.
Valeria Seciu şi Mircea Andreescu, foşti colegi de şcoală, se întâlnesc pentru prima dată pe o scenă profesionistă, după ce fiecare a cunoscut succesul în locuri diferite - Valeria Seciu la Teatrul Mic, iar Mircea Andreescu la Teatrul „Sică Alexandrescu" din Braşov. Lor li se alătură Oana Albu, Radu Zetu, Avram Birău ş.a. Spectacolul mai este programat la Teatrul Mic din Bucureşti, la 13 decembrie. Biletele costă între 15 şi 23 de lei.
Drama la care se râde cu lacrimi
„Se spune că uneori la spectacolele lui Tennessee Williams atmosfera era tulburată de un chicot strident, ca de hienă. Spectatorii se întrebau jenaţi cine-o fi nebunul din fundul sălii, iar actorii se uitau unul la altul: «E Tenn în sală!»", povesteşte Florin Fătulescu. Lucrând la piesă, regizorul a fost obsedat de aceste chicote misterioase, pe care a încercat să le descifreze.
„Oare de ce râdea Tennessee la spectacolele cu piesele lui? Ce găsea el amuzant când toată lumea vedea numai drama? Ca un mare clovn, prin farsă şi ritmuri comice, Tennessee încerca să sfideze demonii săi dintotdeauna: teama de nebunie, de boală şi de neputinţă", explică Florin Fătulescu.
Regizorul mai spune că „Doamna noastră din Pascagoula" este o comedie neagră în care umorul ţâşneşte din zădărnicia vieţilor pierdute, violente şi disperate ale personajelor. „Este o comedie tristă. Sau sumbră. În final, rămâne o comedie. Ca un leac pentru a înlătura strigoii care ne bântuie pe toţi, mai devreme sau mai târziu".
O radiografie acidă a decrepitudinii
Tennessee Williams reproduce în această piesă puternic autobiografică atmosfera din propria familie. Cei trei copii McCorkle, un fiu homosexual, un fiu heterosexual şi o fiică cu probleme psihice au corespondenţi în realitate, iar Bella şi Cornelius McCorkle sunt o reprezentare exactă a părinţilor autorului, Edwina şi Cornelius - un cuplu care se certa în permanenţă.
Spre sfârşitul anilor '70, Williams însuşi avea osteoartrita de care se plânge şi Cornelius, problemele cu inima, cu greutatea şi vicii de nestins: tutunul şi alcoolul, care l-au făcut să devină dependent de unele medicamente pe care le ia şi Cornelius în piesă.
Memoriile lui Williams
La ora 18.30, cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, în foaierul teatrului va fi lansat volumul „Tennessee Williams - Memorii ale unui bătrân crocodil", în traducerea Antoanetei Ralian, publicat de Editura Minerva.














* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza