Adevarul.ro

Odysseas Elytis (1911-1996) a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, fiind al doilea poet grec care a primit această distincţie, după Giorgos Seferis. Autorul a fost recompensat „pentru poezia sa, care ilustrează cu forţă senzuală şi clarviziune intelectuală lupta omului modern pentru libertate şi creativitate”.

Descendent al unei familii cu tradiţie ce provenea din legendara insulă grecească Lesbos, Odysseas Elytis s-a născut în Heraclion, Insula Creta. Familia s-a mutat mai târziu în Atena, unde tânărul Odysseas a urmat liceul şi Facultatea de Drept.

Nobel pentru poetul forţelor primordiale

Nobel pentru examinatorul culturii idiş

Memoriile lui Casanova, la 7 milioane de euro

Nobel pentru un analist al prezentului

În 1935, a apărut pentru prima dată pe scena literară. Urmând sfatul unor prieteni apropiaţi, printre care celălalt poet grec laureat al Nobelului - Giorgos Seferis (câştigător al Nobelului în 1963) - Elytis a publicat o poezie în paginile revistei „Nea Grammata". Datorită originalităţii stilului, versurile sale au fost salutate ca anunţând apariţia unei noi voci puternice în poezia greacă.

Implicat social şi politic

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elytis şi-a slujit activ patria, având funcţia de locotenent în armata greacă. În timpul ocupaţiei germane şi mai târziu, după ce Grecia a fost eliberată, Elytis a fost extrem de implicat şi în viaţa literară, publicând mai multe volume de poezie şi eseuri literare despre poezie şi despre numeroase aspecte ale artei contemporane.

După instaurarea Regimului Coloneilor, Elytis s-a autoexilat, stabilindu-se la Paris, unde a trăit între anii 1969 şi 1972. Poetul a participat acolo la cursuri de filologie şi literatură, în cadrul Universităţii Sorbona. În capitala Franţei, i-a cunoscut pe reprezentaţii avangardei artistice, printre care André Breton, Tristan Tzara, Giuseppe Ungaretti, Henri Matisse, Pablo Picasso, Marc Chagall şi Alberto Giacometi.

În anii următori, Elytis a călătorit destul de mult, vizitând Elveţia, Marea Britanie, Italia, Spania şi, mai târziu, Statele Unite, Rusia şi Bulgaria. Şi-a reprezentat cu succes ţara pe parcursul acestor călătorii, îndeplinind variate funcţii diplomatice. În 1948, a fost trimisul Greciei la Reuniunea Internaţională de la Geneva, iar în 1949, la fondarea Congresului Uniunii Internaţionale a Criticilor de Artă de la Paris. De asemenea, a funcţionat ca delegat al ţării sale la „Incontro Romano della Cultura", din Roma, 1962.

Cum să sugerezi divinul

În conferinţa susţinută cu ocazia acceptării Premiului Nobel pentru Literatură, Odysseas Elytis home improvement s-a adresat publicului vorbind despre vocaţia poeziei. Mărturisindu-se ca nativ al unui spaţiu definit de luminozitate şi transparenţă, universul lui artistic desfăşurându-se şi exprimându-se între aceşti doi termeni, poetul a încercat să demonstreze că poezia, prin metaforă, are ca scop ultim să sintetizeze esenţa lucrurilor şi a lumii înconjurătoare, pe care să le dezvăluie într-o asemenea stare de puritate, încât semnificaţia lor metafizică să apară ca o revelaţie.

Vocaţia atât de aleasă a poeziei, a adăugat poetul, se aseamănă cu cea a sculptorilor din Insulele Ciclade, care foloseau materialele pentru a exprima acel „ceva" ce se află dincolo de materialitate, sau cu chemarea pictorilor de icoane din perioada bizantină, care utilizau culoarea pură pentru a exprima transcendenţa. Iar această vocaţie este, în ultimă instanţă, aceea de a „sugera divinul". Definiţia poeziei, a sintetizat Elytis, poate fi următoarea: arta de a ne apropia de ceea ce se află dincolo de limitele perceptibilului.

În discursul de acceptare a Premiului Nobel, poetul a mărturisit că se identifică cu Odiseu, personaj legendar al cărui nume îl poartă, prin accea că, scriind poezie, simte că se află într-o continuă călătorie iniţiatică, al cărei scop final este dobândirea cunoaşterii şi înţelegerea Misterului.

Moştenirea artistică

Poezia lui Elytis a fost prezentă constant în peisajul cultural grecesc pe parcursul unui interval de aproximativ patruzeci de ani. Interesul major al demersului său poetic nu a fost acela de a reitera tradiţia Greciei antice, ci mai degrabă de a explora resursele elenismului contemporan şi de a repera mitologia proprie acestei perioade.

Principala direcţie a eforturilor sale artistice a fost să acceadă la transparenţă în expresie şi să îşi însuşească „misterul luminii" şi „metafizica soarelui", după cum afirma el însuşi. Câteva dintre volumele de poezii în care a încercat să realizeze acest lucru sunt: „Orientări" (1939), „Axion Esti" (1959), „Monograma" (1972), „Maria Norilor" (1978),  „Krinagoras" (1987), „Eros, Eros, Eros" (1998).

Ideile teoretice ale poetului au fost exprimate într-o serie de eseuri apărute sub titlul „(Oferind) Cărţile mele la vedere" (1974). Elytis a publicat, de asemenea, traduceri din poezia universală, precum şi din texte dramatice.
Volumele sale de poezie au fost tălmăcite şi publicate individual, în antologii sau în paginile diferitelor periodice în 11 limbi.

Membru activ al comunităţii

Odysseas Elytis a ocupat o serie de funcţii importante în ţara sa, cum ar fi director de programe în cadrul Fundaţiei Postului Naţional de Radio, membru al Consiliului Administrativ al Teatrului Naţional şi preşedinte al Consiliului Administrativ al Serviciului Naţional de Radio şi Televiziune.

"Esenţialul nu constă în întoarcerea în Ithaca, ci în rătăcirea de pe drum, care înseamnă cunoaştere şi aventură. Această nevoie a omului de a descoperi, de a cunoaşte, de a se iniţia în ceea ce îl depăşeşte este infinită. Suntem, cu toţii, captivi ai dorinţei nestăvilite de a descoperi miracolul."
Odysseas Elytis
poet

„Monograma" (1972)

„Cernit voi fi mereu, m-auzi, / Singur, după tine-n Paradis. / Astfel vorbesc de tine şi de mine, / Pentru că te iubesc şi în iubire / Ştiu să intru ca o lună plină, deoriîncontro. / Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri / Să-mprăştii flori de iasomie. / Şi sunt în putere, adormit, / Să suflu şi să mi te duc / Prin sclipitoare treceri / Şi ascunse portice ale mării. / Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează. / Au auzit de tine valurile / Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă «ce» şi «hei», / În jurul gâtului, în radă, / Mereu noi doi, lumina şi cu umbra, / Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie, / Mereu tu limanul, iar eu în dreapta farul / Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle. / Iar sus, în casa cu cercei de viţă, / Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte, / Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte. / Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu, / Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu. / Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă - / Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt, / Atâta roua din cer, atât tăcerea, / Marea jur împrejur împărţită, / Odaie a văzduhului cu stelele, / Atâta răsuflarea ta nespus de mică, / Încât nimica nu mi-a mai rămas / Între cei patru pereţi, tavan, duşumea. / Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească, / Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe, / Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul / Nu-l rabdă oamenii. / Şi-i încă devreme, m-auzi, / Devreme e încă în lumea aceasta, iubito, / Să vorbesc de mine şi de tine."

(fragment din  „Monograma" 1972)