Noapte de Sânziene la Grădina Minovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dans, teatru şi muzică, expoziţii de arte plastice şi fotografie, prezentări de modă şi lecturi din Mircea Eliade vor crea o atmosferă „magică“ în această noapte. Asociaţia „Prietenii Muzeelor Minovici“ îi invită pe bucureşteni, pentru al cincilea an la rând, să petreacă Noaptea de Sânziene în livada muzeelor de lângă Fântâna Mioriţa.

În această seară, începând cu ora 19.00, „Sânzienele" în persoană vor fi prezente printre vizitatorii livezii „magice" situate între cele două case-muzeu Minovici (punct de reper: celebra Fântână Mioriţa, creaţie a sculptoriţei Miliţa Petraşcu, de pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti). Se crede că, în Noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.

În plus, cei prezenţi se vor putea bucura de spectacolele oferite de reputaţii dansatori Răzvan Mazilu şi Monica Petrică („Un tango mas"), naista Cornelia Tihon, actriţa Brânduşa Casandra Mircea, coregrafa şi dansatoarea Ioana Macarie, actorul Constantin Florescu şi corul Sound condus de Voicu Popescu. Acestora li se vor adăuga expoziţii de artă plastică şi fotografie ale artiştilor Flavia Lupu, Luiza Zamora şi Şerban Bonciocat, precum şi două prezentări de creaţie vestimentară semnate de Rhea Costa şi Elena Perseil. Organizatorii - Asociaţia „Prietenii Muzeelor Minovici", iniţiată de istoricul Adrian Majuru - au o singură rugăminte: fetele sunt invitate să vină îmbrăcate cât mai asemănător sânzienelor, în alb sau galben, tradiţional sau modern, pentru a contribui la atmosfera de poveste a acestei seri.

Lectură din Eliade la lumina felinarului

Tot în această seară, în grădina interioară a Şcolii Centrale (Str. Icoanei), ex-„Zoia Kosmodemianskaia", şi tot de la ora 19.00, vizitatorii se vor putea bucura de lecturarea unor fragmente din romanul lui Mircea Eliade „Noaptea de Sânziene" (cartea pe care scriitorul miza cel mai mult din întreaga sa literatură, roman epic, mitic şi iniţiatic, care, practic, a impus mitologia Nopţii de Sânziene în imaginarul modern).

Alături de un concert al cvartetului Bella Musica al Teatrului Naţional de Operetă, evenimentul face parte din programul „Lectură la lumina felinarelor" al Asociaţiei Române pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN), care se va desfăşura până în septembrie în mai multe zone ale Capitalei. Voluntarii ARCEN le pregătesc bucureştenilor lecturi şi dezbateri de idei plecând de la autori precum Lucian Blaga, G. Călinescu, Emil Cioran, Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, Tudor Arghezi, Eugen Ionescu şi alţii. Intrarea la ambele evenimente organizate în Capitală în ajunul Sânzienelor este liberă.

O noapte magică

Sânzienele sau Drăgaica, sărbătorită pe 24 iunie, reprezintă o spectaculoasă sărbătoare solară, a iubirii şi fertilităţii, precedată de o noapte magică, în care se culeg plante de leac şi pentru descântece, dar şi în care se spune că ielele ies la dans înnebunindu-i pe cei care le surprind astfel.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite