Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

VIDEO Noile fantezii ale unui regizor genial

19 ianuarie 2010, 19:49 |  Autor: Eliza Zdru | 

Cuvinte cheie: dr parnassus, film, terry gilliam, cinema, premiera,

Heath Ledger (în ultimul său rol din viaţă) alăuri de Lily Cole (Valentina)

Heath Ledger (în ultimul său rol din viaţă) alăuri de Lily Cole (Valentina)

 

„Dr. Parnassus”, ultimul film în regia apreciatului regizor britanic Terry Gilliam, va intra în cinematografe româneşti din 22 ianuarie. Gilliam şi-a demonstrat de mult măiestria regizorală, poziţionându-se ca un realizator de filme care incită, distrează, educă şi emoţionează în acelaşi timp.

„Monty Python şi Sfântul Graal" (1975) stabilise deja înclinaţia lui Terry Gilliam pentru naraţiunile fantastice de proporţii, stropite din plin cu umor britanic, satiră şi ironie. „Brazil" (1985) - o fantezie orwelliană, dar mult mai incitantă vizual, despre arhitectura unui viitor îngropat în birocraţie, a extins considerabil audienţa lui Gilliam, devenind rapid un clasic. Filmul a fost nominalizat la Oscar şi a câştigat mai multe premii de prestigiu.

Pe Aceeaşi Temă

Citiţi şi:

Actorul Vlad Ivanov a refuzat roluri de „dur“

Patru premiere la sfârşit de lună

Dansatoarea cu picioarele goale


„Armata celor 12 maimuţe" (1995) combina science-fiction-ul cu critica capitalismului şi a goanei disperate după evoluţie tehnologică. Filmul îi aducea lui Gilliam o nouă nominalizare la Oscar şi o colecţie de premii internaţionale. „Teamă şi dezgust în Las Vegas" (1998) a adus probabil cea mai distractivă dar şi cea mai deconcertantă critică a societăţii americane din timpul războiului din Vietnam.

În fine, „Ţara minunilor" (Tideland, 2005), cel mai greu digerabil film al regizorului britanic, spunea povestea unui copil care intră într-o aventură a imaginaţiei după ce ambii părinţi mor în urma unei supradoze de droguri.

Deja e regulă. Terry Gilliam nu realizează filme urmând dictatura gustului comun. Dar cinefilii cu înclinaţie pentru fantezii inteligente, intrigante şi comice în acelaşi timp aşteaptă filmele lui ca pe un festin al simţurilor.

Promisiunea unui succes comercial

Dr. Parnassus (Christopher Plummer), un om ce posedă capacitatea de a controla imaginaţia celorlalţi, a făcut în trecut un pariu cu diavolul (Tom Waits). În schimbul nemuririi, doctorul trebuie să îi livreze prinţului întunericului primul născut, în ziua în care acesta va împlini vârsta de 16 ani. Pentru a-şi putea păstra fiica, Parnassus trebuie să încheie o nouă înţelegere cu diavolul.

„Filmul posedă o puternică capacitate de a stârni curiozitatea, sporită de o acţiune incitantă tratată cu efecte speciale excelente, conţinând promisiunea unui succes comercial", afirmă cotidianul american „New York Times".

„Dr. Parnassus" va atrage mulţi spectatori în sală, fie şi doar datorită listei absolut impresionante de nume prezente în distribuţie: alături de Christopher Plummer şi de Heath Ledger (regretatul actor interpretează aici ultimul său rol - Tony), în film joacă Jonny Depp, Jude Law, şi Colin Farrell.

În urma neaşteptatei morţi a lui Ledger la mijlocul filmărilor, Gilliam a fost nevoit să recurgă încă o dată la imaginaţie pentru a rezolva problema. Depp, Law şi Farrell au fost chemaţi ulterior pentru a juca trei variante „imaginare" ale personajului lui Ledger - Troy - înlocuind astfel tragica dispariţie a actorului australian la vârsta de numai 28 de ani. „Dr. Parnassus" este nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun machiaj.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole