"Norocul unei libertati infinite"

Personalitate imbinand aparenta fragilitate cu o hotarare ce da spectacolelor sale din ultima vreme o coerenta si o precizie demna de invidiat de catre colegii de mult afirmati, regizorul Radu Afrim a

Personalitate imbinand aparenta fragilitate cu o hotarare ce da spectacolelor sale din ultima vreme o coerenta si o precizie demna de invidiat de catre colegii de mult afirmati, regizorul Radu Afrim a explodat in teatrul romanesc impunand o estetica proprie, rezultat al sincretismului mai multor arte, de care e, in aceeasi masura, pasionat. Teatrul "pur" nu-l intereseaza, nu are ceea ce unii ar numi "respect" pentru textul dramatic, in schimb dispune de o uriasa imaginatie, care se abate, asemeni unui val, asupra subiectului care i-a atras atentia, fie ca acesta este o tema dintr-o piesa contemporana sau un personaj devenit clasic, provenind dintr-o opera clasica a unui autor clasic. Nume de retinut pentru ceea ce s-ar putea chema "regia de maine", in plina afirmare acum, la noi, Radu Afrim creeaza pentru o generatie de spectatori ce isi cere dreptul la diversitate, regizorul alegand sa exemplifice aceasta diversitate prin fiecare creatie pe care o semneaza. - Preocuparile artistice diverse vin in sprijinul exprimarii teatrale in cazul dvs. Cultivati acest sincretism in mod programatic sau el "izbucneste" instinctiv in spectacolele pe care le semnati? - S-au strans toate frustrarile in arta (?) regiei. In copilarie si adolescenta am studiat pictura si grafica in micul orasel din Ardeal unde m-am nascut. Printre altele, in orasel existau vreo 5 castele ale grofilor (relativ distruse o data cu industrializarea tembela). Fiind un copil saptezecist umblam toata ziua prin gradinile grofilor, unde erau arbori ginko biloba pe care ii desenam pe cartoane cu carbune sau creion chimic. Lebedele negre au disparut din parcul grofilor Bethlen o data cu intrarea in secolul 20, insa ele mai exista intr-o fotografie de epoca. Diminetile mi le petreceam la cinematograful "7 Noiembrie", disparut si el intre timp (de vreo zece ani oraselul nu mai are cinematograf). Preferatele mele erau filmele indiene (nu cele cu indieni si cowboy, evident, ci melodramele cu songuri indiene). Vroiam sa ma fac actor de filme indiene, motiv pentru care invatasem toate cantecele pe de rost. Mai rulau si filme cu Ursula Andress. Cine si-o mai aminteste? Eu. Mult mai tarziu, in ultimii ani de liceu, am trecut muntii pentru a lua ore de "arhitectura" de la cineva care dupa Revolutie a devenit om politic. Era la el acasa o fabrica de viitori studenti la arhitectura, eu eram provincial, derutat, speriat, nostalgic dupa colinele de dincolo de munti, asa ca m-am facut filolog la Cluj, unde am comis si poezii. Profesorul Zaciu, cu care m-am imprietenit in epoca, insista ca am talent, asa ca am publicat vreo cateva zeci de poeme. Cred ca erau cam erotice. Tot in acei ani, cu ocazia unei burse de cateva luni la Bruxelles am primit un aparat foto Pentax si am descoperit fotografia. Astea toate pot fi vazute in spectacolele mele, astea toate "izbucnesc" si nu cred ca le mai pot opri. De fapt, despre toate astea (si multe altele) e vorba in spectacolele mele pe texte de Cehov sau fara texte. - Estetica pe care o propuneti este influentata de noile tehnologii si mijloace de comunicare. Ce sanse are teatrul de a supravietui intr-o lume in care perceptia oamenilor este sensibil modificata de acestea? Simtiti ca generatiile actuale, carora va adresati, s-au instrainat de aceasta arta? Cum pot fi ele recucerite? - Aici sunt de-a dreptul bovin de optimist! Ati vazut sala Odeon-ului plina de tineri la toate reprezentatiile cu "De ce fierbe copilul in mamaliga", eu stiu ce e si la Green Hours cand joaca Piersic jr. sau Ada Milea, stiu care e target-ul meu la Sf. Gheorghe cu cele 3 surori, bine temperate si concentrate. Vorbesc doar despre mine, nu intru pe parcela altor regizori, treaba lor, unii se incapataneaza sa produca piese de muzeu (evident, fara patina timpului, singura marca a valorii), altii sunt autisti, refuza semnalele strazii, cresc in sera, altii cauta sublimul, unii cultiva frumoase utopii, altii doresc eternizarea in nisip, unii fac teatru de-a dreptul pe computer si dau "delete" a doua zi, unii isi compun fiecare imagine scenica in functie de gusturile prezumtivelor jurii UNITER, altii sondeaza opiniile vecinelor de apartament si produc telenovele scenice, altii il reproduc pe Eminem din ceara si-l pun pe scena dandu-i vocea lui Vraca etc, s.a.m.d. Pentru toate e un loc sub soare. Apropo de soare, eu inca nu mi-am gasit teatru pentru cyberProiectul Cafe del sol... Lasa, ca se poate si fara.... Textul integral in Adevarul literar si artistic