VIDEO Nuri Bilge Ceylan, regizor: „Cristi Puiu e un maestru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul turc Nuri Bilge Ceylan, câştigătorul Marelui Premiu de la Cannes în 2011, crede în realismul cinematografiei româneşti. Unul dintre cei mai premiaţi cineaşti turci, Nuri Bilge Ceylan a participat la Festivalul de Film „Anonimul“ (8-14 august), în cadrul căruia i s-a proiectat în premieră pelicula  „A fost odată în Anatolia“.

Ce v-a făcut să acceptaţi să veniţi în România, să vă proiectaţi filmele aici ?

Iubesc cinematografia românească. E un cinema unic şi unul dintre cele mai puternice din Europa. Acesta este motivul pentru care am acceptat. Voiam să văd şi mai multe filme româneşti...

Sunteţi prieten cu regizorul Cristi Puiu şi îi admiraţi opera. Ce vă amintiţi despre prima întâlnire cu filmele lui?

Eram în juriul Festivalului de Film de la Salonic când am văzut  „Marfa şi banii" şi am făcut tot ce-am putut ca filmul să obţină marele premiu. M-am luptat pur şi simplu. Dar n-am reuşit să-i conving pe ceilalţi membri. Probabil că filmul l-a plictisit pe preşedintele juriului
(Râde). „Marfa şi banii" a obţinut, atunci, Premiul Fipresci.

Spuneţi că „aţi luptat" pentru acest film. E un cuvânt puternic. Ce vă apropie de felul în care Cristi Puiu înţelege să facă ­cinema?

În „Marfa şi banii" am văzut un alt fel de realitate, una pe care n-o mai văzusem până atunci. Şi, deşi nu mi-a plăcut foarte mult stilul de filmare - mi s-a părut că se mişca prea mult camera -, aproape că nu mi-a păsat, ­căci conţinutul realist al filmului era atât de impresionant. Mai târziu am văzut „Moartea domnului ­Lăzărescu", despre care cred că e o capodoperă nu doar a cinematografiei româneşti, ci şi a celei europene.

Descoperirea detaliilor potrivite

Şi dumneavoastră sunteţi atras de realitate. De ce vă preocupă ea, într-o lume din ce în ce mai tehnologizată?

Pentru mine, viaţa este mai bogată decât cinemaul. Să observi viaţa realist nu e chiar atât de uşor. Apropo de asta, îmi place foarte mult şi scurtmerajul lui Cristi Puiu, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea", l-am văzut de vreo 20 de ori! N-am mai întâlnit niciodată un astfel de joc. Este incredibil! Puiu reuşeşte să arate mai multe dimensiuni ale vieţii printr-un singur dialog, ceea ce este foarte greu de făcut. O spun ca un om din breaslă, care cunoaşte lucrurile din interior: ­Cristi Puiu e un maestru!

Dumneavoastră cum vă raportaţi la realitate atunci când lucraţi la un film?

Prin simţire.  Realitatea e ceva ce poţi simţi. Tăcerea, o scurtă privire, totul se leagă... În fimele lui Cristi Puiu, de exemplu, lucrurile au consistenţă, iar când mintea deţine controlul, ­simţi totul în aceeaşi manieră.  Cristi Puiu este şi foarte curajos. Ai nevoie de curaj ca să te hotărăşti că vrei să faci un film ca „Moartea domnului Lăzărescu". Fiindcă la început, atunci când te apuci de lucru, nu eşti niciodată sigur că ideile vor funcţiona. Dacă un singur element nu funcţionează, întregul film este distrus. Iar Cristi Puiu are curajul să facă un film în care totul e împotriva a ce-şi doreşte publicul.

Fiindcă vă refereaţi la curaj: ca regizor, ce decizie v-a fost greu să luaţi?

În „Once upon a time in Anatolia"/ „A fost odată în Anatolia" am luat o decizie similară cu cea a lui Puiu. Am vrut să înfrunt publicul. Filmul vorbeşte despre o perioadă de 12 ore, care se desfăşoară, pe ecran,  în 2 ore şi 30 de minute. O relaţie atât de dificilă cu timpul... Până la urmă, însă, exact acest tip de provocare mă face să îmi doresc să continui în cinema.

Vă plac intimitatea şi Cehov. De ce?

Acestea sunt lucrurile care mă mişcă. Ce pot să fac? ­(Râde). Câteodată vezi oameni murind şi nu simţi nimic şi, în acelaşi timp, o mică privire la un detaliu te poate face să suferi. Detaliile sunt foarte importante. De pildă, să spunem că vorbim despre un accident al unui prieten drag, auzi că s-a întâmplat, ajungi la faţa locului, dar nu percepi tragedia. Şi dintr-odată ţi se opresc ochii pe un mic detaliu, nişte cioburi dintr-un parbriz spart sau o fotografie, şi abia atunci începi să suferi. A regiza înseamnă a găsi detaliile potrivite.

De la fotografie la cinema

În copilărie n-ţi avut acces la artă. Cu toate acestea, aţi început să fiţi interesat de film foarte devreme, la 20 de ani.

De fapt, nu-mi doream să fac film chiar la vârsta aceea (Râde). Pe atunci, filmele erau singurele lucruri pe care le puteam vedea. În copilărie, decideam cum să ne îmbrăcăm, cum să fim oameni buni, după ce vedeam în filme. Nu existau televizor sau internet. Mergeam la film în fiecare zi. Decideam ce e bine şi ce e rău văzând filme. Până la 30 de ani am făcut doar fotografie, apoi am decis să mă apropii de film.

V-a fost teamă de ceva când aţi făcut această alegere?

 Nu sunt o persoană foarte sociabilă. Industria de film aparţinea anumitor oameni, era o altă lume în care nu voiam să intru. Mie îmi plăcea singurătatea, îmi plăcea să călătoresc. Fotografia mi se părea o cale bună de exprimare. Cu timpul, mi-am dat seama însă că nu putea merge în profunzime. Şi m-am apucat de cinema. Atunci nu existau camere video, a trebuit să aştept aproape zece ani până să pot filma ceva. Aveam 36 de ani când am putut să fac primul scurtmetraj.

Filmul, plăcere şi nevoie

La început v-a fost greu să acceptaţi că filmele dumneavoastră nu treceau uşor în industria turcească de cinema?

Filmele mele erau ca de pe altă planetă! Mă aşteptam la asta. Nu m-a deranjat. Eu fac film de plăcere şi din nevoie. Cu „Uzak"/„Distant" ­însă, lucrurile s-au schimbat, fiindcă a câştigat Marele Premiu la Festivalul de la Cannes. Asta e viaţa, exact aşa!

Cinemaul dumneavoastră abordează teme ca moartea sau înstrăinarea. Prima imagine pe care o aveţi despre România e din urmă cu câţiva ani: mergeaţi spre Rusia şi aţi văzut o înmormântăre..  Credeţi în semne?

Cred în semne, dar cred şi că, uneori, semnele nu pot explica totul. E foarte bine ca un medic să găsească un leac pentru un băiat muşcat de un câine. Este extraordinar pentru ştiinţă. Însă viaţa are şi o dimensiune metafizică... 

Pasionat de ambiguitate 

Regizorul turc Nuri Bilge Ceylan este o prezenţă constantă în competiţia Festivalului de la Cannes. Patru filme ale sale -  „Uzak"/„Distant" (2002), ­„Climates"/„Climate" (2006), „Three Monkeys"/„Cele trei maimuţe" (2008) şi „Once Upon a Time in Anatolia"/ „A fost odată în Anatolia" (2011) -  au fost nominalizate pentru Palme d'Or.  Artistul a fost recompensat cu Marele Premiu pentru „Uzak"/„Distant" şi „Once Upon a Time in Anatolia"/ „A fost odată în Anatolia", dar şi cu alte distincţii.  Însoţit de Ercan Kesal, actor şi coscenarist la „Once Upon a Time in Anatolia"/ „A fost odată în Anatolia", şi de Mehmet Eryilmaz, supervizor al filmului, Nuri Bilge Ceylan a susţinut un masterclass la ediţia din acest an a Festivalului „Anonimul". Ceylan a glumit spunând că este pasionat de ambiguitate şi a dat, astfel, o cheie pentru finalul filmelor sale.

„Casa" a câştigat Trofeul „Anonimul"

Coproducţia Slovacia-Cehia „The House"/„Casa" a câştigat Trofeul „Anonimul", sâmbătă seară, la gala de premiere a Festivalului de Film „Anonimul", desfăşurat la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Regizat de Zuzana Liova, filmul spune povestea lui Imrich, care construieşte, bucată cu bucată, o casă pentru fiica sa, Eva.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie i-a revenit peliculei „Growing" de Roxana Benţu, în timp ce Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune a fost acordat filmului „Winter Frog" de Slony Sow. Premiul special „Ovidiu Bose Paştină" a fost câştigat de pelicula „Kill Your Bill", de Irina Vasilieva.

Premiile au fost acordate în urma votului publicului. În total, au votat 455 de persoane. Filmul câştigător a avut 123 de voturi, în timp ce pelicula românească „Periferic" de Bogdan George Apetri a primit 120 de voturi, fiind urmată de „ Wasted Youth ", cu 85 de voturi. Trofeul „Anonimul" a fost decernat de preşedintele Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici. Producătorul peliculei „Casa", filmul câştigător, a mulţumit pentru premiu într-un filmuleţ, nefiind prezent la ceremonia de decernare. După gală a fost proiectat filmul lui Woody Allen, „Midnight in Paris"/„Miezul nopţii în Paris".

Cea de-a 8-a ediţie a Festivalului de Film „Anonimul" a început acum o săptămână, cu proiecţia peliculei „Tree of Life", regizată de Terrence Malick, care a câştigat Palme d'Or anul acesta, la Festivalul de la Cannes.



Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite